Respectarea repausului zilnic, mai mult decât o obligație legală. De ce programul de muncă de 12 ore nu este sustenabil pe termen lung, chiar și cu mai multe zile libere pe săptămână

În perioada aceasta, programul de lucru joacă un rol esențial în determinarea eficienței și satisfacției angajaților, iar în industria de retail, de exemplu, unde magazinele funcționează adesea pe un program extins (10:00 - 22:00, de pildă), este important să se găsească un echilibru între nevoile afacerii și bunăstarea angajaților. Iată o întrebare adresată recent în forumul avocatnet.ro:

 „Vreau să știu dacă este corect următorul program de lucru: într-un magazin mixt se lucrează de la ora 7-20, 2 zile se lucrează, 2 zile libere” 

Vom analiza, în primul rând, legalitatea unui astfel de program, iar, în al doilea rând, motivele care îi pot tenta pe lucrători să accepte, dincolo de eventualele beneficii materiale, o astfel de repartizare a timpului de muncă.

Conform Directivei UE 2003/88/CE, fiecare lucrător are dreptul la un repaus zilnic de cel puțin 11 ore consecutive în cadrul fiecărei perioade de 24 de ore, în timp ce art. 115 alin. (2) din Codul muncii prevede că „durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore”. În plus, art. 135 alin (1) din Codul muncii precizează și mai clar că „între două zile de muncă, salariații au dreptul la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive”.

Prin urmare, programul de lucru de la ora 7:00 la 20:00, cu două zile de muncă urmate de două zile libere, trebuie analizat în contextul acestor reglementări pentru a asigura conformitatea cu legislația muncii și protecția drepturilor angajaților.

Fără o precizare clară cu privire la pauza de masă, care e obligatorie în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă depășește șase ore, presupunem că ea se acordă și că are o durată de o oră.

Astfel, vom reduce timpul de muncă de la 13 ore la 12 ore, însă asta nu schimbă situația cu mare lucru, din punct de vedere juridic, fiind tot sub incidența celor două dispoziții legale menționate anterior. Scopul acestor dispoziții -- de a proteja lucrătorii -- , nu poate fi atins nici în cazul în care s-ar considera că sunt incidente dispozițiile art. 135 alin (2) care prevede că „prin excepție, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi”.

Practic, limitarea numărului de ore de muncă la 48 de ore pe săptămână (cu o perioadă de referință de șapte zile calendaristice, conform Directivei 2003/88/CE), în care, potrivit Codului muncii, avem și opt ore suplimentare, permite o anumită flexibilitate în aplicarea anumitor dispoziții din acea directivă, însă numai dacă se asigură în același timp respectarea principiilor protejării securității și sănătății lucrătorilor.

Și în privința muncii suplimentare sunt prevăzute limite și garanții, iar lucrătorii trebuie să-și exprime acordul dacă angajatorul le solicită să depășească cele 40 de ore de muncă pe săptămână, oricare ar fi varianta posibilă pentru compensarea acestor ore.

În același timp, observăm că avem o repartizare neuniformă a timpului de muncă în cadrul săptămânii, aceasta fiind o excepție de la dispozițiile art. 113 alin. (1), ceea ce presupune și menționarea acestui aspect în mod corespunzător în cadrul contractului individual de muncă, după informarea prealabilă și, evident, cu acordul persoanei în cauză.

Să presupunem și că este precizată, concret, în cadrul contractului individual de muncă atât repartizarea inegală a timpului de muncă în cadrul săptămânii, cât și munca în schimburi, ceea ce s-ar putea încadra în excepția prevăzută de art. 135 alin (2), dar nu și în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă atinge limita de 12 ore.

Ne putem imagina, într-o astfel de variantă, că lucrătorii ar lua în calcul o serie de avantaje, însă nu trebuie să omită dezavantajele acestui tip de repartizare a timpului de muncă și faptul că vorbim, totuși, de o situație care iese din cadrul legii.

Posibile avantaje:

1. Mai mult timp liber: lucrătorii pot considera că beneficiind de două zile libere consecutive, după ce lucrează două zile, le-ar permite să se odihnească și să își organizeze mai bine timpul personal.

2. Flexibilitate: acest program poate oferi o relativă flexibilitate în gestionarea timpului liber, permițând lucrătorilor, aparent, să își planifice activitățile personale și familiale.

3. Compensarea muncii suplimentare: luând în calcul faptul că în cele șapte zile calendaristice, vor exista perioade în care se vor depăși cele 40 de ore de muncă pe săptămână, orele lucrate în plus (cel mult opt!) vor fi compensate fie prin acordarea de ore libere plătite în următoarele 90 de zile după prestarea lor, fie prin acordarea unui spor (cel puțin 75%), lucrătorii pot fi tentați să accepte astfel de situații. În cele mai multe situații, din cauza subdimensionării organigramei, varianta sporului este preferată.

Dezavantaje:

1. Oboseală acumulată: zilele de muncă de 13 ore (presupunem că includ și pauza de masă) pot duce la oboseală acumulată, afectând performanța și chiar sănătatea lucrătorilor. Dacă în privința sănătății lucrătorilor nici autoritățile cu atribuții în domeniu nu acordă atenția cuvenită, angajatorii pot fi interesați de afectarea performanței și astfel să fie determinați să respecte dispozițiile legale.

2. Dificultăți în menținerea continuității: programul poate crea dificultăți în menținerea unei continuități la job, mai ales în cazul în care este necesară prezența constantă a lucrătorilor.

O astfel de repartizare presupune și prestarea activității în zilele de sâmbătă și duminică, ceea ce reprezintă o altă excepție de la regula generală prevăzută de art. 137 alin (1) din Cod și lucrătorii vor negocia un spor corespunzător.

Și acest aspect, dacă sporul nu este derizoriu, poate conduce la situații în care lucrătorii sunt tentați accepte un astfel de program, însă nu fără a ține cont de dezavantajele pe termen mediu și lung.

Din această perspectivă, lucrătorii ar trebui să conștientizeze faptul că, pe termen mediu și lung, apariția unor probleme de sănătate îi va face mai puțin competitivi pe piața muncii și din cauza unor afecțiuni ar putea să ce confrunte cu dificultăți în găsirea unui nou loc de muncă.

În concluzie, programul de lucru de la ora 7:00 la 20:00, cu două zile de muncă urmate de două zile libere, trebuie reanalizat și adaptat pentru a respecta reglementările legale, avându-se în vedere sănătatea și drepturile angajaților.