Proiectul de lege privind stabilirea si plata despagubirilor pentru imobilele preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist, precum si a despagubirilor ce se acorda fostilor proprietari, a fost analizat in prima lectura de Guvern acum aproximativ doua saptamani.
Elaborarea proiectului de lege este determinata de declansarea de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului a procedurii hotararii pilot in cauza “Atanasiu si Poenaru impotriva Romaniei”. Prin hotararea pilot, a fost acordata statului roman o perioada de 18 luni - termen care expira la data de 12 iulie 2012 – in care sa ia masurile necesare, administrative, legislative si financiare, prin care sa garanteze protectia efectiva a dreptului de proprietate, potrivit Conventiei Europene in materie.
Presedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, Dorina Danielescu, a precizat recent ca prin proiectul de lege se instituie o serie de principii care vor sta la baza procesului de acordare a despagubirilor si anume: principiile predictibilitatii, echitatii, transparentei procesului de stabilire a despagubirilor si esalonarii, proiectul fiind structurat pe doua paliere:
- Palierul administrativ, care aduce modificari semnificative mecanismului administrativ de solutionare si urgentare a cererilor;
- Palierul financiar, care aduce schimbari majore privind modalitatea de stabilire si de plata a despagubirilor, fiind in concordanta cu constrangerile bugetare si cu Strategia fiscal-bugetara.
In ceea ce priveste componenta administrativa a proiectului legislativ, cele mai importante modificari vizeaza:
- Introducerea unor termene limita de 12, 24 si 48 de luni in functie de numarul de cereri inregistrate, pana la care autoritatile locale si centrale sa finalizeze procesul de solutionare al cererilor depuse;
- Modificarea atributiilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor prin sporirea competentelor in vederea exercitarii unui veritabil control administrativ-jurisdictional, prin validarea sau invalidarea, in tot sau in parte, a propunerilor de acordare a despagubirilor formulate de catre unitatile detinatoare, in situatia in care acestea apreciaza ca persoana respectiva nu are dreptul la acordarea despagubirilor;
- Eliminarea avizului de legalitate exercitat de catre Institutiile Prefectului coroborata cu sporirea atributiilor Comisiei Centrale va urgenta procesul de restituire si va scurta circuitul administrativ al dosarelor de la primarii si pana la Comisia Centrala;
- Reglementarea ordinii de solutionare a cererilor, proiectul prevazand ca acestea vor fi solutionate in ordinea inregistrarii.
- Se introduc modificari care responsabilizeaza persoanele indreptatite de a completa cu celeritate dosarele cu acte doveditoare prevazute de lege prin introducerea unui termen de decadere de 60 de zile pentru depunerea acestora. Termenul poate fi prelungit o singura data, cu 30 de zile, daca se face dovada ca in termenul de 60 de zile, din motive obiective, documentele necesare nu au putut fi obtinute.
Danielescu a precizat ca anual va fi alocata pentru plata despagubirilor aproximativ 531 de milioane de lei. Noile reglementari privind limitarea despagubirilor va viza dosarele pentru care Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor nu a emis un titlu de despagubire pana la intrarea in vigoare a noii legi cat si pentru cele pentru care a fost deja emis un titlu de despagubire insa acesta nu a fost valorificat de catre persoanele indreptatite.
De asemenea, presedintele ANRP a mentionat ca proiectul de lege elaborat de institutiile guvernamentale elimina distinctia introdusa de Legea 1/2009, cunoscuta drept “Legea Voiculescu”, cu privire la restituirea catre chiriasul cumparator a pretului platit actualizat sau, dupa caz a pretului de piata al imobilelor, in cazul anularii contractelor de vanzare-cumparare incheiate potrivit Legii 112/1995.
Astfel, proiectul de lege propune sa i se restituie chiriasului pretul platit actualizat cu indicele preturilor de consum si nu la valoarea de piata, modificare propusa in sensul asigurarii unui tratament egal ]n raport cu proprietarii carora li se propune limitarea despagubirilor.
Proiectul de lege va fi postat pe site-ul ANRP pentru a intra in dezbatere publica, urmand ca in sedinta de Guvern care va avea loc saptamana viitoare sa fie adoptat, iar ulterior sa fie transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbatut si aprobat in procedura de urgenta.
Comentarii articol (25)