Reținerile salariale: Cine poate să le facă și în ce condiții

Parlamentarii au renunțat de curând la un proiect de lege privind reținerile salariale pe care Curtea Constituțională l-a găsit în dezacord cu legea fundamentală a țării. Proiectul urmărea să introducă posibilitatea ca veniturile salariaților să fie executate silit doar prin rețineri directe efectuate de angajatori, fără a se ajunge direct la poprirea conturilor bancare.

Practic, odată ce angajatorul efectua reținerile salariale, veniturile care ajungeau în contul salariatului nu mai puteau fi executate silit, angajatorul ocupându-se să transfere acele sume de bani direct celui care era îndreptățit să le primească. Executorii puteau să pornească popririle pe conturi doar dacă în ele mai intrau și alți bani în afară de cei din salarii.

Așa cum spuneam, propunerile acestea nu au apucat să intre în vigoare, dar e necesar să lămurim cum pot fi realizate, în prezent, aceste popriri pe salarii. Nu înainte de a expune prevederile legale, trebuie să facem o distincție foarte importantă: vorbim, pe de o parte, de popriri pe salariu pe care le face un terț față de raportul de muncă, pentru că, spre exemplu, salariatul nu și-a plătit ratele la timp sau pensia de întreținere, iar pe de altă parte, reținerile salariale le poate face și angajatorul pentru acele sume de bani pe care el trebuie să le recupereze de la angajatul său, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile aduse.

În acest sens, potrivit Codului muncii, "nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege". Dacă salariatul e dator la mai mulți creditori și mai mult de unul dintre aceștia cere poprirea pe salariu, atunci angajatorul trebuie să țină cont de o ordine de prioritate, așa cum stabilește Codul:

• obligaţiile de întreţinere, conform Codului familiei (actualmente Codul familiei nu mai este în vigoare, el fiind abrogat odată cu intrarea în vigoare a Codului civil, prevederile acestuia dintâi fiind preluate în acesta din urmă);
• contribuţiile şi impozitele datorate către stat;
• daunele cauzate proprietăţii publice prin fapte ilicite;
• acoperirea altor datorii, printre care se poate număra și recuperarea prejudiciului adus angajatorului.

Nu se poate reține mai mult de jumătate din salariu

Reţinerile din salariu cumulate nu pot depăşi, în fiecare lună, jumătate din salariul net, potrivit legislației muncii. Mai multe prevederi în acest sens se regăsesc însă în Codul de procedură civilă, potrivit căruia sumele cu titlu de salariu pot fi urmărite astfel:

• până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;
   
• până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

"Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel", stabilește Codul de procedură civilă, similar prevederii din Codul muncii la care ne-am referit mai sus. Așadar, oricâți creditor ar face popriri pe salariul unui angajat, într-o lună nu se pot reține sume care să depășească, în total, jumătate din salariu. Aceasta e limita până la care legiuitorul român a considerat că poate fi lipsit un salariat de banii câștigați într-o lună din munca sa.

"Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum", mai scrie în Codul de procedură. Cu alte cuvinte, dacă salariatul nu câștigă nici măcar valoarea salariului minim pe economie (adică 1.065 de lei, salariul minim brut fiind de 1.450 de lei), atunci nu poate fi reținută nici măcar jumătate din valoarea acestuia.

De asemenea, mai prevede Codul de procedură, nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele aferente plăţii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de trei luni de la data înfiinţării popririi.

Dacă cineva ar încerca să-l păcălească pe salariat să renunțe la aceste beneficii, atunci trebuie să știe că nicio astfel de renunțare nu este considerată de procedura civilă ca valabilă. Nulă de drept este și poprirea care s-ar face peste aceste limite, salariatul putând să conteste executarea silită. "Renunţarea la beneficiul dispoziţiilor prevăzute în articolele din prezenta secţiune, precum şi urmărirea ori cesiunea făcută cu încălcarea acestor dispoziţii sunt nule de drept", stabilește Codul.

În toată această ecuație însă, angajatorul care virează banii direct în conturile salariaților nu mai are practic un amestec real. Salariul se regăsește în cont și executorul cere băncii să-i indisponibilizeze anumite sume din el. Problema intervine atunci când în același cont îi intră salariatului mai multe sume de bani în afară de salariu, printre care, să zicem, alocația de stat pentru copiii săi, care este un venit ce nu poate fi urmărit silit. Se poate întâmpla însă ca banca să permită poprirea (iar cititorii din Forumul AvocatNet.ro atrag atenția că se întâmplă frecvent acest lucru) peste ceea ce se poate executa silit, luându-se practic și din banii cu titlu de alocație pentru copii (sau alte venituri care nu se pot executa silit).

În fine, trebuie să mai precizăm că compensațiile pentru desfacerea contractului individual de muncă, ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă și sumele cuvenite șomerilor pot fi executate silit, însă doar pentru datorii reprezentate de obligații de întreținere și despăgubiri pentru daunele cauzate prin moarte sau vătămări corporale, conform Codului de procedură.

Prejudiciile aduse angajatorului pot atrage rețineri salariale

"Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor", conform Codului muncii.

După cum spuneam, dacă nu e vorba de popriri pe care le cer terții (față de raportul de muncă), în baza datoriilor pe care salariatul le are la aceștia, atunci nu ne mai rămân decât reținerile pe care le face direct angajatorul, pentru a-și recupera de la salariat pagubele produse de acesta din urmă.

"Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă. Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză jumătate din salariul respectiv (...) În cazul în care acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condiţiile Codului de procedură civilă", stabilește Codul muncii.

Așadar, angajatorul nu poate lua lunar mai mult de o treime din salariul unui angajat, iar dacă mai există și alte popriri pe salariul său, atunci nu se poate ca toate aceste rețineri să depășească jumătate din veniturile salariale. E posibil însă ca salariatul să fie nevoit să-l înștiințeze pe angajator că mai există și alte popriri care se fac asupra salariului său, pentru a nu se ajunge la depășirea acestei limite.

Pentru a angaja răspunderea patrimonială a unui salariat trebuie să fie îndeplinite câteva condiții:

• existența unui prejudiciu material produs angajatorului;
• paguba să fie provocată de angajat, din vina sa, cu excluderea forței majore sau a altor cauze neprevăzute; de asemenea, sunt excluse de la răspundere pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului;
• paguba să fi fost realizată de angajat în legătură cu munca sa - distincția e importantă pentru că dacă paguba e produsă de angajat fără să aibă legătură cu munca sa, atunci nu ne mai interesează regulile din Codul muncii, ci ne vom afla pe tărâmul Codului civil, la capitolul referitor la răspunderea civilă delictuală (altfel spus, raportul de muncă dintre salariat și angajator nu mai are relevanță).

După constatarea pagubei și identificarea vinovatului, între angajator și acesta din urmă se încheie de comun acord o notă de constatare și evaluare a pagubei, în care se stabilește valoarea pagubei și modul de reținere, într-un termen care nu poate fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. Am subliniat ideea de acord comun prevăzută în Cod pentru a scoate în evidență faptul că, în lipsa unui acord, recuperarea pagubei se va face pe calea instanței, angajatorul fiind nevoit să apeleze la un judecător.

Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul dintre angajator și salariat nu poate fi mai mare decât echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie (adică 7.250 de lei). Ceea ce înseamnă că, dacă angajatorul are de recuperat mai mult de 7.250 de lei, atunci varianta reținerilor salariale directe nu mai poate să funcționeze, angajatorul fiind nevoit să apeleze la instanță.

De asemenea, dacă nu numai unul a fost vinovat de producerea prejudiciului, ci mai mulți angajați, atunci ei vor răspunde proporțional.

Important! În lipsa unui acord sub forma notei de constatare, ori în lipsa unei hotărâri judecătorești, angajatorul nu are un temei legal pentru a face rețineri din salariu. Având în vedere că Codul muncii prevede expres că reținerile salariale nu se pot face altfel decât în condițiile legii, salariatul căruia i s-a reținut din salariu fără să existe o notă de constatare sau fără o hotârâre judecătorească poate să reclame oricând aceste rețineri ca nelegale și să-și recupereze banii.

"În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit", mai scrie în Cod. Așadar, reținerile salariale pot continua chiar și după ce contractul de muncă a încetat, însă fostul angajator trebuie să aibă un titlu executoriu pentru a cere noului angajator să facă reținerile respective.