UPDATE: Mărfuri de import: Modificările la procedura de amânare a determinării definitive a valorii în vamă, oficializate. Ce trebuie să știe importatorii

HG 849/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial și se aplică din 20 septembrie 2023. Aceasta este pentru modificarea Hotărârii Guvernului 973/2006 privind procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă.

Potrivit Codului vamal al României, atunci când determinarea definitivă a valorii în vamă nu se poate face imediat, importatorul poate ridica mărfurile din vamă, la cerere, însă cu condiția de a constitui o garanție în forma acceptată de autoritatea vamală. Iar dacă în 30 de zile de la ridicarea mărfurilor importatorul nu prezintă documente concludente pentru determinarea valorii în vamă, autoritatea vamală execută garanția, iar operațiunea de plasare a mărfurilor sub un regim vamal se consideră încheiată. Aceste prevederi sunt detaliate prin HG 973/2006, la care s-au făcut, în esență, modificările descrise în continuare:

1. Detalieri privind amânarea determinării definitive a valorii în vamă. Sunt scoase referirile la un acord general vamal mai vechi și sunt introduse referiri la Codul vamal al UE (și la legislația sa de aplicare), ce a fost stabilit prin Regulamentul european 952/2013. Astfel, când vine vorba de amânarea determinării definitive a valorii în vamă, trebuie luate în calcul și prevederile conform cărora, în cazul în care autorităţile vamale au îndoieli întemeiate că valoarea de tranzacţie declarată reprezintă cuantumul total plătit sau de plătit, pot solicita declarantului să furnizeze informaţii suplimentare. Situațiile în care se amână determinarea sunt, în linii mari, următoarele:

• când e necesară ajustarea preţului efectiv plătit sau de plătit, iar la momentul declarării mărfurilor pentru punerea în liberă circulaţie nu pot fi prezentate documente concludente care să permită determinarea cu exactitate a sumei de ajustat;
• când prețul plătit sau de plătit nu include ori este susceptibil a nu include toate plățile efectuate ori de efectuat ca o condiție a vânzării mărfurilor puse în liberă circulație de către cumpărător vânzătorului ori de către cumpărător către o terță parte, pentru a satisface o obligație a vânzătorului;
• în orice alte situaţii în care pentru determinarea valorii în vamă pe baza valorii de tranzacţie este necesară prezentarea unor documente sau justificări suplimentare, referitoare la exactitatea şi realitatea valorii declarate, care nu sunt disponibile la momentul declarării mărfurilor pentru punerea în liberă circulație.

2. Detalieri referitoare la garanția necesară. Și în acest caz se fac o serie de trimiteri la Codul vamal al UE și la legislația sa de aplicare. Astfel, dacă autorităţile vamale consideră că verificarea declaraţiei vamale poate duce la un cuantum mai ridicat al taxelor la import sau la export ori al altor impuneri care urmează să devină exigibile decât cuantumul care rezultă din datele declaraţiei vamale, acordarea liberului de vamă mărfurilor este condiţionată de furnizarea unei garanţii suficiente pentru acoperi diferenţa dintre cuantumul care corespunde datelor declaraţiei vamale și cuantumul care ar putea să fie exigibil în final. De principiu, garanția suficientă reprezintă cuantumul taxelor la import şi al altor taxe şi impozite datorate bugetului de stat în cadrul operaţiunilor vamale, acesta fiind calculat pe baza valorii în vamă determinate de biroul vamal cu titlu provizoriu, din care se deduc taxele la import şi alte taxe şi impozite datorate bugetului de stat, calculate pe baza valorii în vamă declarate de importator şi virate la bugetul de stat.

3. Alte reguli pentru formele de stabilire a garanției. Mai precis, formele nu mai sunt stabilite așa cum prevedea Codul vamal al României, deoarece acestea au fost abrogate, ci așa cum prevede Codul vamal al UE. Este vorba despre constituirea garanției:

• fie prin depozit în numerar sau prin orice alt mijloc de plată recunoscut de către autoritățile vamale ca echivalent al unui depozit în numerar, efectuat în euro sau în moneda statului membru în care garanția este solicitată;
• fie prin angajamentul unui garant;
• fie prin altă formă de garanție care asigură în mod echivalent plata cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale și a altor taxe.

Importatorul poate alege una dintre aceste forme pentru garanție, însă autoritățile vamale au dreptul de a refuza alegerea. În plus, autoritățile vamale pot solicita ca forma de garanție aleasă să fie menținută pe o perioadă determinată.

4. Alt termen maxim pentru determinarea definitivă a valorii în vamă. De principiu, biroul vamal trebuie să ia o decizie definitivă privind determinarea valorii în vamă în 30 de zile de la data comunicării, de către importator, a documentelor necesare în acest sens. Totuși, termenul poate fi prelungit dacă este nevoie de documente suplimentare sau chiar de un control la importator. În orice caz, o decizie definitivă trebuia să vină, anterior, în cel mult 160 de zile de la data ridicării mărfurilor din vamă. Conform modificărilor, se face referire la termenele impuse de Codul vamal al UE, care se aplică începând cu data acordării liberului de vamă - acolo se face referire, de principiu, la un termen de 150 de zile (120 de zile plus, dacă e cazul, o prelungire de 30 de zile).

5. Dispare termenul de cinci ani pentru controlul ulterior. Practic, s-a abrogat prevederea conform căreia, pentru operațiunile de punere în liberă circulație făcute potrivit HG 973/2006, autoritatea vamală are dreptul de a efectua controlul vamal ulterior al acestora în termen de cinci ani de la acordarea liberului de vamă. Asta deoarece Codul vamal al UE prevede în mod expres că nicio datorie vamală nu se notifică debitorului după expirarea unui termen de trei ani de la data la care a luat naștere datoria vamală. Asta nu înseamnă că nu mai există niciun termen în România, ci că termenul este cel de trei ani stabilit de Codul vamal al UE.