Valoarea inițială a ajutorului era de 13 bani pe litrul de combustibil, așa cum se stabilise prin HG 153/2024 (în vigoare din 23 februarie 2024), dar autoritățile au majorat ulterior ajutorul la 20 bani pe litru, prin HG 796/2024 (în vigoare din 11 iulie 2024). Noua valoare a ajutorului de stat s-a aplicat și cererilor de compensare a creșterii accizei la motorină aflate în curs de analiză la data de 11 iulie 2024.
Acum, potrivit HG 1.673/2024 (în vigoare din 19 decembrie 2024), a fost prelungită perioada de acordare a ajutorului de stat. Dacă inițial ajutorul se aplica pentru alimentările cu combustibil făcute până pe 15 noiembrie 2024, acum se aplică pentru alimentările cu combustibil făcute până pe 30 martie 2025.
Concret, ajutorul este pentru motorina (codurile NC de la 2710 19 41 la 2710 19 49) utilizată drept combustibil pentru motor în:
- transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri și cu o greutate brută maximă autorizată de cel puțin 7,5 tone;
- transportul rutier de persoane regulat sau ocazional, cu excepţia transportului public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3.
Banii se pot obține prin depunerea unei cereri (împreună cu o serie de documente justificative), la Autoritatea Rutieră Română, în primele 30 de zile ale trimestrului următor celui pentru care se cere ajutorul. Soluționarea se face în cel mult 30 de zile lucrătoare de la momentul depunerii cererilor. Totuși, există și unele reguli speciale pentru depunerea anumitor cereri:
- pentru alimentările din perioada 1 octombrie - 15 noiembrie 2024, cererea s-a depus între 15 și 30 noiembrie 2024;
- pentru alimentările din perioada 16 noiembrie - 31 decembrie 2024, cererea se depune între 8 și 30 ianuarie 2025.
Conform inițiatorilor, măsura este necesară pentru a ajuta transportatorii rutieri să treacă peste o perioadă cu dificultăți majore apărute din cauza creșterii prețurilor la motorină:
„Pentru a evita creșterea prețurilor la transportul rutier de mărfuri și persoane și, implicit, majorarea prețurilor pentru alte produse și servicii, constatându-se o perturbare a lanțurilor de aprovizionare ce afectează mai multe sectoare economice, pe de o parte, cât și pentru preîntâmpinarea unei posibile reorientări a transportatorilor în efectuarea alimentării cu carburant a mijloacelor de transport în alte state, pe de altă parte, precum și pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, este necesar ca Guvernul României să adopte în acest sens o hotărâre.
În prezent, operatorii de transport rutier se află la limita supraviețuirii din cauza creșterii inflației și a prețului la motorină, costurile de operare crescând semnificativ. Firmele de transport rutier nu au posibilitatea absorbției creșterii costurilor de operare, presiunea prețului motorinei aducând costuri suplimentare imediate care pot determina insolvența sau chiar falimentul acestora. Spre exemplu, costul de operare al transportului rutier de marfă a crescut în transportul internațional cu 29%, iar în transportul național - cu 39%.”
Comentarii articol (0)