Această nouă procedură introduce, alături de persoane fizice, și firmele în rândul potențialelor victime ale discriminării. Mai exact, de-acum, “petentul este persoana fizică sau juridică, după caz, care se consideră discriminată și sesizează Consiliul cu privire la săvârșirea faptei de discriminare împotriva sa”.
Suplimentar, noua procedură aduce modificări și în rândul regulilor privind transmiterea petițiilor către CNCD. Concret, deoarece acest dispozitiv nu se mai folosește în mod uzual, se elimină posibilitatea de a trimite petiții CNCD prin fax. În schimb, se stabilește că petițiile se pot transmite și prin intermediul site-ului CNCD.
Astfel, acum, prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris și transmisă CNCD printr-un mijloc legal (poștă, e-mail ori prin intermediul site-ului) sau oral, prin notă de audiență.
Persoanele cu deficiențe vizuale sau locomotorii pot depune o petiție la sediul instituției sau telefonic prin întocmirea unei note scrise de către un consilier/ consilier juridic desemnat în acest sens, petiția fiind semnată de persoana care a întocmit-o. Veridicitatea se probează prin înregistrarea convorbirii cu mijloace audio și exprimarea acordului verbal de către petent.
În plus, documentul stabilește și care-i conținutul obligatoriu al petițiilor. Mai precis, petiția privind pretinsele acte sau fapte de discriminare trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, următoarele elemente:
- numele, domiciliul sau reședința părților, respectiv, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor. Dacă reclamatul are domiciliul sau reședința în străinătate, se va preciza domiciliul procedural ales din România sau adresa de e-mail unde urmează să i se facă toate comunicările privind soluționarea petiției;
- numele și calitatea celui care reprezintă partea, iar, în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia și sediul profesional;
- obiectul petiției;
- criteriul care stă la baza discriminării;
- arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază petiția;
- arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere;
- semnătura.
Comentarii articol (0)