Dar în cazul în care programul de lucru nu este uniform de 8 ore/zi, ci este inegal (munca în ture, spre exemplu)? Adică, în cadrul unei săptămâni de 7 zile, în unele săptămâni se depășește timpul normal de muncă de 40 ore/săptămână, dar în celelalte săptămâni rămase din aceeași lună timpul efectiv lucrat de salariat este sub 40 ore/ săptămână. În acest caz se apreciază că ceea ce s-a lucrat peste 40 ore/săptămână se compensează cumva cu ceea ce s-a lucrat sub 40 ore/săptămână, astfel încât salariatul să-și fi realizat norma lunară? Mai departe, după ce se împlinește numărul de ore din luna respectivă (să zicem 168 ore/lună), dar salariatul a lucrat efectiv mai mult (să zicem că a lucrat 180 ore în luna respectivă), cele 12 ore suplimentare se numără din ziua în care s-a împlinit norma. Adică, să zicem că în data de 27 dintr-o lună de 31 zile, salariatul și-a realizat norma de 168 ore/lună, dar a lucrat suplimentar în zilele următoare (28-31 ale lunii) cele 12 ore suplimentare. Dacă aceste 12 ore suplimentare cad în zile de repaus săptămânal și/sau zile de sărbători legale, atunci trebuie acordat, pe lângă sporul de suplimentare și sporul pentru zilele lucrate în timpul repausului săptămânal/zile de sărbătoare legală. Este corectă această abordare?
Sau analiza se face pe fiecare săptămână în parte și orele care depășesc 40 ore/săptămână, se consideră suplimentare, în ciuda faptului că în săptămânile următoare salariatul a fost sub normă? Dacă este așa și acele ore mai cad și în în zile de repaus săptămânal și/sau zile de sărbători legale, atunci trebuie acordat și sporul corespunzător pentru acestea. Care ar fi soluția corectă, conform Codului Muncii dintre cele 2 ipoteze menționate mai sus?
Interpretare privind modalitate de calcul al orelor suplimentare efectuate în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale
Bună ziua!
Există posibilitatea ca un salariat să efectueze ore suplimentare în zile de repaus săptămânal și/sau sărbători legale, caz în care va beneficia atât de sporul pentru ore suplimentare, cât și de sporul pentru ore lucrate în zile de repaus săptămânal și/sau sărbători legale, conform CCM/CIM. În unele domenii de activitate, orele lucrate în zile de repaus săptămânal și/sau sărbători legale sunt denumite ore festive, deși legal această noțiune nu există. Întrebarea este: Care este modalitatea corectă de evidențiere și calcul al numărului de ore realizate în aceste condiții (suplimentare și festive)? O primă interpretare este că doar orele prestate după data împlinirii normei lunare, sunt evidențiate ca ore suplimentare și ca festive (dacă sunt efectuate în zile de repaus săptămânal și/sau sărbători legale), ținând cont că norma este lunară.
O altă interpretare este aceea că analiza trebuie efectuată săptămânal (pe fiecare săptămână din cadrul unei luni), iar orele care depășesc plafonul de 40 ore/săptămână sunt considerate ore suplimentare, iar dacă acestea au fost efectuate parțial sau total în zile de repaus săptămânal și/sau sărbători legale, sunt și festive. Care credeți că este interpretarea corectă?
Bună ziua,
Întrebarea este următoarea:
In lumina art. 1784 alin. 3 Cod Civil (Noul Cod Civil), se poate trage concluzia ca un contract de subinchiriere imobil se poate incheia pe maxim 5 ani?
Articolul sus mentionat stipuleaza ca: „Daca legea nu dispune altfel, locaţiunile incheiate de persoanele care, potrivit legii, nu pot face decat acte de administrare nu vor depasi 5 ani”.
Speta ar fi urmatoarea: A inchiriaza lui B un imobil iar B vrea sa il subinchirieze mai departe lui C. Avand in vedere ca B este locatar al imobilului, el poate face asupra acestuia acte de conservare si cel mult de administrare (cum este cazul in speta, sa il subinchirieze lui C), in niciun caz nu poate face acte de dispozitie asupra imobilului respectiv.
Dispozitiile art. 1784 alin. 3 Cod Civil vin si spun practic ca inchirierile de imobile incheiate pe durata mai mare de 5 ani sunt asimilate actelor de dispozitie, aceasta este interpretarea data de doctrina. Astfel, avand in vedere toate precizarile de mai sus, rezulta ca B ca locatar al imobilului nu poate face decat cel mult acte de administrare asupra acestuia, motiv pentru care subinchirierea este limitata de lege la o perioada maxima de 5 ani.
De precizat este ca B ca subiect de drept civil are capacitate de exercitiu deplina, dar in raport cu calitatea sa de locatar in speta de fata, neputand face decat cel mult acte de administrare asupra imobilului (pentru ca nu este proprietar al imobilului nu poate face si acte de dispozitie), iar cum inchirierile mai mari de 5 ani sunt asimilate de Codul civil actelor de dispozitie, concluzia pe care eu o trag este ca subinchirierile de imobile sunt limitate la o durata maxima de 5 ani.
Ce parere aveti? Astept opinii.
Buna ziua,
Speta este urmatoarea:
O societate pe actiuni are 2 actionari dintre care unul are aport in numerar si al doilea a adus aport in natura 2 cladiri, acest al doilea acționar deținând majoritatea absolută a partilor sociale ( aprox. 80%). La momentul constituirii, cladirile aduse ca aport au fost evaluate la o anumita suma. Recent, s-a facut o reevaluare a cladirilor si s-a constatat o diferenta in minus destul de mare fata de valoarea initiala evaluata la momentul constituirii societatii (reevaluarea s-a facut pentru a se plati un impozit mai mic la autoritatile locale).Intrebarea este daca aceasta diferenta in minus determina sau nu reducerea capitalului social?
Normele legale care ar putea avea incidenta in aceasta speta sunt: art. 69 și art. 153 indice 24 din Legea 31/1990. Ce inseamna activ net și pierderea activului net, in sensul acestor articole. Capitalul social intra in formula de calcul a activului net? Pe de altă parte, mai avem prevederile din capitolul 4, sectiunea 4.13, art. 4.13.1., pct. 412, alin. 5 din Anexa 1 la Ordinul MFP nr. 1802/2014 care nu cred ca ar putea fi aplicabile pentru nu este vorba in speta de scoaterea din evidenta contabila a unui bun adus ca aport la capitalul social, ci este vorba de reevaluarea acelui bun.
Tind sa cred ca reducerea capitalului social ar trebui efectuata ca urmare a reevaluarii cladirilor aduse ca aport la capitalul social, dar nu sunt in totalitate sigur. Rog aduceti argumente pe text de lege.
P.S.: Scuze ca nu am reprodus textele legale mentionate mai sus.
La unele oficii ale Registrului Comertului, printre care si Bucurestiul, interpretarea este urmatoarea: Art. 2015 Cod Civil nu spune că dacă durata este nedeterminată se prezuma ca mandatul este dat pentru 3 ani. Textul legal mentioneaza ca daca partile nu au prevazut un termen, atunci mandatul are o durata de 3 ani, neputand fi mai mare. Cu alte cuvinte, textul se refera la ipoteza in care partile nu au prevazut deloc un termen, nu la ipoteza in care durata este stabilita ca nedeterminata. Este diferenta intre a nu stabili un termen deloc si a stabili un termen chiar nedeterminat, dar care este negociat si convenit de parti.
Noul Cod Civil prevede la art. 1831 ca „Dacă prin lege nu se prevede altfel, evacuarea chiriasului se face în baza unei hotarari judecatoresti”. Asadar, principiul este acela ca, de regula, evacuarea se face in baza hotararii judecatoresti (pe procedura de drept comun sau pe procedura speciala, ambele fiind reglementate de Noul Cod de Procedura Civila).
In speta de mai sus, fiind vorba de un contract de inchirirere, introducerea unei clauze de evacuare la rezilierea contractului este lipsita de efecte pentru ca Noul Cod Civil prevede numai la art. 1809 si art. 1816 alin. 3 posibilitatea evacuarii silite a chiriasului. Ipotezele descrise au in vedere numai incetarea contractului prin expirarea duratei contractuale (art. 1809 C. Civ.) si prin denuntare unilaterala (art. 1816 alin. 3 C. Civ.). In plus, pentru a putea executa silit un asemenea contract, este imperios necesar ca acesta ori sa fie incheiat in forma autentica, ori sub semnatura privata dar inregistrat la autoritatile fiscale. Astfel, observam ca posibilitatea evacuarii chiriasului in caz de reziliere a contractului nu este prevazuta expres de lege (asa cum se intampla in cazul incetarii contractului prin ajungerea la termen si denuntarea unilaterala). Pentru acest motiv, va deveni aplicabila regula generala de la art. 1831 C. Civ., fiind necesara asadar introducerea unei actiuni in evacuare pentru ca locatorul sa reintre in posesia spatiului inchiriat.
În cazierul fiscal se înscriu acele fapte care constituie contravenții/ infracțiuni prevăzute de legislația financiar-fiscală în vigoare. Dacă știți că ați săvârșit astfel de fapte, atunci cu siguranță acestea se vor regăsi în cazierul fiscal. Pentru a lămuri această problemă, cel mai indicat este să solicitați și să obțineți un cazier fiscal de la administrația finanțelor publice județeană de care aparțineți.
Simplul fapt că o persoană a fost colaborator al securității nu este un fapt care să se înscrie în cazierul fiscal al acelei persoane.
Atât la înființarea unei societăți, indiferent de forma juridică a acesteia (e.g. SRL, SA, etc.), cât și la înființarea unei asociații/ fundații, se cere cazierul fiscal al persoanelor care urmează să fie asociați/ administratori/ membri ai asociației sau fundației. Dacă nu aveți fapte înscrise în cazierul fiscal, atunci puteți ocupa funcțiile pe care le doriți. Această regulă se aplică și atunci când societatea/ asociația/ fundația este deja înființată și se dorește schimbarea administratorului/ membrilor asociației.
Mulțumesc pentru răspuns!
Bună ziua! Vă supun atenției următoarea speță:
O societate (S.R.L.) are încheiat un contract de leasing pentru un autoturism. Au mai rămas de achitat 12 rate până la sfârșitul leasing-ului. Societatea, pentru a mai reduce din cheltuieli hotărăște să dea mașina în folosința unei persoane fizice (fără cesiune de contract, în baza relațiilor foarte strânse existente între administratorul firmei și persoana fizică). Bineînțeles, persoana fizică preia obligațiile derivând din contractul de leasing, respectiv plata ratelor care au mai rămas de achitat, polița CASCO, reparații și întreținere autoturism, etc. La rândul său, persoana fizică obține venituri ca PFA din activități independente (PFA neînregistrat la Registrul Comerțului). Înțelegerea părților este aceea ca la sfârșitul leasing-ului persoana fizică să înmatriculeze mașina direct pe numele acesteia (după plata valorii reziduale, autoturismul intră în proprietatea S.R.L.-ului care o revinde imediat către persoana fizică. În acest scop, a intervenit un antecontract de vânzare între S.R.L. și persoana fizică în care se stipulează că toate sumele achitate de persoana fizică până la plata valorii reziduale reprezintă avans din prețul vânzării. Valoarea reziduală reprezintă rest de preț. Având în vedere că persoana fizică nu folosește autoturismul exclusiv în scopul desfășurării activității profesionale, întrebarea ar fi cum își poate deduce cheltuielile efectuate cu achiziția mașinii (respectiv ratele de leasing pe care le plătește practic în numele S.R.L.- ului), bonurile de benzină, cheltuielile cu reparații/întreținere. Mă refer aici la deductibilitatea limitată de 50% (art. 21 alin. 4 lit. t) Cod Fiscal). Problema pe care o sesizez eu este aceea că la rândul său, S.R.L. - ul își deduce cheltuielile reprezentând rate de leasing. Din punct de vedere contabil, se poate ca S.R.L. - ul să refactureze sumele achitate de persoana fizică și apoi această persoană fizică să își deducă acele cheltuieli în baza facturilor emise de S.R.L.? Facturile emise de S.R.L. să reprezinte avans din prețul vânzării, conform antecontractului încheiat. Este legală această soluție?. Dacă este, atunci aceeași problemă se pune în cazul valorii reziduale. Persoana fizică achită valoarea reziduală în numele S.R.L.- ului, acesta o refacturează către persoana fizică pentru ca apoi această persoană fizică să își înregistreze în contabilitate ca cheltuială deductibilă plata valorii reziduale? Bineînțeles, la sfârșit, S.R.L.-ul va storna toate facturile emise cu titlu de avans și va emite o factură finală pentru toată suma care reprezintă practic prețul vânzării autoturismului.
avocatnet.ro explicăm legislația
