ACCES PREMIUM
De ce premium?
Cluburile de fotbal profesionist și impresarii jucătorilor trebuie să aplice, din 2029, regulile de prevenire a spălării banilor
Cluburile de fotbal profesionist și impresarii jucătorilor de fotbal trebuie să aplice, la fel ca băncile, agenții imobiliari sau contabilii, regulile pentru prevenirea spălării banilor, conform unui regulament european recent oficializat. Însă măsura urmează să se aplice abia din 2029, la doi ani după ce actul normativ începe să se aplice pentru restul entităților.
Articolul continuă mai jos
Măsura este prinsă în
Regulamentul european 1.624/2024, care se va aplica din 10 iulie 2027. Documentul aduce
un cadru legal unic, pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, în materie de prevenire a spălării banilor, din moment ce acesta se aplică direct la nivel național, fără a fi necesară o transpunere prin lege sau ordonanță.
Una dintre noutățile stabilite prin acest act normativ este extinderea sferei de entități care trebuie să aplice regulile prevenirii spălării banilor. Astfel, inclusiv
cluburile de fotbal profesionist și impresarii jucătorilor de fotbal sunt vizați, însă abia din
10 iulie 2029.
„Activitățile cluburilor de fotbal profesionist și ale impresarilor de fotbal sunt expuse riscurilor de spălare a banilor și infracțiunilor asociate din cauza mai multor factori inerenți sectorului fotbalului, cum ar fi popularitatea mondială a fotbalului, sumele considerabile, fluxurile de numerar și interesele financiare implicate, prevalența tranzacțiilor transfrontaliere și, uneori, structurile de proprietate opace.Toți respectivii factori expun fotbalul la posibile abuzuri comise de infractori pentru a legitima fonduri ilicite, ceea ce face ca acest sport să fie vulnerabil la spălarea banilor și la infracțiunile asociate. Printre principalele domenii de risc se numără, de exemplu, tranzacțiile cu investitori și sponsori, inclusiv agenți de publicitate, și transferul de jucători. Cluburile de fotbal profesionist și impresarii de fotbal ar trebui, prin urmare, să instituie măsuri solide de combatere a spălării banilor, inclusiv măsuri de precauție privind clientela în raport cu investitorii, sponsorii, inclusiv agenții de publicitate, și alți parteneri și contrapărți cu care realizează tranzacții.Pentru a evita orice sarcină disproporționată asupra cluburilor mai mici care sunt mai puțin expuse riscurilor de utilizare abuzivă în scopuri infracționale, statele membre ar trebui să poată, pe baza unui risc dovedit mai scăzut de spălare a banilor, a infracțiunilor asociate și de finanțare a terorismului, să scutească anumite cluburi de fotbal profesionist de la cerințele prezentului regulament, integral sau parțial”, este explicat în preambulul actului normativ.
În cazul cluburilor de fotbal, documentul prevede că regulile de prevenire a spălării banilor trebuie aplicate în cazul tranzacțiilor cu investitorii, sponsorii, impresarii sau alți intermediari și în cazul tranzacțiilor pentru transferurile de jucători.
Autoritățile europene mai prevăd că
fiecare stat membru al UE poate introduce niște excepții de la obligativitatea aplicării regulamentului. Acestea sunt gândite în funcție de cifra de afaceri anuală totală (pentru a scuti anumite cluburi din prima ligă) și în funcție de divizii (în sensul de a scuti cluburile din ligile inferioare). Totuși, acest aspect rămâne la latitudinea autorităților române, nefiind obligatoriu de aplicat.
Informații mai multe despre regulile domeniului prevenirii spălării banilor pot fi găsite în
secțiunea noastră specială de aici.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)