Documentele asociatiei de proprietari pot fi recuperate fie de la serviciul specializat din primarie ,fie de la instanta de judecata care a acordat personalitatea juridica
autovehicul uzat - orice autoturism, autoutilitară uşoară sau
autospecială/autospecializată uşoară, înmatriculat/înmatriculată în România, care conţine
cumulativ componentele esenţiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu,
precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi
dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie) şi care are în cursul
anului înscrierii în program o vechime mai mare sau egală cu 8 ani de la anul fabricaţiei.
Dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se
consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;
ORDIN Nr. 661/2017 din 24 aprilie 2017
privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto
naţional 2017 - 2019
Buna ziua,
sunt un proprietar intr-o asociatie de proprietari in care presedintele este ,,stapan" iar legea 230/2007 nu reprezinta pt el decat o ,,piedica'' in calea asociatiei.
Concret:
1. se convoaca AG cu ordinea de zi, refacere hidroizolatie (ok), nu se intruneste cvorumul necesar desfasurarii AG si totusi, in urma discutiilor purtate pe diagolala, presedintele stabileste constituirea fondului de reparatii necesar lucrarilor de hidroizolatie, precum si contributia/ap. (200 lei/garsoniera, 250 lei/ap. 2 cam, 300/ap. 3 cam) fara a se tine seama de cota patrte individa si fara a supune la vot. Ok, in aceste conditii se realizeaza reparatia terasei, ce-i drept necesara.
2. In urma reparatiei, a rezultat un excedent bugetar in fondul special constituit, drept pentru care, presedintele a schimbat si interfonul fara niciun fel de AG, comitet executiv.. etc.
Personal, am achitat o parte din acest fond (din calculele mele, cota patre individa ce-mi revine pt hidroizolatie), iar acum presedintele, face presiuni sa achit si diferenta pt a putea achita la randul sau interfonul.
Va rog sa ma sfatuiti cum sa procedez mai departe, intrucat nu doresc sa achit ceva ce presedintele a hotarat in mod nelegal.
Buna ziua, in acesta situatie este necesar sa faceti un drum la casa de asigurari de sanatate de care apartineti avand asupra dv. si o adeverinta de salariat care sa ateste ca angajatorul va retine si vireaza contributia la sanatate.
Buna ziua, ma confrunt cu o situatie banala dar in acelasi timp iritanta!
Concret, in primavara acestui an am avut aututurismul personal la un atelier auto pt reparatii, am evaluat starea auto si am ajuns la concluzaia ca nu merita reparat, astfel am hotarat sa-l casez. Intr-o zi m-a sunat mecanicul, spunand ca are un amic care este interesat de anumite piese de la masina mea, mi-am dat acordul stabilind totodata impreuna cu mecanicul si pretul uneia dintre piese iar celelalte sa vb direct cu beneficiarul. M-am intalnit cu respectivul, a achitat piesa negociata de mecanic si am stabilit suma pt restul de piese precum si termenul de plata al acestora. La expirarea termenului limta l-am sunat in repetate randuri, refuzand sa-mi raspunda la telefon. Intr-un final am folosit tel. unui coleg si am reusit sa vb, spunadu-mi sa nu-l mai stresez cu telefoanele ca va achita cand va avea .............. si asa au trecut mai bine de trei luni.
Astfel fiind datele problemei, va rog sa ma sfatuiti cum sa procedez, ca acest individ ( politist fiid) sa platesaca in fata legii.
Va multumesc anticipat!