avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 586 soluții astăzi
Forum Activitate noane

Activitate noane

Eu pot demonta acoperisul in doie-trei ore dar la prima ploae imi distruge tpt apartamentul pt.ca izolatia va dati seama este crapata si neantretinuta de peste 30 de ani.Prin construirea acoperisului eu nu am afectat izolatia in nici-un fel dar v-am zis,izolatia e crapata pana la beton,iar daca-mi este distrus apartamentul cine-l plateste?
Locuiesc la etajul 4 din 4 intr-un bloc construit pe vremea lui Ceausescu fara acoperis,tot in acea vreme pt.ca -mi ploua in casa am construit un acoperis din fonduri prprii dar fara autorizatie de construire (cum dealtfel are tot blocul de 4 scari si blocul vecin de aceeasi dimensiune) situatia a fost acceptata tacit atat de primarie cat si de asociatia de proprietari de atunci pana in prezent.
Acum invechindu-se acoperisul au inceput sa apara infiltratii prin acesta si implicit prin tavan.
cand am mers la asociatie sa anunt sa intervina pt.reparatie conf.legii asociatiei de locatari ,acoperisul fiind bun comun,mi s-a raspuns ca nu se poate implica nici sa repare nici sa suporte reparatia din fondul de reparatii pe care-l platesc si eu lunar pe motiv ca acoperisul nu are autorizatie de construire.
Ce ma invatati sa fac deoarece mie-mi ploua in casa?
Va multumesc!
Pai asa poate vedea toata lumea ce mananca angajatul firmei x,!
Daca e asa suspicios de ce nu-si achizitioneaza un schenar si vede doar paznicul ce ai in geanta nu tot orasul,sa fim seriosi astea-s nascociri aberante,(cu conditia sa nu fie trecute-n ROI si pt.care semnezi!
Am cumparat un apartament cu loc de parcare inclus,dupa achitarea apartamentului si a locului de parcare investitorul de la care am cumparat apartamentul a micit locurile de paecare pe o parte a blocului si eu avand un autoturism gip nu mai pot folosi parcarea ca este foarte mica si nu mai pot urca si cobori din masina ,ce ma sfatuiti sa fac ?,cu imvestitorul nu ma pot intelege amiabil.
Va multumesc!
Am cumparat un apartament prin banca,platesc f greu rata care mi-a crescut substantial,pot inchiria apartamentul in acest scop,trebuie acceptul bancii pt.aceasta?

Răspuns la discuția Pacaleala sau gresala ??
Va cer un sfat pe aceasta speta ,are pacalitul vreo sansa legala in fata unor asemenea fapte?
La sfarsitul lunii martie 2018 am contractat un pachet de salariu la Otp Bank , la sucursala Traian Rm.Valcea.
Mentionez ca am solicitat pachetul respectiv si am precizat sa fie (conform oferta bancii) cel pentru care se acorda bonusuri de rulaj si pentru tranzactii.Precizez ca am contat pe buna-credinta a angajatilor bancii.Dupa inchieierea contractului, la interval de o saptamana, studiind mai bine contractul am constatat ca nu este conform celor solicitate si discutate .In acest sens am contactat telefonic in mod repetat pe cei care mi-au intocmit contractul semnalandu-le inadevertenta, ocazie cu care acesta mi-a dat asigurari ca nu este nici o problema cu contractul si daca voi face rulajul si tranzactiile voi primi bonusul .Am insistat la directorul sucursalei pentru a-i explica faptul ca se inseala, insa de fiecare data m-a asigurat ca nu sunt probleme.La una din intrevederi o alta angajata a bancii mi-a recomandat sa contactez si callcenter-ul unde am semnalat problema, insa fara rezultat,fiind rugat sa astept un raspuns telefonic din partea lor,lucru ce nu s-a materializat.
Dupa cele petrecute si vazand ca bonusul prevazut in contract nu a fost virat”am contactat din nou telefonic reprezentantul bancii cerand lamuriri,aceasta mi-a precizat ca este ocupat si ma va suna in 15-20 de minute.Dupa o perioada de cateva minute am fost sunata de acesta , ocazie cu care acesta mi-a comunicat ca cele pertecute se datoreaza unei erori de sistem,ca s-a gresit contractul si ca isi cere scuze.spunandu-mi ca cine munceste greseste (ca si cand dansul respectiv banca nu ar avea nici o vina in toata aceasta problema)
Totodata mi-a comunicat ca nu mai pot beneficia de avantajele pachetului salariat pentru un an de zile si sa ma prezint sa inchid contul. Bazandu-ma pe seriozitatea bancii am transmis extrasul de cont unor colaboratori/institutii in vederea virarii unor sume de bani, (ganditiva in ce situatie am fost pus).
Apreciez ca increderea mi-a fost inselata, sens in care solicit un punct de vedere .
Va multumesc !
2 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
Este o lupta surda pe care urmeaza sa o duceti,la final ve-ti constata ca v-ati luptat degeaba.Eu am demonstrat faptul ca nu am intrat inposesia preavizului cu adresa de la posta,m-am adresat prot.consumatorului,ANRE,la toti sfintii,totul constituie un cerc vicios in care tu cetateanul platitor de taxe si impozite nu ai nici o protectie din partea celor platiti din banii tai.Am constatat ca exista "cardasie institutionala "intre furnizorii de energie si exact cei care trebuie sa ne protejeze de abuzuri pe noi cetatenii .Daca aveti dubii asupra celor spuse va pot pune la dispozitie dosarul groazei ce contine toate actiunile / raspunsurile dar in privat.Va garantez ca nu aveti sanse si asta doar pentru ca "traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul"cum ar spune M.bADEA
Este un subiect care arde in zona Selimbar SB.deoarece constructorul de bloc in cardasie cu primaria au convenit sa nu permita inchiderea balcoanelor din motiv ca asa vor ei s-a ajuns in situatia ca proprietarii dupa ce au solicitat certificat de urbanism pentru intocmire doc.pentru autorizatie sa le fie refuzata emiterea certificatului de urbanism,este legal acest refuz?Are primaria si constructorul acest drept de a-mi interzice inchiderea balconului ?
2 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Ne invartim in jurul cozi,atata timp cat la tot pasul:pe strada(in intersectii),in magazin,la locul de munca,chiar si la carciuma ,la examenul auto,suntem inregistrati nonstop nu vi se pare retorica intrebarea?Domnu Pilu nefiind de specialitate a intrebat :am voie sa inregistrez o convorbire telefonica pentru siguranta mea ?si ..?o avalansa de raspunsuri neclare ,se pare ca avem o legislatie atat de ambigua si probabil asta-i motivul pentru care nu se poate da un raspuns clar.Pai daca tu,cel cu care am un contract servis (si eu platesc pentru asta) cand te sun sa intervii i-mi spui nu pot si poti lua pe altul ca vin eu sa verific daca-i bine iar luni vi si-mi spui ca nu te mai bagi tocmai pentru ca am facut cum tu mi-ai spus ..apai de ce sa nu te inregistrez frate sa-ti demonstrez ca minti ????