Pe lângă deficitul de forță de muncă, România are și din ce în ce mai mulți lucrători în incapacitate temporară de muncă

„Conform Raportului de activitate al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate  pentru anul 2022, numărul certificatelor de concediu medical a fost asemănător cu cel din anul 2021, aproximativ 8,4 milioane de documente.

Pentru perioada 2019 – 2022 situaţia numărului de certificate de concediu medical şi a zilelor – prestaţii suportate din FNUASS se prezintă astfel:

În trimestrul I al anului 2023 s-a înregistrat un număr de 1.836.315 certificate de concediu medical, respectiv un număr de 8.411.667 zile de concediu medical decontabile de casele de asigurări de sănătate. Din punct de vedere al sumelor decontate din FNUASS pentru concediile medicale situaţia sintetică se prezintă astfel: 

Menţionăm că sumele decontate nu pot fi suprapuse numărului anual de certificate de concediu medical depuse spre decontare, deoarece există un decalaj semnificativ între momentul emiterii certificatului şi cel al decontării. Astfel, angajatorul poate depune spre decontare certificatul de concediu medical în termen de 90 de zile de când angajatul prezintă documentul respectiv la serviciu, după care curg alte termene de validare şi corectare a eventualelor erori la nivelul caselor de asigurări de sănătate.

La data de 31 mai 2023 valoarea totală a indemnizațiilor de concediu medical decontabile de CNAS era de 1,93 miliarde lei”, scrie în comunicatul care însoțește raportul de activitate al CNAS pe anul 2022.

Chiar dacă situația prezentată de CNAS indică, dimpotrivă, o diminuare posibilă a concediilor medicale în anul 2023, în comparație cu anul 2022, 2021 a fost anul în care s-au înregistrat cele mai multe situații de incapacitate temporară de muncă, iar acest aspect nu poate fi scos din contextul prezentat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) la nivelul anului 2020.

Practic, INSP a recunoscut că în 2020 în multe județe nu a avut medici specialiști de medicina muncii care să cerceteze și să confirme sau să infirme dacă afecțiunile din cauza cărora lucrătorii s-au prezentat la medic au legătură cu mediul în care lucrează.

Astfel, fără o certitudine în privința factorilor care au declanșat afecțiunile respective, ele au fost încadrate în categoria celor acoperite de fondul gestionat de CNAS și, astfel, putem presupune, în lipsa unor date concrete, că concediile medicale nu au fost acoperite integral din fondul de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale.

„Vrem să susţinem în continuare din punct de vedere financiar salariaţii care din motive de sănătate nu-şi pot desfăşura activitatea obişnuită, dar trebuie să fim fermi faţă de bolnavii închipuiţi, faţă de cei care fac un sejur în plus sau alte activităţi în folos propriu pe bani publici”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

Oricare ar fi reperul, cifrele indică o realitate pe care cu toții ar trebui să luăm în serios, faptul că avem lucrători din ce în ce mai puțini, mai prost plătiți și care se confruntă cu probleme de sănătate, fără a exclude și situațiile în care, probabil, se face abuz de cadrul legislativ impredictibil și deloc eficient.

„CNAS poate verifica doar retroactiv modul în care sunt acordate certificatele de concediu medical:  înscrierea tuturor informaţiilor obligatorii, cod de boală etc. Deoarece CNAS nu dispune de alte pârghii de control, a existat în Parlament o propunere de reglementare care să permită verificarea persoanelor aflate în concediu medical fără a le fi încălcată intimitatea. Propunerea a fost respinsă”, mai scrie în comunicatul CNAS.

Notă: În această primăvară am asistat la relansarea în dezbatere parlamentară a discuției privind „poliția concediilor medicale” - o practică abrogată acum aproape opt ani tocmai din motive de excesivitate și chiar inutilitate. Propunerea legislativă care vizează reintroducerea poliției concediilor medicale a fost respinsă la Senat, dar ultimul cuvânt îl au deputații. Mai multe detalii, aici. 

Nu e cazul să ne uităm doar la situațiile de abuz

Soluția nu poate fi găsită exclusiv în zona în care există astfel de abuzuri, ci în ansamblu, prin eficientizarea modului în care serviciile medicale sunt asigurate, iar în acest sens legislația este acoperitoare, în sensul că orice medic (nu numai cel de medicina muncii) poate semnala suspiciunea de boală profesională atunci când, pe baza relatărilor pacientului lucrător și coroborând aceste informații cu cele din fișa de identificare a factorilor de risc, există suspiciunea că afecțiunea respectivă ar putea avea la bază activitatea profesională a acestuia.

Scopul cercetării bolilor profesionale nu vizează exclusiv încadrarea corectă a afecțiunii, ci și identificarea măsurilor tehnice organizatorice ori de altă natură care să asigure un mediu de muncă sigur și sănătos.

Practic, ignorarea normelor legale pe care le avem din 2007 va accentua acest fenomen și va pune, în continuare, în pericol sănătatea lucrătorilor, efectele negative fiind resimțite atât de lucrători, cât și de angajatori și de sistemul de asigurări de sănătate.

Semnalul de alarmă ar trebui să fie primul pas pe drumul către asigurarea unor condiții de muncă sănătoase pentru lucrători, iar o statistică privind afecțiunile din cauza cărora lucrătorii s-au aflat în incapacitate temporară de muncă le-ar permite specialiștilor să identifice cauzele comune și să verifice dacă acestea au sau nu legătură cu activitatea profesională sau cu mediul în care se desfășoară activitatea.

Aceste măsuri, dublate de promovarea bunei-credințe în cadrul relațiilor de muncă, dar și în cadrul relației stat-angajator-lucrător și de verificări mai atente atunci când există suspiciuni de eludare a dispozițiilor legale, pot conduce la rezultate pozitive, însă pe termen mediu și lung.

Printre cauzele secundare putem identifica, probabil, afecțiuni care au legătură cu suprasolicitarea la locul/locurile de muncă, cu acceptarea ori chiar încurajarea utilizării excepției în privința muncii suplimentare (compensarea prin acordarea sporului, nu prin acordarea de timp liber), cu menținerea unor salarii sub nivelul celor care ar putea să asigure o existență conformă cu demnitatea umană și încurajarea „celui de-al doilea ori al treilea job” pentru completarea veniturilor.

Este o veste tristă că foarte mulți lucrători se confruntă cu situații de incapacitate temporară de muncă, însă putem considera că publicarea acestor date reprezintă primul pas către asigurarea unor condiții care să le pună lucrătorilor sănătatea în pericol, următorul fiind identificarea soluțiilor și aplicarea concretă a lor.