- Beneficiarii finanțărilor prin Start-up Nation trebuie să creeze două locuri de muncă și să le mențină 30 de luni.
- Menținerea celor două locuri de muncă generează, în perioada respectivă, un cost total de 248.040 lei.
- În cazul vacantării unui post, firma are la dispoziție 45 de zile pentru al ocupa, nerespectarea acestei condiții putând duce la pierderea finanțării.
Ulterior, absolvenții cursurilor vor înființa noi societăți comerciale și vor depune cereri de finanțare, începând cu data de 1 iunie, pentru o perioadă de 45 de zile calendaristice. Evaluarea proiectelor depuse se va face în perioada 1 octombrie - 1 noiembrie 2025, urmând ca acordurile de finanțare să fie încheiate cu beneficiarii începând cu data de 15 octombrie, în limita bugetului disponibil.
Noile locuri de muncă se vor înființa după semnarea acordului de finanțare
În cadrul programului Start-up Nation, perioada de implementare a proiectelor de investiții este de cel mult 12 luni de la data semnării acordului de finanțare. În această perioadă, înainte de a depune cererea de decont, beneficiarii sunt obligați să creeze două noi locuri de muncă în legătură cu activitatea finanțată prin intermediul proiectului.
Procedura de implementare permite acoperirea salariilor și a contribuțiilor sociale, alături de alte cheltuieli operaționale (utilități, contabilitate și chirii), în perioada de implementare, în limita a 80.000 de lei.
În privința noilor locuri de muncă, antreprenorii trebuie să respecte câteva obligații:
1. să creeze două noi locuri de muncă după semnarea acordului de finanțare și înainte de a depune cererea de decont;
2. să respecte cel puțin nivelul salariului minim brut pe economie, respectiv 4.050 de lei, în prezent;
3. să creeze locurile de muncă pentru o perioadă nedeterminată și cu un program de lucru complet de opt ore pe zi.
Locurile de muncă vor fi păstrate pentru o perioadă de 30 de luni
După încasarea ajutorului financiar nerambursabil, beneficiarii celei de-a patra ediții a programului Start-up Nation vor menține cele două noi locuri de muncă pentru o perioadă de doi ani și jumătate.
În această perioadă, trebuie să se asigure continuitatea posturilor, astfel că procedura de implementare prevede o singură excepție: în cazul în care un loc de muncă devine vacant (indiferent de motivul vacantării), întreprinderea va avea la dispoziție un termen de 45 de zile pentru a ocupa locul de muncă.
Procedura de implementare nu prevede un anumit nivel al salariului pe care firma îl va oferi angajaților săi, însă și în această privință ar trebui să se țină cont de următoarele aspecte:
- se va respecta cel puțin nivelul salariului minim brut pe economie, iar o creștere a acestuia în perioada de monitorizare va obliga firma să ajusteze noul salariu oferit;
- se va ține cont și de nivelul salariului oferit în industrie și în zona în care societatea își desfășoară activitatea. Oferirea unui salariul sub acest nivel face extrem de improbabilă menținerea locurilor de muncă pe termen lung.
Spre exemplu, la nivelul salariului minim brut pe economie, costul salarial total (inclusiv taxe) pentru un singur angajat va fi de 4.134 lei și este format astfel:
- salariul net va fi de 2.574 lei;
- CAS și CASS vor fi în valoare totală de 1.313 lei;
- impozitul pe veniturile salariale va fi de 163 lei;
- CAM va fi în valoare de 84 de lei.
Astfel, menținerea celor două noi locuri de muncă pentru o perioadă de 30 de luni va genera un cost de 248.040 de lei, astfel:
- o sumă de 154.440 de lei pentru plata salariilor nete;
- o sumă de 93.600 de lei pentru plata contribuțiilor și impozitelor către stat.
Ce riști dacă nu menții locurile de muncă
Este important să ții cont și de un alt aspect esențial: dacă unul dintre angajați pleacă (prin demisie sau concediere), ai la dispoziție un termen de maximum 45 de zile calendaristice pentru a ocupa acel loc de muncă. Un contract de muncă nu poate fi suspendat de mai mult de două ori, în afara situațiilor excepționale (stare de urgență sau stare de alertă).
În cazul în care nu vei respecta această obligație, vei încălca obligațiile asumate prin contractul de finanțare, iar riscul este major: returnarea integrală a finanțării nerambursabile încasate. Practic, o perioadă fără angajați mai mare de 90 de zile pe parcursul celor 30 de luni te poate costa toată investiția atrasă prin program, dar și dobânzi calculate pentru întreaga perioadă.