Conceptul de sediu fix își are originea în Directiva europeană de TVA și în regulamentul său de punere în aplicare, așa cum a explicat, la o conferință recent organizată de avocatnet.ro, Cosmin Preda, Tax Manager la Viboal FindEx. Astfel, aplicabilitatea sa este limitată la nivelul statelor membre ale UE. Conceptul de sediu fix se regăsește la noi în Codul fiscal și în normele sale de punere în aplicare.
Concret, sediul fix are relevanță numai în privința TVA-ului, iar pentru constituirea sa este necesar să avem atât o prezență a unor resurse umane, cât și a unor resurse tehnice. În plus, trebuie reținut că sediul fix poate exista când resursele umane și tehnice au o funcție pasivă, o funcție activă sau când au ambele funcții. Practic, dacă inspectorii ANAF spun că o activitate generează un sediu fix în România, aceștia pot impune plata de TVA aici.
„Conceptul de sediu fix capătă o importanță fundamentală în momentul în care trebuie să stabilim locul unei anumite operațiuni, din perspectiva TVA, și, în consecință, persoana obligată la plata TVA pentru operațiunea respectivă. TVA-ul este un impozit indirect, reglementat la nivel unional de Directiva de TVA și de regulamentele de punere în aplicare a acesteia. Și, din păcate, am constatat faptul că Directiva de TVA nu definește conceptul de sediu fix, ci acest concept este menționat în cuprinsul directivei de mai multe ori în ceea ce privește livrările de bunuri și prestările de servicii - mai exact, locul de prestare a serviciilor. Astfel că o primă definiție unitară a conceptului a fost introdusă prin Regulamentul de punere în aplicare 282/2011, care definește stilul fix din două perspective”, a precizat Diana Dănilescu, Junior Tax Consultant la Viboal FindEx, cu sublinierea că se face o distincție între:
- sediul fix pasiv: orice sediu, altul decât cel al activității economice, care se caracterizează printr-un grad suficient de permanență și o structură adecvată ca resurse umane și tehnice, care îi permit să primească și să utilizeze serviciile care sunt furnizate pentru necesitățile proprii ale sediului respectiv. Prin sintagma „care îi permit să primească și să utilizeze serviciile care sunt furnizate pentru necesitățile proprii”, acest concept se referă la sediul fix pasiv - adică acel sediu fix care primește servicii, dar nu prestează nimic, nu are o funcție activă;
- sediul fix activ: orice sediu, altul decât cel al activității economice, care se caracterizează printr-un grad suficient de permanență și o structură adecvată ca resurse umane și tehnice, dar care îi permit să furnizeze servicii a căror prestare o asigură. Prin sintagma „îi permit să furnizeze servicii a căror prestare o asigură”, acest concept se referă la sediul fix activ - adică sediul fix care prestează ceva.
Ca să putem discuta de un sediu fix, trebuie îndeplinite două condiții. Prima este un grad suficient de permanență, iar a doua este existența unor resurse umane și tehnice adecvate. Problema este că legislația nu detaliază chestiunile respective prea mult, astfel că firmele trebuie să se bazeze pe jurisprudența europeană pentru clarificări.
„Un sediu fix trebuie să îndeplinească anumite condiții. În primul rând, trebuie să aibă un grad suficient de permanență. Și, în al doilea rând, trebuie să dețină o structură adecvată ca resurse umane și tehnice. Totuși, ce presupune acest grad suficient de permanență și structura adecvată ca resurse umane și tehnice? Din păcate, legislația în materie nu definește ceea ce presupun gradul suficient de permanență și structurile adecvate ca resurse umane și tehnice. (...) Astfel, având în vedere lacunele din legislația în vigoare și interpretabilitatea posibilă, care pot genera aceste concepte, atât în viziunea contribuabilului, cât și în viziunea organelor de inspecție fiscală, o importanță fundamentală este dată Curții de Justiție a Uniunii Europene, care vine să clarifice acele lacune prin exemple concrete”, a detaliat Diana Dănilescu.
În aceste condiții, companiile ar trebui să urmeze anumite recomandări generale ale fiscaliștilor, pentru a gestiona eventualele riscuri generate de un control al ANAF.
În primul rând, este necesară o analiză a propriului model de business pentru a verifica dacă se îndeplinesc sau nu criteriile sediului fix. În al doilea rând, trebuie studiată jurisprudența în materie, pentru că aceasta oferă mai multe exemple de situații în care se poate afla o firmă și indicii pentru aplicarea corectă a criteriilor de stabilire a existenței sediului fix, dar și pentru că poate fi folosită în relația cu ANAF.
În al treilea rând, dacă există un risc mare ca inspectorii să reîncadreze activitățile desfășurate în România ca o activitate de sediu fix, ar trebui pregătită o analiză funcțională pentru justificarea propriei poziții. În al patrulea rând, este indicată consultarea unor specialiști în domeniu.
Notă: ABC-ul sediilor fixe și permanente este o campanie informativă derulată de avocatnet.ro în contextul în care autoritățile fiscale pregătesc o amplă campanie de controale la companii. Vizate sunt, în primă fază, firmele din străinătate care, prin colaborările lor cu firme din România, generează aici sedii fixe și/sau permanente. Iar în faza a doua sunt vizate firmele din România care, prin colaborările lor cu firme străine, generează în străinătate sedii fixe și/sau permanente. Toate articolele scrise pe subiect pot fi urmărite, pe măsură ce sunt publicate, în secțiunea specială de aici.