„Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani”, stabilește OUG 158/2005. În cazul copilului cu afecţiuni grave, asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 18 ani. Iar pentru aceste afecțiuni grave avem o listă stabilită în normele de aplicare ale ordonanței concediilor medicale. Concediul poate fi luat inclusiv pentru însoțirea copilului la tratament în alt stat.
Ca să poată obține acest concediu, angajatul trebuie să îndeplinească stagiul minim de asigurare (sau de cotizare, cum i se spune în mod curent) cerut de OUG nr. 158/2005 (șase luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical) și trebuie să aducă o adeverință de la angajator din care să reiasă numărul de zile de concediu de incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12/24 luni. Evident, concediul nu poate fi luat decât de unul dintre părinți (sau adoptator ori tutore).
Pentru acest tip de concediu, statul suportă integral indemnizația (85% din media veniturile brute ale ultimelor șase luni), chiar dacă angajatorul e cel care plătește concediul inițial și apoi recuperează banii de la stat.
Câte zile pe an poate sta angajatul în concediu?
Ordonanța stabilește că maximul acestui concediu e de 45 de zile calendaristice anual pentru fiecare copil. Desigur, dacă un salariat are mai mulți copii, numărul poate ajunge chiar să crească. Această limită de zile poate fi majorată chiar și când vorbim de unul și același copil -- în cazul apariției anumitor afecțiuni. Dacă copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat sau este supus unor intervenții chirurgicale, această limită poate fi depășită, până la atingerea termenului de 90 de zile pe an, potrivit OUG 158/2005.
Asta înseamnă că un angajat poate intra, dintr-o dată într-un concediu de 45 de zile consecutive? Nu chiar. Potrivit normelor de aplicare ale OUG 158, medicul de familie poate acorda concediu medical doar pentru 14 zile calendaristice pe lună, în una sau mai multe etape. Cel care poate oferi un concediu medical mai lung, respectiv de maximum 30 sau 31 de zile calendaristice, este medicul de specialitate, din ambulatoriu sau spital.
Concediul poate fi luat și pentru o banală răceală a copilului?
Da. Așa cum redacția noastră explica, în urmă cu doi ani, certificatul medical pentru îngrijirea copilului primește un cod de indemnizație 09, prin care nu se face diferență între tipurile de afecțiuni pe care le are copilul. Ceea ce înseamnă că salariatul stă acasă indiferent care e diagnosticul copilului bolnav. Diagnosticul e important însă pentru a vedea când putem avea de-a face cu necesitatea unui concediu de peste 45 de zile.
Ca să aflăm cum s-ar putea face diferențierea între tipurile de afecțiuni de care suferă copilul, redacția noastră i-a întrebat pe cei de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Conform răspunsului oferit, pe lângă codul de indemnizație 09 pentru concediul medical și CNP-ul copilului bolnav, certificatul trebuie să conțină și codul bolii care a determinat acordarea concediului medical, conform clasificației internaționale a maladiilor.
Se suspendă contractul angajatului?
Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului în cazul concediului pentru îngrijirea copilului bolnav (momentan, trecem peste faptul că în Codul muncii nu s-a făcut încă actualizarea în consecință a vârstei maxime a copilului, care conform modificării recente a OUG 158 este de 12 ani, nu de șapte, așa cum prevede Codul muncii; OUG 158 este legea specială în materie).
Chiar dacă CIM-ul angajatului în concediu e suspendat conform Codului muncii, suspendarea nu se reflectă și în Revisal, conform HG nr. 905/2017, fiind concediu medical.
Bine de știut - angajatorul nu poate concedia angajatul pe perioada cât se află în acest concediu.
Durata acestui concediu se consideră perioade de activitate prestată atunci când se calculează dreptul la concediu de odihnă - cu alte cuvinte, nu influențează deloc dreptul la concediu de odihnă.
Util: Scurtă comparație între concediul de îngrijitor și concediul pentru îngrijirea copilului bolnav
Comentarii articol (1)