O formă fără fond e răspunderea politică prin comparație cu toate celelalte tipuri de răspundere dintr-un stat. Când aud spunându-se, din gurile votanților și aleșilor, cum cutare și cutare va avea de pierdut când va fi să pupe iar ștampila buletinul de vot, îmi trosnesc în minte două probleme: una, că răspunderea nu funcționează pentru omisiuni și comisiuni, ci pentru promisiuni, iar alta, că oamenii uită repede. Citește articolul
Murphy, care a fost un personaj real, cu social security number & tot farafâstâcul, a postulat faptul că “Indiferent cât de imun la prostie este ceea ce produci, e doar o chestiune de timp ca un prost mai performant să își facă apariția”. Citește articolul
Să pornim de la câteva circumstanțe posibile, ba chiar probabile, din viața noastră banală, de zi cu zi. Citește articolul
Cu mai bine de 4 sau 5 ani in urma, cineva de la ANAF a considerat util sa-mi puna in carca, nejustificat, o suma imensa pe care trebuia sa o platesc la stat. Am intrebat mai multi consultanti daca e in regula si mi-au explicat simplu, cu totii: “e aiurea, dar se mai intampla, contesta decizia si o sa castigi”. Citește articolul
Ca să pornesc de la observația cuiva, aproape că ești tentat să crezi că e vorba de un clasic fake news (știre falsă, în limba engleză). Ample discuții s-au făcut săptămâna trecută despre un proiect de lege care a ieșit recent pe ușa Senatului și care ar legaliza prima bătaie în familie sau ar trece-o ca iertată în canoanele penale. Oricum ne-am uita la respectivul proiect, e destul de greu să vedem altceva decât o modificare benefică pentru victimă, la modul general. Citește articolul
Din excepție, ordonanțele de urgență de legiferare fiscală s-au transformat în regulă în ultimii ani de zile. Guvernele au schimbat chiar și în mai puțin de jumătate de an aceeași chestiune, jonglând cu aplicarea și suprimarea ei. Despre declarația fiscală unică ce trebuie depusă, mai nou, de persoanele fizice, e greu de spus dacă e un plus sau un minus, pe termen scurt, pentru că contribuabilii vizați abia își revin din celelalte modificări care i-au precedat acesteia. Citește articolul
Actul de justiție nu e știință exactă; nu pleci de acasă, dimineața, cu planul făcut și te aștepți să nu-ți dea niciodată cu virgulă; când la mijloc sunt oameni, motivații, circumstanțe, alți oameni, alte circumstanțe, mâine - o putere, săptămâna viitoare - alta, regulile constituie doar punctul de plecare, normalitatea care nu se atinge decât pe muchia cărții de drept. Dacă te-ai săturat de circul de la televizor și vrei să arunci cu telecomanda, nu te grăbi, încearcă un exercițiu pe care ți-l propun acum, chiar pe micul ecran; încearcă să vezi că e destul de greu, la un moment dat, când cunoști toate variabilele, să ții doar cu una dintre părți. Citește articolul
Ne-am obișnuit de ceva timp să ne tot dăm datele personale în stânga și-n dreapta, fără să ne gândim nicio secundă la cine ajung, de fapt, și în ce scopuri pot fi folosite. Citește articolul
Solemnul este aici cu unicul scop de a de plictisi de moarte și de a ne umple viața de acea jale mioritică în așa fel încât, prin contrast, să putem aprecia la justa valoare micul și simpaticul haos al vieții personale. Solemnul nu are simțul umorului și este perfect capabil să ți-l ucidă și pe al tău, dacă nu ești atent. În viața de zi cu zi, e practic imposibil să nu fi dat încă de el. Solemnul este pretutindeni și se asortează cu orice vârstă, educație, profesie sau statut social. Citește articolul
“Există dovezi solide care arată că oamenii cultivă percepții distorsionate ale realității, ca să își poată construi imagini pozitive despre sine și despre viață. Persoanele cele mai fericite și mai sănătoase par să fie acelea care distorsionează realitatea în mod sistematic” – Roy F. Baumesiter, Sensuri ale vieții. Citește articolul