Se întâmplă de ceva vreme să observăm că deși ambalajul unui produs rămâne neschimbat, cantitatea din interior pare să se micșoreze. Acest fenomen, cunoscut sub numele de „shrinkflation” (o combinație între cuvintele „shrink” – a se micșora și „inflation” – inflație), este o practică prin care producătorii reduc cantitatea de produs fără a schimba prețul, în dezavantajul consumatorilor, de fapt.
Pentru a contracara această practică și a asigura că consumatorii sunt informați corect, ANPC a propus în dezbatere în mai un proiect de ordin ce avea ca scop informarea adecvată a consumatorilor atunci când cumpără produse preambalate a căror cantitate a fost modificată, chiar dacă prețul de raft rămâne același. Azi, Ordinul ANPC nr. 539/2024 a fost publicat în Monitorul Oficial și intră în vigoare în 30 de zile, adică pe 10 octombrie.
Conform noii reglementări, comercianții vor fi obligați să afișeze clar și vizibil atât scăderea cantității de produs, cât și modificarea prețului pe unitatea de măsură. Acest lucru va permite cumpărătorilor să compare mai ușor prețurile și să ia decizii informate atunci când aleg ce produs să cumpere.
Noua măsura se va aplica tuturor produselor, atât alimentare, cât și nealimentare, și se va realiza într-o manieră nediscriminatorie. Operatorii economici sunt de asemenea responsabili să declare perioada în care intenționează să vândă produsele cu cantitate scăzută. Pentru a preveni orice confuzie sau nelămurire, cantitatea produsului trebuie să fie clar vizibilă și lizibilă pe ambalaj, iar greutatea sau volumul indicat trebuie să corespundă cantității reale din interior.
Trebuie menționat că aceste cerințe nu se vor aplica vânzărilor la distanță. Viitorul ordin vine ca răspuns la criticile aduse pe scară largă cu privire la practica reducerii cantității fără informarea consumatorilor, percepută adesea ca fiind nedreaptă și înșelătoare.