Persoanele care deja au început să-și primească banii înapoi pentru vechile taxe auto și-au exprimat public îngrijorarea cu privire la continuarea acestor plăți, în condițiile în care eliminarea timbrului de mediu din legislație a însemnat automat și încetarea primirii de noi cereri de restituire. Citește articolul
Persoanele care deţin maşini au o serie întreagă de obligaţii legale atât timp cât se folosesc de acestea pe drumurile publice din România. Cele mai importante dintre ele reprezintă nu doar taxe şi impozite datorate pentru autorităţi, ci şi măsuri pentru siguranţa şoferilor şi a celorlalţi participanţi la trafic. În acest sens, în articolul de faţă am sintetizat care sunt principalele obligaţii impuse în prezent proprietarilor de autoturisme. Citește articolul
Dacă un șofer circulă fără să aibă o rovinietă valabilă, amenda trebuie comunicată acestuia în maximum două luni de la încheierea procesului-verbal de contravenție, nu în cel mult două luni de la data la care a fost săvârșită fapta, stabilește o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) ce produce efecte la nivel național începând de marți. Practic, din moment ce data faptei și data încheierii procesului-verbal pot fi diferite, atunci când sunt folosite camerele video, rezultă că amenda poate ajunge la contravenient cu o întârziere considerabilă. Citește articolul
Eliminarea timbrului de mediu din legislație afectează negativ restituirea pe cale administrativă a vechilor taxe auto, potrivit unor informații primite de redacția noastră de la Ministerul Mediului. Mai exact, regulile de bază ce prevăd că proprietarii de mașini pot cere banii înapoi pentru vechile taxe auto erau incluse în ordonanța timbrului de mediu, act normativ ce a fost abrogat la data de 1 februarie 2017. Citește articolul
Începând de astăzi, proprietarii de mașini nu mai sunt nevoiți să achite timbrul de mediu, deoarece această taxă a fost eliminată definitiv, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Totodată, de menționat este că, cel puțin momentan, timbrul de mediu nu va fi restituit celor ce l-au plătit deja și nici nu va fi înlocuit de o altă taxă. Citește articolul
Conducătorii auto nu au obligația de a deține asupra lor dovada asigurării de răspundere civilă auto (RCA) și nici nu trebuie să o prezinte organului de poliție la controlul actelor, după cum a decis o instanță din România. Decizia este acum definitivă, iar concluzia la care a ajuns instanța este valabilă chiar și în contextul noului cadru al RCA. Citește articolul
Șoferii care circulă cu autoturismele fără să plătească rovinieta sunt urmăriți cu ajutorul a 74 de camere fixe, conform informaţiilor furnizate de Compania Națioanlă de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În articol, puteți consulta o listă cu amplasarea tuturor acestor camere video funcționale în prezent. Citește articolul
Șoferilor care parchează neregulamentar pot să li se ridice din nou mașinile, începând de sâmbătă, iar parcatul pe trotuare e posibil doar în spațiile semnalizate în acest sens. De asemenea, bicicliștii nu mai pot transporta copii pe vehicul decât în anumite condiții, iar regulile de circulație pe timp de noapte și în condiții de vizibilitate redusă s-au modificat și ele, pe alocuri. Citește articolul
Tarifele rovinietei au fost modificate, începând de astăzi, pentru anumite categorii de vehicule pentru transportul mărfii, conform unui act normativ publicat astă-toamnă în Monitorul Oficial. Totuși, prevederile sunt confuze atunci când vine vorba de vehiculele pentru transportul persoanelor, pentru care există două seturi diferite de tarife, însă compania națională de drumuri a comunicat că doar unul dintre seturi vizează efectiv această categorie. Citește articolul
Bicicliștii vor avea de respectat noi reguli de circulație, în curând, actul normativ care le prevede urmând să intre în vigoare sâmbăta aceasta. Practic, unele dintre interdicțiile de circulație pe drumurile publice au fost ușor atenuate, actul stabilind și modalitatea în care copiii sub șapte ani vor putea să fie transportați pe bicicletă. Citește articolul