Cum poate recupera un proprietar de apartament pagubele provocate de o problema la scurgerea baii vecinului de la etajul superior? Niciunul nu are asigurare. Zugraveala de pe o parte a unui perete si de pe tavan a fost afectata. Mentionez ca la etajul superior locuieste o doamna in varsta de aproape 90 de ani, proprietara apartamentului. In apartament mai locuieste permanent fiica proprietarei, o persoana mai recalcitranta, care a dat in judecata asociația pentru niste motive puerile, dar a pierdut procesele.
Se poate trimite somatie de plata? Trebuie dosar in instanta? O posibila discuție privind recuperarea amiabila a pagubei este eliminata din start, nu ai cu cine sa te intelegi. Multumesc anticipat pentru orice sfat.
Avem urmatoarea situatie. A fost ales un presedinte de asociatie de bloc in urma cu aproape 10 ani.
La momentul sedintei, persoana aleasa presedinte a acceptat functia pentru ca nimeni dintre proprietari nu voia. In plus, blocul era linistit (e si in prezent), nu erau probleme grave (nici in prezent nu sunt), a crezut ca este ceva onorific (ulterior si-a dat seama ca nu este chiar onorofic).
Nu s-a efectuat predarea-primirea functiei de presedinte.
Timpul a trecut.
Presedintele nu este implicat in activitatea asociatiei, respectiv nu semneaza documente, nu are acces la stampila, nu are acces la contul bancar al asociatiei.
Atunci cand se intalnesc, președintele are discutii cu adminstratorul, se intereseaza de situatia asociatiei, iar adminstratorul îi comunica situatia asociatiei, ca totul e ok, ca nu sunt probleme in finantele asociatiei.
Platile catre furnizorii de utilitati sunt la zi, la intretinere sunt cativa restantieri, dar sumele de recuperat sunt mici (din cand in cand, cei in cauza mai achita din sumele restante), nu exista litigii, fondul de rulment este suficient.
In schimb, nu exista fond de reparatii. Blocul are doua spatii inchiriate si banii incasati acopera, atunci cand este cazul, costurile reparatiilor.
Adunari generale nu se țin, ultima a avut loc cu cativa ani inainte de pandemie.
In concluzie, asociatia de proprietari nu are probleme, dar este condusa de adminstrator. Nici presedintele nu-si doreste prea tare functia, dar este constient ca situatia nu poate continua asa, pentru ca poate fi tras la raspundere in cazul aparitiei unei probleme, conform legii.
Intrebari:
1. Care ar putea fi consecintele (amenzi, spre exemplu) asupra presedintelui asociatiei in cazul mentinerii actualei situatii? La un moment dat, presedintele a adus intr-o discutie cu adminstratorul actuala situatie, iar adminstratorul a spus ca el raspunde pentru tot ce a semnat, ca n-ar trebui sa-si faca probleme.
2. Ce ar trebui sa faca presedintele pentru a prelua conducerea efectiva a asociatiei?
a13
Utilizator 2din 2 utilizatori consideră acest răspuns util
Daca mai aveti acces la calculator, verificati cosul de gunoi al mailului, poate gasiti acolo cererea de concediu trimisa.
De asemenea, puteti cere o expertiza IT a calculatorului, de fapt a hard-ului.
Informatiile de pe un hard, atunci cand sunt sterse, sunt sterse dpdv informatic, nu si fizic. Cu alte cuvinte, spatiul ocupat de un mail sters devine disponibil dpdv informatic pentru a fi ocupat cu alta informatie. Daca alte informatii nu au fost salvate pe hard, sunt sanse mari ca spatiul ocupat de mailul sters sa ramana intact si astfel poate fi gasit mailul cu pricina.
Cunosc pe cineva care a fost implicat intr-o situatie similara si, la momentul accidentului, in vara anului 2019, i s-a spus ca are de asteptat 2-3 ani pentru ca politistii instrumenteaza dosare din 2016. Intr-un fel, persoana in cauza a avut noroc pentru ca pandemia a intrerupt vizitele la politie pentru prelungirea dovezii. Din pacate, cu dovada nu poti sa circuli cu masina in afara tarii. In final, persoana in cauza si-a recuperat permisul auto in primavara anului 2022, dupa ce a sunat la Politia din localitatea unde a avut accidentul si vorbit cu politistul care se ocupa de dosare penale, caruia i-a expus situatia, respectiv ca asteapta de mai bine de doi ani (se intampla in toamna anului 2021) un semn de la ei. In final, dupa ce Politia a finalizat dosarul cu propunere NUP, apoi procurorul de la Parchet a confirmat solutia, dosarul a ajuns la Politia Rutiera, a dat testul 13/15, l-a luat, a stat pe bara 30 zile si apoi a intrat in posesia permisului auto. Politistul spunea ca lucrurile merg greu pentru ca sunt foarte multe dosare, multa hartogarie, iar ei sunt putini si au si alte sarcini de indeplinit.
RaduxR a scris:
Bună ziua. Am dosar penal in urma unui accident rutier, dosarul dureaza deja de 5 luni in conditiile in care persoana vatamata a fost dusa la spital si a plecat dupa 3 ore cu o reteta de calmante.Cat ar putea sa mai dureze daca persoana vatamata a fost bine si nu a depus plangere?
Buna ziua.
Mama, care are domiciliul permanent in București, a primit de la poștaș un plic recomdant trimis de Primăria Braniștea din județul Dâmbovița.
Plicul conține un document denumit Somatie la Dosarul de executare nr. ABCD/2023 și un document denumit Titlu executoriu nr. ZZZ pentru sumele neachitate de mama catre Primăria Branistea in contul taxei de habitat, un fel de taxa pentru salubrizare.
In documentul denumit Somatie scrie că executarea silită începe prin comunicarea somației și că împotriva prezentului înscris se poate introduce contestație la instanța judecătoarească competentă, în termen de 15 zile, în conformitate prevederile articolelor 260 și 261 din Legea 207/2015.
Tot în document mai scrie că persoana notificată are posibilitatea să anunțe organul fiscal cu privire la intenția de a demara procedura de mediere, în baza prevederilor articolului 230, aliniatul 1 din Legea 207/2015.
Încasarea taxei de habitat se face prin factura emisă de Electrica Furnizare, care încasează banii în baza unui comision. Locuința din Braniștea este branșată la curent, dar furnizorul nu este Electrica Furnizare, ci Enel.
Personal, sunt împotriva acestei taxe de habitat pentru că, atât timp cât nu locuiește nimeni (permanent sau ocazional) în imobilul din comuna Braniște și, astfel, să producă deșeuri menajere, nu văd rostul achitării acestei taxe de habitat.
Dețin și eu o casă pe numele meu într-o localitate din județul Dâmbovița și, în urma unui process incheiat prin sentința definitiva, am reușit să anulez sumele de plată pentru taxa de habitat, invocând mai multe argumente, printre care și faptul că locuiesc permanent în București și doar ocazional vizitez proprietatea/imobilul din localitatea respectivă, iar vizita nu durează decât câteva ore. La final, primăria a pierdut 2.000 lei (cheltuielile cu avocatul angajat de instituție), plus cheltuielile mele de judecată (vreo 300 lei). De atunci nu am mai fost deranjat de primăria respectivă.
Legat de documentele transmise mamei de Primăria Braniștea, am câteva întrebări:
1. În cazul unei contestații, către ce instanță va fi transmisă cererea? La Judecătoria Sectorului 2, conform adresei de domiciliu a mamei, sau către Tribunalul Târgoviște sau altă instanță din județul Dâmbovița (spre exemplu, Judecătoria Răcari)?
2. Ce taxă de timbru se achită în cazul unei contestații? Menționez că suma totală de plată se apropie de 800 lei.
3. În ce constă procedura de mediere? Sunt șanse să cădem la pace? Spre exemplu, suma lunara de plată înscrisă în documentul Somație se ridică la 32 de lei, dar această sumă se aplică celor care locuiesc permanent în comuna Braniștea. În cazul străinașilor, adică persoanele cu domiciliul în afara UAT-ului, suma de plată este 18 lei. Cu alte cuvinte, suma totală de plată ar trebui recalculată, inclusiv penalitățile. Am sunat la Primăria Braniștea și mi s-a comunicat verbal că, pentru a beneficia de tariful aplicat străinașilor, ar fi trebuit să fac o cerere în acest sens la începtul anului.
Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri și pentru viitoarele sfaturi.
O zi bună.
Prezint urmatoarea situatie. Sora si frate, plus mama celor doi.
In urma decesului tatalui, sora, fratele si mama au facut succesiunea si fiecare a primit cota corespunzatoare. Se intampla in 2006.
O perioada, mama a stat singura in apartamentul mostenit. Fratele era la casa lui, sora la fel.
Dupa vreo 10 ani, fratele s-a despartit de sotie si, in urma divorțului, s-a intors in apartamentul mamei, acolo unde a trait pana cand s-a casatorit.
Si-a facut mutatia in buletin la noua adresa. Mentionez ca, in urma divortului, fratele nu a avut dreptul la nimic, intrucat apartamentul in care a locuit pe perioada casatoriei era trecut pe numele parintilor fostei sotii.
In prezent, starea medicala a mamei nu este una bună, trecerea anilor lasand urme.
In cazul decesului mamei si dupa dezbaterea succesiunii, ce variante are sora? Spre exemplu, daca sora vrea sa vanda partea ei din apartamentul mostenit, fratele se poate opune?
Exista mijloace legale prin care sora poate sa-si forteze fratele in vederea eliberarii apartamentului si vanzarea acestuia, iar banii obtinuti sa fie impartiti in mod egal?
Mentionez ca varianta acordării de catre frate a unei sume de bani corespunzătoare partii mostenite iese din calcul din cauza lipsei fondurilor.