UPDATE: Directiva privind munca prin platforme digitale a fost oficializată și trebuie transpusă până în 2026

Despre necesitatea de a reglementa unitar, la nivelul UE, regimul lucrătorilor de pe platformele digitale se vorbește deja de câțiva ani. În acest sens, Directiva nr. 2024/2.831 a fost publicată recent în Jurnalul Oficial al UE, după ce fusese pusă în dezbatere la finalul anului 2021. Acum, statele membre, printre care și România, trebuie să o transpună în legislația internă și să o și pună în aplicare până la data de 2 decembrie 2026.

Noua directivă va corecta situația în care lucrătorii sunt încadrați greșit ca independenți, deși condițiile lor de muncă indică faptul că ar trebui să aibă mai degrabă drepturile unui angajat. Aceasta urmărește, așadar, stabilirea unui cadru pentru determinarea corectă a statutului profesional al lucrătorilor de pe platformele digitale. Cei aproximativ 28 de milioane de lucrători din UE, precum livratorii de mâncare, sunt adesea considerați lucrători independenți, chiar dacă sunt supuși unor reguli similare cu cele ale angajaților. Noua directivă ar trebui să contribuie, practic, la îmbunățirea condițiilor de muncă a acestora la nivel european.

Directiva o să introducă o prezumție juridică prin care va considera lucrătorii ca fiind angajați ai platformei digitale dacă relația lor cu aceasta presupune fapte legate de conducere și control. Însă asta în funcție de dreptul intern și contractele colective de muncă, ținându-se seama și de jurisprudența Curții de Justiție a UE. Sarcina de a demonstra că relația de muncă nu există va reveni platformei digitale.

„(1) Se presupune din punct de vedere juridic că relația contractuală dintre o platformă digitală de muncă și o persoană care prestează muncă pe platforme prin intermediul platformei respective este un raport de muncă în situațiile în care se constată fapte care indică conducerea și controlul, în conformitate cu dreptul intern, cu convențiile colective de muncă sau cu practicile în vigoare în statele membre și ținând seama de jurisprudența Curții de Justiție. În cazul în care platforma digitală de muncă urmărește să răstoarne prezumția legală, platformei digitale de muncă îi revine sarcina de a dovedi că relația contractuală în cauză nu este un raport de muncă, astfel cum este definit de dreptul intern, convențiile colective de muncă sau practicile în vigoare în statele membre, ținând seama de jurisprudența Curții de Justiție. (...)

(3) Prezumția legală prevăzută în prezentul articol se aplică în toate procedurile administrative sau judiciare relevante în cadrul cărora este în cauză determinarea statutului profesional corect al persoanei care prestează muncă pe platforme.

Prezumția legală nu se aplică procedurilor în materie fiscală, penală sau de securitate socială. Cu toate acestea, statele membre pot aplica prezumția legală în astfel de proceduri în temeiul dreptului intern.

(4) Persoanele care prestează muncă pe platforme și, în conformitate cu dreptul intern și practica națională, reprezentanții acestora au dreptul de a iniția procedurile menționate la alineatul (3) primul paragraf pentru a determina statutul profesional corect al persoanei care prestează muncă pe platforme”, este explicat în actul normativ european.

Un alt aspect important este transparența în utilizarea algoritmilor. Aceștia sunt folosiți frecvent pentru a gestiona lucrătorii, însă deseori procedurile și utilizarea datelor personale rămân neclare. Noua directivă va asigura că lucrătorii sunt informați despre cum sunt monitorizați și cum se iau deciziile automatizate care îi privesc. Mai mult, actul va limita prelucrarea anumitor tipuri de date sensibile, precum cele legate de starea emoțională/psihologică, conversații private, originea rasială/etnică sau sănătatea lucrătorilor. De asemenea, va fi necesar ca sistemele să fie supravegheate de personal calificat și anumite decizii majore, cum ar fi suspendarea sau închiderea conturilor, să fie luate prin intervenție umană.

De ce e nevoie de directiva aceasta

În prezent, arată Consiliul UE, majoritatea lucrătorilor de pe platformele digitale din UE sunt încadrați ca lucrători independenți. Cu toate acestea, mulți dintre ei trebuie să respecte destul de multe reguli și restricții ce bat mai degrabă în direcția de reglementare a muncii cu caracter dependent. Acest lucru indică faptul că, de fapt, ei se află într-o relație de muncă și, prin urmare, ar trebui să se bucure de drepturile și de protecția socială conferite angajaților în temeiul legislațiilor naționale și a UE. De exemplu, asta ar însemna că ei ar avea acces la indemnizații medicale, indemnizații în cazul accidentelor de muncă, de șomaj și așa mai departe.

Statele membre au abordări diferite cu privire la munca pe platformele digitale, spune Consiliul. Abordările sunt diverse și se dezvoltă în mod inegal în Europa, iar, acolo unde există legislație națională, ea a fost adoptată în mare parte în sectoare specifice - de exemplu, în serviciile de transport alternativ și/sau în sectoarele de livrare a alimentelor.

Mai bine mai târziu decât niciodată

Având în vedere vechimea deja considerabilă pe piață a platformelor digitale, am putea spune că apariția acestei directive abia acum, plus termenul de transpunere, face ca în state precum România, unde regimul acestor lucrători fie scapă printre rândurile legislației, fie s-a adaptat în mod chinuit la legislația deja existentă, să fie una mult întârziată. Dacă mai punem și faptul că mulți dintre lucrătorii din această branșă sunt, de fapt, străini nonUE, necesitatea de a reglementa cât mai repede regimul lucrătorilor de pe platformele digitale este cu atât mai mare. 

Reglementarea e întârziată mult însă doar dacă ne referim la state precum România, unde nu există reglementări naționale specifice - în state precum Italia (în regiunea Bologna, mai exact), în Franța și Spania ele există. De pildă, Legea mobilității din Franța conține o serie de prevederi legate de platformele de ridesharing sau de livrări, prin care au fost introduse dreptul lucrătorilor de a refuza o sarcină fără a fi penalizați și dreptul de a se deconecta. În România, lucrătorii de pe platformele digitale sunt fie angajați cu norme extrem de reduse și lucrează, în realitate, cu normă întreagă (muncă subdeclarată), fie sunt încadrați ca lucrători independenți (PFA) și nu beneficiază deloc de protecția aferentă angajaților. 

Apariția directivei, transmitea Consiliul UE anul trecut, reprezintă un răspuns la o creștere exponențială a economiei platformelor online, care a asistat la creșterea de 4,5 ori a veniturilor acestora între 2016 și 2020. Deși platformele au adus beneficii pentru afaceri și consumatori, au apărut imediat și incertitudinile legate de statutul profesional al lucrătorilor și de folosirea algoritmilor. Comisia Europeană estimează că aproximativ 5,5 milioane de lucrători ar trebui să beneficieze de drepturile angajaților, drepturi ce în prezent le sunt negate din cauza clasificării lor greșite ca lucrători independenți.

După ce a apărut discuția despre reglementarea situației acestor lucrători la Parlamentul European, Agenția Europeană de SSM publica un amplu raport despre reglementarea lacunară a muncii pe platformele digitale din UE, analizând legiferările deja existente până în 2022 în unele state membre. Din perspectiva Agenției, dacă analizăm în mod individual fiecare tip de activitate, vom observa riscuri ridicate în materie de SSM - orele lungi de lucru, programul adesea haotic, lipsa echipamentelor corespunzătoare etc.. În plus, algoritmul de distribuire a comenzilor/curselor dirijează în mod direct munca lucrătorilor, ceea ce limitează autonomia acestora, duce la suprasolicitare, presiune constantă și o competitivitate nejustificată între lucrători.

„Dacă analizăm activitatea de livrare a produselor comandate printr-o platformă electronică la domiciliul clienților sau transportul de pasageri comandat tot prin intermediul platformelor electronice, constatăm că există o «breșă» în legislație și este foarte dificil de încadrat aceste activități într-o categorie sau alta”, spunea acum ceva vreme Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă, într-un articol despre „salariații pe cont propriu”.

România a reglementat deja un tip de lucrător pe platformă

E vorba de lucrătorul casnic, vizat în Legea nr. 111/2022 privind reglementarea activității prestatorului casnic, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024. În „ecosistemul” din Legea 111/2022 avem, central, o platformă digitală, implementată din primăvara aceasta, pe care se vor înregistra lucrătorii și unde solicitanții de astfel de munci își vor găsi prestatorii. 

Ca fapt divers, lucrătorul casnic este unul dintre exemplele de lucrători numite alături de șoferii de pe transportul alternativ și livratorii din UE. Această lege care se aplică de anul acesta definește activitatea casnică drept o muncă ocazională și necalificată, cum ar fi curățenia, spălatul și călcatul rufelor, croitoria, prepararea hranei sau îngrijirea nespecializată a unei persoane dependente.

Normele de aplicare ale acestei legi, stabilite prin HG nr. 822/2022, introduc un sistem de plată bazat pe tichete de activități casnice, cu o valoare inițială de 15 lei. Atât impozitul pe venit, cât și contribuția la pensii sunt reținute la preschimbarea tichetelor în numerar. În plus, prestatorii casnici pot beneficia de asigurare la sănătate și indemnizație de șomaj fără a afecta alte drepturi sociale.

Beneficiarii, care nu au responsabilitățile unui angajator clasic, pot achiziționa tichetele de la agențiile de ocupare a forței de muncă, oficiile poștale sau prin platforma online. Raportul dintre prestator și beneficiar se va stabili verbal, iar prestatorul va trebui să aibă minimum 16 ani și să nu fie membru al familiei beneficiarului. Durata maximă de muncă este de 12 ore pe zi sau șase ore pe zi pentru persoanele între 16 și 18 ani.

Legea nu necesită încheierea unui contract scris și nu include prevederi referitoare la sănătatea și securitatea în muncă sau la documentele necesare pentru activitatea casnică. De asemenea, tichetele nu vor crea obligații fiscale pentru persoanele care le oferă și nici nu se pot transfera între persoane. O scurtă comparație a prestatorului casnic cu angajatul și cu zilierul poate fi găsită aici.