Zeci de milioane de persoane din UE lucrează pe platformele digitale. Reglementarea criteriilor prezumției de angajare și monitorizarea atentă a subcontractărilor, cerințe esențiale pentru protejarea lucrătorilor

„Cu peste 28 de milioane de persoane din UE care lucrează prin intermediul platformelor digitale, eforturi precum Legea «persoanelor pe două roți» din Spania și Convenția colectivă sectorială din Italia privind plata minimă pentru lucrătorii din domeniul livrărilor vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă ale lucrătorilor de pe platforme. În plus, o nouă directivă a UE prevede un nivel minim de protecție pentru acești lucrători în toate statele membre”, transmite AESSM în prezentarea sintezei recente privind garantarea unor condiții mai sigure și mai echitabile pentru lucrătorii de pe platforme. Dacă cele 28 de milioane par multe, merită precizat că estimatul pentru 2025 e de 43 de milioane de lucrători pe platformele digitale. 

AESSM se referă la toate aceste milioane de lucrători, indiferent de natura raportului cu cei care dețin aceste platforme și cu clienții lor. Majoritatea lucrătorilor sunt clasificați ca independenți, ceea ce le reduce accesul la protecția legilor care-i vizează pe angajați. Vorbim, totodată, de subcontractare, care diluează responsabilitatea platformelor față de lucrători, de clauze de neasumare a responsabilității, vorbim de moduri de plată/remunerare care încurajează volumul mare de muncă și dezechilibrele în viețile lucrătorilor, lipsa echipamentelor de protecție, angajații lucrând aproape cum apucă, dar și de zero protecție socială.

Parlamentul UE și Consiliul s-au pus de ceva vreme de acord privind directiva care va reglementa lucrătorii de pe platformele digitale și care urmărește stabilirea unui cadru pentru determinarea corectă a statutului profesional al lucrătorilor, introducând criterii pentru a determina dacă aceștia sunt angajați ai platformelor digitale sau independenți. Practic, odată adoptată și la nivelul Consiliului UE, întrucât de Parlament a trecut deja în primăvară, și odată oficializată directiva, va mai trece un timp până când statele membre să transpună în legislațiile interne noile reglementări - timp care este, desigur, în dezavantajul lucrătorilor de pe platformele digitale.

În România, la acest moment, există o singură reglementare specifică unui tip de angajat pe o platformă digitală - e vorba de prestatorul casnic din Legea 111/2022. Iar platforma digitală e chiar exclusiv deținută de stat, care și-a trasat singur regulile și s-a ocupat, cât de cât, să asigure un echilibru pentru lucrătorii casnici. Nimic însă pentru platformele digitale deținute 100% de privați, destul de numeroase în România. Alte state însă au venit deja cu reglementări care să ajute într-un fel sau altul acești lucrători: fie cu garantarea unor drepturi, fie cu indemnizații minimale, de exemplu.

Studiu de caz: Legea „Riderilor” din Spania

Legea „riderilor” din Spania, cunoscută oficial sub numele de „Ley Rider”, a fost adoptată în 2021 și reprezintă o inițiativă legislativă semnificativă pentru reglementarea muncii pe platformele digitale, în special în sectorul livrărilor. A fost, totodată, întâia reglementare cu acest obiect din UE, destinată să abordeze provocările și să îmbunătățească condițiile de muncă ale lucrătorilor pe platforme. Înainte de toate, legiuitorul spaniol și-a dorit sfârșitul încadrării defectuoase a curierilor și livratorilor. 

Legea a introdus o prezumție de angajare pentru toți lucrătorii din sectorul livrărilor care folosesc platforme digitale pentru a-și desfășura activitatea. Astfel, acești lucrători sunt considerați salariați, cu toate drepturile și obligațiile aferente, până când platforma poate dovedi contrariul, respectiv că aceștia sunt cu adevărat lucrători independenți. Asta a făcut ca lucrătorii pe platforme de livrare să aibă dreptul la aceleași beneficii și protecții ca ceilalți angajați, inclusiv deptul la salariul minim, asigurări de sănătate și securitate socială.

Aceeași lege a obligat platformele să informeze lucrătorii și pe reprezentanții acestora despre modul în care funcționează algoritmii care decid alocarea sarcinilor, rutele de livrare și evaluarea performanțelor.

Deși Legea „riderilor” a fost considerată revoluționară, implementarea sa a întâmpinat diverse probleme. Unele platforme au încercat să conteste sau să evite aceste reglementări prin modificarea modelului de afacere sau prin utilizarea unor subcontractori. De asemenea, aplicarea practică a prevederilor legii a necesitat clarificări suplimentare și intervenții din partea autorităților pentru a asigura conformitatea platformelor. 

Legea a avut un impact semnificativ asupra industriei de livrări din Spania, forțând multe platforme să își schimbe practicile de angajare și să ofere condiții de muncă mai echitabile. Cu toate acestea, succesul complet al legii depinde de monitorizarea continuă și de aplicarea strictă a prevederilor sale. 

De menționat că, în mai 2024, ministrul muncii din Spania a anunțat extinderea legii Ley Rider la lucrătorii casnici.

În România, în ridesharing, stabilește chiar OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ, conducătorul auto este titular sau angajat al operatorului de transport alternativ (acesta din urmă putând fi persoană fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau persoana juridică deținătoare a autoturismului cu care se efectuează transport alternativ). Practic, conducătorul este orice mai puțin angajatul platformei digitale de muncă - e ori un independent care e licențiat și are propria formă juridică prin care activează, propria mașină ș.a.m.d., ori e angajatul unui astfel de operator care s-a înscris cu flota sa de mașini să colaboreze cu platforma (practic, vorbim de subcontractare). 

Și alte state au făcut demersuri pentru reglementarea unei prezumții de angajare

Și Grecia a adoptat o lege care stabilește criterii pentru prezumția de angajare, criterii menite să asigure clasificarea corectă a lucrătorilor pe platforme pentru a preveni „auto-angajarea” falsă, unde lucrătorii sunt clasificați ca independenți, deși îndeplinesc condițiile unui angajat, și pentru a extinde protecțiile și drepturile angajaților la acești lucrători - accesul la salariul minim, asigurări sociale și de sănătate, și condiții de muncă sigure.

De asemenea, Malta a adoptat norme care aplică două dintre cele cinci criterii propuse inițial de Comisia Europeană pentru a stabili prezumția de angajare, atare prezumții fiind legiferate și în Portugalia și Croația.  

Toate aceste state, arată sinteza recentă AESSM, s-au confruntat cu dificultăți legate de încadrarea muncii pe platforme în paradigmele clasice de muncă, iar alegerea criteriilor de bifat pentru activarea prezumției de angajare ori formularea fiecărui criteriu în parte fiind extrem de dificile și supuse dezbaterilor intense. 

În alte state, precum e cazul Franței, nu s-a optat pentru reglementarea unori prezumții de angajare, ci, pur și simplu, pentru extinderea drepturilor angajaților în cazul lucrătorilor pe platformele digitale. 

E nevoie de definiții și criterii „future-proof”, dar și de orientarea atenției către subcontractori

Între altele, spune agenția europeană, e nevoie de definirea clară și „future-proof” a criteriilor de clasificare a lucrătorilor - cu alte cuvinte, avem nevoie de norme formulate în așa fel încât să treacă testul timpului, adică să se aplice și realităților muncii pe platforme de anul acesta, și de anul viitor, dar și peste cinci ani ori mai mult, dat fiind că modelele de business se schimbă și se reinventează destul de des.

Totodată, mai spune AESSM, nu e suficient ca reglementările să trateze doar prezumția de angajare și criteriile pentru activarea sa, ci și de situația celor care vor rămâne încadrați ca independenți. Și în cazul categoriilor hibride de lucrători trebuie să existe norme care să ofere drepturi și protecție similare angajaților.

Subcontractarea nu trebuie să scape din atenția legiuitorilor, iar agenția europeană sugerează că statele ar trebui să reglementeze cu atenție aceste situații și chiar să instituie răspundere comune cu a platformelor digitale.

În fine, AESSM vorbește și de nevoia de a redesena schemele de protecție socială pentru a include specificitățile muncii pe platforme, de stabilirea standardelor de transparență algoritmică și asigurarea accesului la informații pentru toți actorii relevanți, precum și de crearea de mecanisme de aplicare și inspecție adecvate pentru reglementările implementate.