avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 594 soluții astăzi
Forum Activitate minanika

Activitate minanika

Divorț fără copii,
Trăiesc intr-o relație abuziva de peste 20 de ani, am încercat diverse, Acum 4 ani m-a dat afara din casa noaptea, am intentat divorț, dar ca de fiecare dată am dat înapoi. .Acum însă, lucrez în altă țară, lucrurile de la distanță au fost ok pana în prezent, acum.iar a început cu amenință, constrângeri etc
Marturisesc ca îmi este frica de el, în februarie mi-a spus ca îmi taie gâtul dacă "îl fac de ras", adică daca divorțez. Nu vreau sa ma întâlnesc cu el, renunț la proprietati; ii las casa, mașina. Vreau sa am liniște și să mă simt în siguranță. În situația în care eu renunț la proprietate și mașină, pot solicita acest divorț prin notar? În acest caz, as putea mandata pe cineva? Dacă va refuza sa semneze, pot solicita redeschidera dosarului pe care l-am depus acum 4 ani, dar nu m-am prezentat? Nu avem copii. Mulțumesc mult!
Am obtinut un contract (detasare) intr-o alta tara din Europa, vechimea imi merge in continuare in Romania. Sotul meu ar vrea sa ma insoteasca, si mai are 5 ani pana la pensie. Daca isi va gasi aici un loc de munca si va sta 5 ani, se vor adauga la pensie? Adica dupa 5 ani va putea sa isi faca doasr de pensionare in Romania? Multumesc mult!
Buna ziua,
Sunt cadru didactic, am un parinte care din clasa a 9-a ma tot "ataca", pentru proiecte educative, nu aveti niciun drept sa obligati copii ( dar eu nu ii oblig), mi-a spus ca sunt comunista-nu am niciun drept sa decid eu cum stau elevii in banci (cu pandemia am avut procedura stricte). Ma rog, am facut in asa fel elevul cu pretentii sa stea unde vrea pentru a evita alte discutii. In mod repetat, m-a sunat sa se planga ca este nemultumit ca elevul sta pe telefon, ca nu face nimic (teme etc) si eu sa intervin. Imi spune ca, elevul s-a hotarat sa dea la facultatea de arhitectura si mi s-a plans ca munceste si in weekend pentru a-i asigura meditatiile, in acest context i-am sugerat sa il transfere la un liceu de profil pentru a se usura financiar, dar si pentru elev sa fie pregatit pentru facultate etc.
Acum mi-a facut plangere la conducerea scolii ca ii defaimaz copilul- doar listeaza niste termeni, ma acuza ca l-am obligat sa isi transfere copilul la alta scoala ( arhitectura). Insinueaza ca am vorbit cu X, Y despre copilul dumnealui. Mai mult, ca as fi sunat toti parintii din clasa sa ii izoleze copilul. Mi-a facut plangere si la inspectorat in acest sens. Intrebarea e, cum pot opri acest parinte sa ma mai hartuiasca? Atfmofera pe care a creat-o afecteaza si grupul clasei, elevul nu a mai venit la scoala, fiindca asteapta raspuns scris la acuzatiile aduse. Ii induce copilului toate aceste insinuari pe care le face, iar eu nu mai rezist psihic. Ce pot face sa il linistesc din punct de vedere legal?
Buna ziua,

In decembrie anul trecut am achitat la "pret promotional", doua cursuri de formare, unul deja incepuse si m-am inrolat din mers, la al-doilea trebuia sa fiu anuntata cand incepe. Intial a fost anuntata ca in martie-aprilie, nu s-a mai intamplat nimic. Am solicitat adeverinta de formare pentru primul curs nu mi-au eliberat, am solicita sa ma retrag si sa mi se dea banii inapoi: mi s-a spus ca am semnat un contract ( si termenul de retragere este de 15 zile, in conditiile in care cursul 2 nu a inceput) si ca nu primesc niciun ban. I-am rugat sa imi spuna macar cand incepe cursul...mi-au promis ca in iulie. Nu s-a intamplat nimic. Cum as putea sa imi recuperez banii?
In contract sunt prevazute urmatoarele obligatii:
2.2. Prestatorul îşi rezervă dreptul de a amâna organizarea cursului din motive obiective.
2.3. In situatia mentionată la pct. 2.2., beneficiarul are opţiunea transferului la un alt curs din programa [editat], prin transmiterea unui mail de confirmare a opțiunii alese la adresa de e-mail [editat]

6. Drepturile si obligatiile prestatorului
6.1. Să presteze serviciile contractate cu profesionalismul şi promptitudinea cuvenite angajamentului contractual asumat.
6.2. Să asigure evaluarea corespunzătoare a cursantilor şi să elibereze certificate de participare si/sau absolvire (în cazul în care cursul se finalizează cu proiect de absolvire).
6.3. Prestatorul detine drepturile de autor asupra suportului de curs, orice utilizare a acestuia, prin orice mijloc fiind permisă doar în urma unui accept prealabil scris din partea prestatorului.
Declaratie ANAF,

Am o cunostinta care lucreaza in Italia si si-a inchiriat apartamentul aici in Romania. Vrea sa isi platesca impozitul pentru venitul obtinut din chirie. Ce declaratie trebuie sa depuna? Cum poate face plata impozitului? Se poate si online? Poate plati si depune declaratia din Italia?
daaa, l-am reglat manual...am incercat toate variantele si mai sus si mai jos....cat mai departe pe catedra etc.
Am cumparat un videoproiector pentru scoala. Cand l-am luat la scoala ca sa proiectez pe tabla am constatat ca proiecteaza o imagine de dimensiuni mici ( nici elevii din primele banci nu vad). Am comandat de pe emag, insa cand am vrut sa returnez, firma care distribuie aceste videoproiectoare, mi-a spus ca perioada de retur este de 14 zile, timp in care nu m-am incadrat. Nu pot folosi videoproiectorul, cum pot proceda? Unde trebuie sa ma adresez?
Am deschis actiune de divort anul trecut, nu m-am prezentat nici eu, nici sotul meu si acum am primit citatie : DISCUTARE PERIMARE. Ce trebuie sa fac? Nu mai vreu sa divortez....
Discuție Firma
Buna ziua,

Sunt cadru didactic si as vrea sa deschid o firma in cadrul careia sa desfasor cursuri de dezvoltare personala, ma va afecta acest lucru daca sunt cadru didactic? Ar exista pericolul sa mi se desfaca contractul de munca din acest motiv?
Am introdus actiune de divort si maine este prima infatisare, intre timp ne-am impacat. Nu ma pot prezenta maine in fata instantei, vreau sa trimit cerere de renuntare, o pot trimite prin posta? Este vreo probplema daca nu ma prezint?