ACCES PREMIUM
De ce premium?
Grupurile de impozit pe profit devin aproape inutile, după numai doi ani de la introducerea lor
În contextul introducerii impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) pentru plătitorii de impozit pe profit, specialiștii spun că grupurile fiscale devin aproape inutile, după numai doi ani de la apariția lor în practică. Concret, firme care, individual, nu s-ar califica la plata IMCA ajung, totuși, să-l plătească din cauză că fac parte dintr-un grup de impozit pe profit.
Articolul continuă mai jos
„IMCA se datorează de contribuabilii care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro și care în anul de calcul determină un impozit pe profit mai mic decât IMCA. Un contribuabil care îndeplinește criteriul «cifrei de afaceri» de peste 50 milioane euro va datora fie impozit pe profit, fie IMCA, chiar și în situația în care înregistrează pierdere fiscală. Remarcăm că, în cazul grupului fiscal, cifra de afaceri de peste 50 milioane euro se calculează de persoana juridică responsabilă prin însumarea cifrei de afaceri a membrilor grupului fiscal. Prin însumarea «cifrei de afaceri» a mai multor entități ce fac parte din grupul fiscal, este o probabilitate mai mare ca rezultatul să depășească plafonul de 50 milioane euro și, implicit, grupul fiscal să intre sub incidența IMCA.Remarcăm faptul că toți membrii grupului vor intra sub incidența IMCA - analiza plafonului nu se face individual, la nivelul fiecărui membru. Practic, fiecare membru al grupului va calcula individual IMCA și impozitul pe profit, în funcție de situația individuală, și îl comunică persoanei juridice responsabile. Prin acest mecanism vor datora IMCA chiar și entitățile mai mici din cadrul grupului fiscal, care individual nu ar fi depășit plafonul «cifrei de afaceri» de 50 milioane euro. Având în vedere cele de mai sus, introducerea IMCA elimină complet posibilitatea ca o entitate care înregistrează pierdere fiscală să o mai compenseze la nivel de grup din profiturile fiscale ale celorlalți membri ai grupului, presupunând că plafonul IMCA este atins. Practic, grupurile fiscale ce depășesc plafonul «cifrei de afaceri» devin un simplu agregator de impozit pe profit sau IMCA”, ne-a explicat,
într-un interviu recent,
Valentin Alangiu, Accounting & Tax Partner la Nowium.
Astfel, vorbim de consecințe negative atât pentru grupurile fiscale care deja există, care au intrat în sistemul consolidării fiscale fără să știe că le așteaptă o asemenea supriză neplăcută, cât și pentru cei care se gândeau să intre într-un grup sau să creeze unul în perioada următoare. Practic, grupurile de impozit pe profit mai sunt utile doar în cazurile în care nu sunt afectate de IMCA.
„Readucem în prim plan principiul stabilității și predictibilității fiscale. Entitățile care au luat decizia de a constitui grupuri fiscale în anii precedenți s-au bazat pe un cadru legislativ și un set de reguli existente la acel moment. Reamintim obligativitatea ca, odată constituit, grupul fiscal să fie menținut cel puțin cinci ani fiscali. Ce opțiuni au entitățile care se simt acum captive în acest sistem și care conduce la aplicarea IMCA de toți membrii grupului, indiferent de mărimea acestora? Momentan, nu au nicio opțiune de ieșire. (...)Grupul fiscal avea deja o serie de dezavantaje încă dinainte de introducerea IMCA. Odată cu impactul IMCA, consider că se diminuează semnificativ apetitul contribuabililor de a opta pentru constituirea unui grup fiscal. Avantajele sunt aproape inexistente. Apare și o sarcină administrativă suplimentară. În plus, răspunderea fiecărui membru al grupului este separată și în solidar pentru plata impozitului pe profit datorat de grupul fiscal pentru perioada cât aparține respectivului grup fiscal. La toate acestea adăugăm și lipsa de predictibilitate fiscală. Din toate aceste motive, consider că sistemul de consolidare fiscală a impozitului pe profit este mai mult teoretic, dar lipsit de atractivitate pentru contribuabili, prin lipsa de flexibilitate și sarcini fiscale suplimentare”, a adăugat specialistul.
Sistemul consolidării fiscale la impozit pe profit a fost introdus efectiv
începând cu anul 2022, atunci înființându-se primele grupuri fiscale. Așadar, acesta s-a aplicat numai timp de doi ani înainte de apariția,
din 2024, a IMCA (Legea 296/2023).
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.