1. e-Factura e folosit pentru toate tranzacțiile din relația B2B
O primă etapă majoră a amplului proces de digitalizare a relației ANAF cu contribuabilii este stabilită pentru data de 1 ianuarie, conform Legii 296/2023. De la acel moment, de la obligația de a folosi e-Factura numai pentru tranzacțiile cu bunuri riscante din relația B2B se trece la obligația de a folosi sistemul pentru toate tranzacțiile din relația B2B (persoane fizice și juridice active în România, fără excepții).
Astfel, între 1 ianuarie și 30 iunie, companiile vor trebui, în paralel, să aplice regulile actuale de facturare în relația cu clienții și partenerii de afaceri și să raporteze facturile emise în e-Factura în termen de cinci zile lucrătoare. Nerespectarea termenului de raportare va putea fi amendată între 1 aprilie și 30 iunie.
Ulterior, de la 1 iulie, e-Factura va deveni unicul canal de transmitere a facturilor către destinatari, iar facturile electronice sigilate de Ministerul Finanțelor (fișiere XML) vor fi singurele documente considerate facturi originale. De la acea dată, destinatarii care acceptă facturi în orice altă formă riscă amendarea.
2. Se implementează e-Sigiliu
Autoritățile au adăugat un sistem nou în planul mai amplu al digitalizării ANAF, tot din dorința de a preveni și de a combate evaziunea fiscală. e-Sigiliu va ajuta la monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri și la depistarea așa-ziselor puncte de „deturnare”. Vorbim, în linii mari, de bunurile care, teoretic, ar trebui doar să tranziteze România, dar care, practic, sunt vândute „la negru” în România. Astfel, vizați vor fi transportatorii rutieri de mărfuri.
Sistemul nou va funcționa în paralel cu e-Transport, acesta din urmă vizând numai transporturile de bunuri riscante din punct de vedere fiscal. Momentan, însă, avem doar cadrul legal primar (tot în Legea 296/2023), iar Fiscul și Vama trebuie să vină cu un ordin comun care să conțină reguli privind analiza de risc, aplicarea sigiliilor și monitorizarea transporturilor.
Din moment ce cadrul legal secundar trebuie elaborat până pe 26 decembrie 2023, probabil că e-Sigiliu va deveni funcțional cândva în timpul anului 2024. Autoritățile n-au dat niciun indiciu până acum că operaționalizarea ar putea fi făcută înainte de finalul anului curent. În orice caz, atunci când e-Sigiliu va deveni operațional vom vorbi de o altă etapă majoră a digitalizării ANAF.
3. SAF-T: Firmele mici trebuie să se pregătească pentru raportări
În fine, o a treia etapă majoră pentru anul 2024 o putem considera la data de 31 decembrie. Cel puțin teoretic, până la acea dată firmele mici vor trebui să fie pregătite să înceapă raportarea fișierelor standard de control fiscal (fișierele SAF-T) prin declarația 406.
Obligația de depunere a fișierului SAF-T intervine începând din 1 ianuarie 2025 pentru contribuabilii mici, conform Ordinului Fiscului 1.783/2021. Chiar dacă în primele șase luni din acel an se va aplica o perioadă de grație, în care nu se vor da amenzi pentru ratarea termenelor lunare sau trimestriale de transmitere a declarației 406, companiile mici n-ar trebui să lase pregătirile pe ultima sută de metri, potrivit specialiștilor.
Asta înseamnă că implementarea raportării SAF-T ar trebui să înceapă măcar la jumătatea anului 2024, dacă nu chiar la începutul anului 2024. În acest sens, ar fi foarte utilă o analiză preliminară, pentru a vedea, în mod realist, de cât timp ar fi nevoie pentru implementare.