Bună ziua,
Vă adresez rugămintea să-mi spuneți ce cale legală am pentru a împuternici o persoană (partenerul meu) ca, în caz de forță majoră, să poată intra în casa a cărei coproprietară sunt și să ia, pentru mine (în numele meu) anumite lucruri (ale mele).
Pe scurt, situația este următoarea. Voi fi internată în spital pentru o operație complicată. Este vorba despre un spital privat, iar costul estimat al operației îl achit la internare. DACĂ, însă, apar anumite complicații și costul va crește, doresc să îmi aducă suma de la mine de acasa partenerul meu (nu locuim împreună), el fiind, de altfel, singura persoană care știe unde sunt banii. Nu este nimic subversiv, doar că eu locuiesc cu mama, care este foarte în vârstă și are probleme mari neurologice și, ca atare, ea nu știe nici ce fel de operație fac (ar pune-o definitiv la pământ) și nici unde este suma care ar acoperi costul suplimentar. Partenerul meu este desemnat de mine în fișa de la spital ca fiind persoana de contact, dar, în situația în care va fi cazul, el vrea să intre legal în casă în lipsa mea pentru demersurile respective și au doresc la fel. Mai ales că dacă Doamne ferește mi se întâmplă ceva, doresc ca el să se ocupe de tot și să dispună în acest sens de ceea ce trebuie (acte loc de veci etc.) - documente care, la fel, doar el știe unde sunt (mama mea nu are posibilitatea, din cauza stării de sănătate în care se află).
Așadar, vă rog mult să mă ajutați cu răspunsul la această problemă, dacă Doamne ferește se complică lucrurile cu operația mea, ce fel de împuternicire trebuie să-i fac prietenului meu pentru a intra la mine în casă și a-mi aduce bani și lucruri de schimb la spital (banii mei și lucrurile mele) și a face toate demersurile pentru mine. Precizez că eu și mama mea suntem coproprietare ale locuinței. Vă mulțumesc mult
Voi face o operație de cancer, foarte costisitoare pentru mine. Partenerul meu (cu care nu sunt căsătorită și nu locuim împreună) mă va ajuta și va suporta o parte din costul operației.. Vă rog să-mi spuneți dacă trebuie făcut vreun demers legal pentru ca să-mi plătească operația, astfel încât să nu risc vreo problemă cu Fiscul. Și dacă e aceeași situație din punct de vedere al declarării banilor dacă prietenul meu plătește operația direct cu cardul lui la spital.
Vă mulțumesc!
Vă mulțumesc. Pentru că nu mă pricep deloc nici la aceste lucruri, vă mai rog să-mi spuneți dacă pot obține pensionare pe caz de boală sau doar indemnizație de handicap? Mulțumesc
Dapix a scris:
Faceți dosarul la care puneți toate actele medicale, biletele de ieșire din spital, apoi rugați doctorul oncolog să vă facă un referat, și mergeți la comisia de experteziză să vă încadreze într-un grad de invaliditate.
Vă adresez rugămintea să mă ajutați cu un răspuns la următoarea problemă.
Am fost diagnosticată cu cancer la sân și urmează să fiu operată.
În prezent, lucrez exclusiv cu contract de colaborare, deci după operație voi fi lipsită de orice sprijin financiar, neputând beneficia de concediu medical,
Evident că sunt îngrozită de o asemenea perspectivă sumbră și vă rog din suflet să-mi spuneți dacă pot beneficia de pensie de boală.
Vă rog din suflet pe cei care cunoașteți reglementările pentru această situație să mă ajutați cu un răspuns.
Mulțumesc!
Buna ziua, va adresez rugămintea să mă ajutați cu un răspuns la următoarea problemă. La scara la care locuiesc s-au mutat, in urmă cu peste un an, niște persoane care, de când au cumpărat apartamentul, lucrează ZILNIC, inclusiv sâmbăta și duminica, cu picamerul și cu ciocanul sub pretextul că renovează apartamentul. Este un adevărat calvar. Am sesizat administrația care mi-a răspuns că se renovează apartamentul și... asta este. Nu fac zgomotul în orele legale de liniște, dar, în rest, au transformat blocul în uzină. Dat fiind faptul că în bloc multe apartamente sunt nelocuite sau sunt locuite de persoane în vârstă, care nu se implică pentru că nu pot, iar administrația blocului închide ochii la această problemă (doar m-au asigurat că respectivii nu au distrus structura de rezistență in timpul acestor așa-zise „renovări”), aș vrea să știu ce pot face legal, unde ar trebui să mă adresez, pentru că de un an și ceva statul în casă este un adevărat coșmar. Chiar dacă nu bat cu ciocanul și nu folosesc picamerul în timpul nopții, nu cred că este legal ca în restul timpului să transforme scara blocului în uzină. Mă gândesc, în prima fază, să fac sesizare la Poliție, dar nu știu dacă acesta este primul pas pe care ar trebui să-l fac. Mulțumesc mult.
Bună ziua,
Vă adresez rugămintea să mă ajutați cu o lămurire legată de situația pe care o prezint mai jos, dat fiind faptul că am întâmpinat probleme greu de imaginat la CNAS și consider că îmi este încălcat grav unul dintre drepturile pe care le am.
Obțin venituri exclusiv pe bază de contract de drepturi de autor (drepturi de proprietate intelectuală) și mă încadrez, din punctul de vedere al declarării și plății contribuțiilor (CAS și CASS, dar în această situație în discuție este doar CASS) în prevederile art. 174 alin. (6) din Codul fiscal, în sensul în care, prin contractul de drepturi de autor cu o anumită firmă, obțin venituri anuale mai mari decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară și, prin contract, organizația respectivă este plătitorul de venit care are obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției. În acest context, așa cum prevede legea, NU depun declarația unică, ci firma respectivă îndeplinește aceste obligații de declarare, reținere și plată a contribuțiilor (CAS și CASS).
Am vrut să închei, cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate un contract individual de asigurare facultativă pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate (în condițiile stabilite la art. I pct. 3 și 5 din OUG 74/2021). În vederea încheierii acestui contract, documentele solicitate includ – „declarația fiscală depusă în vederea plății CASS potrivit art. 170 alin (1), art. 174 alin (6) și art. 180 alin (2) și (3) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (D121), înregistrată la ANAF, în copie”.
Așadar, mă încadrez în cerințele solicitate, la art. 174 alin (6), care prevede, în esență, următoarele:
(6)„În situația în care, veniturile (...) sunt realizate din mai multe surse și/sau categorii de venituri, iar veniturile nete estimate a se realiza de la cel puțin un plătitor de venit sunt egale sau mai mari decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, contribuabilul desemnează, prin contractul încheiat între părți, plătitorul de venit care are obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției și de la care venitul realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară. Plătitorul de venit desemnat depune declarația menționată la art. 147 alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.”
Potrivit alin. (8) al art. 174: Persoanele fizice prevăzute la alin. (6) nu depun declarația unică.
De asemenea, potrivit alin. (6), plătitorul de venit declară contribuțiile prin D112.
În aceste condiții, vă adresez rugămintea să-mi spuneți ce document trebuie să depun eu la Casa de Sănătate, pentru a respecta cerința inclusă în documentația menționată mai sus. Precizez că am depus în urmă cu două luni o cerere în acest sens, iar pentru a dovedi faptul că obțin venituri și că firma cu care am contract declară și plătește, conform contractului și prevederilor din Codul fiscal, contribuțiile mele, am anexat cererii fișierul generat de ANAF prin SPV referitor la D112 și, suplimentar, o adeverință eliberată de plătitorul de venit, privind faptul că mi se reține și mi se virează, lunar, CASS.
Cu toate acestea, cererea mi s-a respins, spunându-mi-se că trebuie să depun declarația unică pentru persoane FĂRĂ VENIT, în care să bifez „sănătatea”?!?! Asta, în condițiile în care din documentul oficial de la ANAF depus de mine rezulta clar că obțin venituri legale, declarate, pentru care plătesc nu doar contribuții, ci și impozite, deci în niciun caz nu sunt „persoană fără venit”. Mi-a spus, totodată, că toate persoanele care obțin venituri din drepturi de autor trebuie să depună declarația unică (deși Codul fiscal spune ALTCEVA) și că, dacă nu o depun, nu pot încheia acel contract de asigurare.
Așadar, în aceste condiții, vă rog să mă ajutați și să-mi spuneți ce trebuie să fac? Ce document trebuie să depun ca să dovedesc că mi se declară contribuțiile?
Vă mulțumesc mult și vă rog să mă ajutați în această situație pe care efectiv nu știu cum să o rezolv.
Va mulţumesc foarte mult. Deci, nu are importanţă dacă am sau nu studii superioare? Multumesc si imi cer scuze pentru aceasta rugaminte de lamurire suplimentara
Buna ziua, vă adresez rugămintea să mă ajutaţi cu un răspuns la următoarea problemă. Dat fiind faptul că s-a modificat salariul minim şi este defalcat pentru studii superioare şi studii medii, aş vrea să ştiu la ce nivel al salariului minim se plătesc în acest an contribuţiile sociale si de sanatate pentru profesii independente si drepturi de autor. Va multumesc mult
Vă rog mult să mă ajutaţi cu o lămurire la următoarea problemă. Obţin venituri dintr-un contract de drepturi de proprietate intelectuală, iar suma pe care o insasez intr-un an depăşeşte 12 salarii minime pe economie. Date fiind modificările survenite anul acesta în ceea ce priveşte CAS şi CASS şi faptul că de la 1 aprilie a intrat în vigoare reglementarea potrivit căreia CAS şi CASS la drepturi de proprietate intelectuală se reţin la sursă, aş vrea să ştiu cum se procedează pentru achitarea contribuţiilor pentru primele 3 luni ale anului, când nu era în vigoare reţinerea la sursă. În Codul fiscal scrie că nu trebuie să depun declaraţia unică, dar nu scrie nicăieri cum se procedează pentru cele trei luni "descoperite".
2) De asemenea, mai am o nedumerire mare. Am cont in SPV şi am solicitat o adeverinţă de venit pe acest an. Am mai solicitat - mai mult ca să văd cum funcţionează sistemul - şi anul trecut şi îmi apăreau absolut toate veniturile, inclusiv un câştig de vreo 200 lei la loto. Anul acesta am avut uriaşa surpriză ca respectiva adeverinţă emisă automat prin SPV să arate că am obţinut anul acesta venituri doar în luna aprilie (pentru care angajatorul a depus D112), deşi eu obţin de la aceeaşi sursă venituri de ani de zile, bani pentru care se plăteşte LUNAR impozit şi, deci, ar fi trebuit să rezulte suma aferentă impozitului respectiv plătit. Ce explicaţie poate exista în acest sens? Vă mulţumesc