Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003-Codul Muncii a fost înregistrată de curând la Parlament, fiind semnată de câțiva parlamentari neafiliați.
Referitor la contractele cu timp parțial, parlamentarii propun să fie prevăzută obligatoriu fie repartizarea programului de lucru, fie să se menționeze documentul în care e prevăzută această repartizare, precum și termenul minim în care i se aduce la cunoștință salariatului.
Parlamentarii semnatari își doresc implementarea unei mai mari flexibilități, care, spun ei, ar trebui să fie de esența acestor contracte cu timp parțial: „Contractul de muncă cu timp parțial este un contract care ar trebui să asigure un nivel ridicat de flexibilitate, să poți munci în funcție de cerințele de producție/rezultate, de dinamica raportului cerere-ofertă, și nu după un program standard stabilit zi de zi. Ori (or - n.red.) în prezent, este obligatoriu să se noteze direct în contractul de muncă/act adițional repartizarea programului de muncă în cazul contractului cu timp parțial (art. 105). Angajatorul împreună cu angajații săi trebuie să poată decide asupra modificărilor de program - ori (or - n.red.) nu poate face acest lucru fără a modifica, de fiecare dată, și contractul de muncă”.
Mai departe, în cazul suprapunerii programelor de lucru, parlamentarii vor lămurită chestiunea privind cui îi revine responsabilitatea de a nu suprapune programele - salariaților, mai exact. Astfel, ei propun completarea listei de obligații ce le revin salariaților, prevăzută de art. 39, cu prevederea următoare:
„h) obligaţia de a se asigura că programele de lucru nu se suprapun, în cazul în care salariatul cumulează mai multe contracte individuale de muncă, la mai mulţi angajatori sau la acelaşi angajator”.
O altă modificare din propunere vizează perioada în care se compensează munca suplimentară prin ore libere plătite - de la 90 de zile, cât prevede legea acum, parlamentarii propun, atunci când există voință colectivă, stabilirea unei durate mai lungi, până la dublarea acestei perioade (180 de zile).
Însă parlamentarii au o problemă cu prevederile actuale din Codul muncii privind repausul dintre două zile de muncă, considerând că prevederile actuale nu sunt suficient de flexibile și că uneori salariații vor să facă muncă suplimentară, dar nu au cum, din cauza legii.
Astfel, Codul muncii, care oferă peste minimul prevăzut de o directivă europeană în privința repausului săptămânal - adică 12 ore, față de minimul de 11, din actul european - ar trebui modificat astfel încât să ne situăm la minimul impus de directivă: „Salariaţii au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 11 ore consecutive”.
În plus, se prevede în propunere ca repausul săptămânal să poată fi redus până la 42 de ore, pentru o perioadă de până la maxim trei luni într-un an calendaristic, prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, la iniţiativa angajatorului sau a salariatului.
În atare situații, lucrătorii ar urma să primească un spor la salariu de cel puțin 75% din salariul de bază.
În fine, parlamentarii vor să fie eliminată prevederea care dă dreptul salariaților la cel puțin zece zile lucrătoare de concediu de odihnă neîntrerupt. „Fiecare lucrător trebuie să aibă libertatea de a-și programa concediul în funcție de cum dorește, chiar și numai câte 3 zile neîntrerupte, atâta timp cât concediul este agreat/programat cu angajatorul. Măsura celor 10 zile de concediu neîntrerupt nu aduce beneficii, în anumite situații, nici angajatorilor dar nici angajaților. Directiva 2003/88/CE (...) nu impune un număr minim de zile consecutive de concediu”, spun semnatarii acestei propuneri.
Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Acesta trebuie dezbătută și adoptată în Parlament, semnată prin decret de șeful statului, iar legea se va aplica doar după ce e publicată în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (1)