Pentru a aplica măsura, trebuie ca autoritățile de la noi să vină cu un act normativ de transpunere. Teoretic, transpunerea derogării se va face printr-un ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), însă este neclar dacă acesta va fi de ajuns.
Conform Legii 139/2022, ANAF ar trebui să vină, în 30 de zile de la aprobarea deciziei de derogare, cu un ordin prin care să stabilească ce firme sunt obligate să emită facturi electronice în relația B2B și data de la care intervine obligația. Deoarece derogarea a fost aprobată pe 25 iulie 2023, ordinul ANAF ar trebui emis până pe 24 august 2023.
„În termen de 30 de zile de la data adoptării Deciziei de autorizare a României să aplice o măsură specială de derogare (25 iulie 2023 - n. red.) (...), prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală se stabilesc categoriile de operatori economici stabiliți în România (...) care au obligația de a emite facturi electronice în relația B2B și de a le transmite prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, precum și data de la care intervine această obligație”, scrie la articolul III din lege.
Trecerea la o obligație generală de a folosi e-Factura în relația B2B este o măsură destul de importantă pentru a fi stabilită printr-un simplu ordin ANAF, dacă ne raportăm la cum arată legislația actuală a sistemului e-Factura. Mai precis:
- cadrul primar al e-Factura este în OUG 120/2021, dar acolo se vorbește numai despre opționalitatea sistemului (atât în relația B2G, cât și în relația B2B); cadrul secundar este stabilit prin mai multe ordine ale ANAF și ale Ministerului Finanțelor;
- folosirea obligatorie a e-Factura pentru firmele de turism care acceptă vouchere de vacanță de la persoane fizice, de la 1 aprilie 2022, a fost stabilită prin OUG 131/2021;
- folosirea obligatorie a e-Factura pentru produse cu risc fiscal ridicat, în relația B2B, de la 1 iulie 2022, a fost stabilită prin OUG 130/2021 și apoi pusă efectiv în aplicare prin ordin ANAF;
- folosirea obligatorie a e-Factura în relația B2G (achiziții publice), de la 1 iulie 2022, a fost stabilită prin Legea 139/2022.
Așadar, chiar dacă ANAF va transpune decizia de derogare prin ordin, acesta nu va fi de ajuns pentru a stabili cadrul legal adecvat al extinderii obligației de folosire a e-Factura. De aceea, rămâne de văzut cum va fi asigurată concret transpunerea în săptămânile ce vin. În același timp, rămâne de văzut și dacă autoritățile vor putea asigura condițiile tehnice necesare pentru o extindere de asemenea anvergură a e-Factura, astfel încât, din ianuarie 2024, problemele să fie cât mai puține și cât mai rare.