avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 435 soluții astăzi
Forum Activitate TOTAL FOREST CONSULT SRL

Activitate TOTAL FOREST CONSULT SRL

3 din 8 utilizatori consideră
acest răspuns util
Daca am ajuns să gândim în felul ăsta, înseamnă că e grav...
Înseamnă că ne-am pierdut de tot încrederea în autorități. Eu nu cred sub nici o formă că, din moment ce avem de a face cu cineva care ocupă în mod abuziv proprietatea altcuiva, devreme ce contractul de închiriere a expirat, și proprietarul poate dovedi asta cu înscrisuri, respectiv contractul expirat, apoi în mod cert are și niște mesaje scrise prin care i-a cerut în mod expres sa părăsească locuința, cu toate astea poliția nu poate interveni. Nu cred așa ceva. Daca ar fi așa cum spuneți ar fi foarte grav, înseamnă că în țara asta nu mai avem pe nimeni că sa ne apere drepturile, am trai ca în junglă.
Nu se poate așa ceva.
Trebuie să încerce să meargă la poliție și să depună o plângere, poate una chiar penală, eu unul asta as face - plângere penală pentru ocupare abuzivă a unei proprietăți personale,ce nu ii aparține. Apoi din acel moment, poliția nu numai că va trebui sa acționeze,dar va fi obligată să soluționeze plângerea. Tot poliția va stabili și dacă speta se va trata sau nu penal, sau dimpotrivă civil. Și tot poliția, după ce deschide o anchetă, face cercetarile preliminare, audiază părțile implicate, martorii, etc, apoi ajunge la o concluzie, apoi poate dispune inaintarea dosarului pe masa unui procuror de la parchet, in caz că nu știați, doamna moderator. Mai cercetați puțin competențele Poliției Romane.
gi-jane2 a scris:

Stiu, pt ca nu e treaba lor. Credeți ca il roagă pe chirias sa iasă sau ce credeți?

Serios...? De unde știți?

gi-jane2 a scris:

Pentru ca politia nu se baga în treburi civile.

Chiar așa! La asta mă gândesc și eu...

andrey_f_c a scris:

Avand in vedere ca nic nu a platit chiria si nici nu mai este in termen contractul, fiind expirat, de ce nu poate detinatorul apartamentului sa cheme politia si sa il dea afara direct, fiind o ocupare abuziva de imobil, la care omul se va trezi si cu cheltuieli mari la utilitati...?

1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Bună ziua. Am avut o situație oarecum similara. Am câștigat cu faptul ca IPJ-ul nu a avut un realitate nici o filmare și mai ales prin prisma faptului ca am avut și un martor. Am luat și fond și apel. Succes și dvs. Legat de tragerea la răspundere a indivizilor, sigur ca se poate face. Se pot actiona în instanta după decizia definitiva a instantei care a pronunțat hotărârea în speță cu P. V. - ul, și chiar li se pot cere daune. Întrebarea e însă, după aceea mai poți circula de ei liniștit pe drum??? Asta e întrebarea. Pt. că aia pe care vrei sa ii tragi la răspundere cu siguranță că au la rândul lor pe alți indivizi, mai mari ca ei, și stau și te pândesc pana te aranjează. Chestie probata de mine personal. Deci știu ce vorbesc.
Buna ziua. Locuiesc la țară la casa si am in fata portii conducta de apă a celor de la Compania de Apă care s-a spart si curge non-stop de 3 luni. Apa a pătruns timp de vreo 2 luni si în curtea vecinilor si de acolo s-a infiltrat si sub casa mea, apărând mucegai in casa in mai multe locuri. Casa este recent renovată total.
Acum de vreo luna si-a facut loc pe sub canalizarea din fata portii care este făcută tot de mine pentru fosa septica ce se afla undeva in spatele grădinii mele. Deci apa curge in continuare in fosa mea care este umplută in permanenta, sansa mea fiind ca i-am lăsat o țeavă de refulare pe unde se duce apa intr-un canal care se afla in spatele grădinii. Luna trecuta la începutul lunii, am facut o sesizare si la secția care in a carei raza ma aflu arondat ca si client, asta bineînteles după mai multe telefoane date in zadar. Prin sesizare i-am înștiințat si despre intenția mea de a-i acționa în instanță in caz ca problema nu se va rezolva de catre ei amiabil. Ideea e ca am primit un răspuns pe mail prin care mi se cerea sa debarasez pamantul din fata portii pe motiv că m-am înălțat cu terenul si din acest motiv a apărut avaria. Anul trecut când ne-am mutat aici, s-a întâmplat la fel si nu era terenul înălțat (am martori vecinii), deci se pare ca problema nu e cu terenul, ci cu faptul că sunt capăt de linie, si din cauza presiunii excesive pe care o exercită apa asupra conductelor proaste, acestea se sparg într-o veselie, pt ca am aflat ca nu numai la mine se intampla acest ,,fenomen". Ok, am chemat buldo si am debarasat zona in care se afla avaria pe cheltuiala mea. Am anuntat scris si telefonic si compania de apă despre acesta, a venit șefa lor a luat act de debarasare si mi-a spus că vor repara si ei avaria. Problema e ca acest lucru nu s-a mai intamplat si se pare ca nici nu se va întâmpla prea curând.
Intrebarea este ce ma sfătuiți să fac in aceasta situatie? Ce șanse de castig am daca ii actioneze in instanta? Mentionez ca am filmări si poze cu apa care curgea la vecini si se infiltrat si la mine. Am poze si cu mucegaiul din casa. Dacă intentez proces si cer daune pt prejudiciul creat din culpa lor, trebuie să plătesc taxe judiciare exorbitante?
Multumesc anticipat pt ajutor.
Bună ziua. Dorim să ne informăm ce posibilități ar avea o tânără de 20 de ani bolnava de boala Lyme in stadiul III (sora mea), sa se trateze într-un spital din Germania si sa nu trebuiască să plătească spitalizare si alte servicii medicale? Mentionez ca este persoana cu handicap accentuat (gr. II). Se impune luarea în considerare a tratării in Germania, deoarece in țară nu mai avem unde merge cu ea pt ca am fost aproape peste tot si fara rezultate notabile. În continuare face pierderi de memorie si cade din picioare in fiecare zi de nu stiu cate ori. Si situația aceasta e de vreo 4 ani de zile... Sa nu mai spun, pt ca cred ca se subînțelege ca părinții mei sunt storsi pe toate planurile posibile, si mai ales financiar, motiv pt care nu își pot permite să suporte cheltuielile de spitalizare dintr-un spital din Germania. Am ales Germania deoarece am inteles ca aici ar fi cei mai calificați medici in boala Lyme.
Exista unele fundații, asociații umanitare, crucea roșie, etc. care se pot ocupa de asemenea situații? Sau ce alte variante am avea? Orice sfat ne este de ajutor.
De aceea va multumesc anticipat.
O zi bună!
Răspuns la discuția Atacare act de vanzare cumparare
Multumesc f frumos.
Buna seara. Vă rog sa ma ajutati cu niște păreri calificate în legătură cu următoarea speță:
Intenționez să achiziționez o casă. Proprietarul acesteia a achizitionat-o prin contract de v-c acum 10 ani si o lună de la mama ei. Deci mama i-a vandut casa fiicei (actualul proprietar) prin contract de v-c cu clauză de uzufruct viager la un pret de 5.000 de euro pret pe care mama spune in contract c[ la primit in intregime la data autentificarii contractului, insa nu se mentioneaza sub ce forma, prin banca, sau in mana.
Doar că mama (fosta proprietară) mai are o fată. Acesata din urmă nu a atact in tot acest timp contractul de v-c (adică in ultimii 10 ani).
Întrebarea este: o mai poate face acum după cei 10 ani? Dacă da, cum mă afectează pe mine acest lucru, întrucât eu deja am facut promisiunea de v-c la notar cu ceea de-a doua fata (actuala proprietara) si intentionez sa achit și restul de bani cat de curand. sau mai bine spus, daca atacă contractul de v-c intre mama si sora ei, si are ,,noroc" să si câstige, cum ma afecteaza pe mine aceast lucru?
Astept raspunsurile voastre,
Cu respect!
Bună ziua. Eu spun ca, daca intr-adevar sunteți sigur ca cel care a semnat factura la emitent este administratorul firmei furnizoare, nu aveti de ce sa va faceți probleme, mai ales pentru ca, dacă spuneți și puteți dovedi ca au mai fost și alte situații de genul acesta pe care el le-a aprobat prin semnatura. Ceea ce spunea dn-l consultant legat de numerotarea facturilor nu cred ca este foarte relevant și bănuiesc ca oricum i-ați dat un număr și o serie. Din practica va spun ca de regula nu se face nici o decizie interna de numerotare și inseriere, ci în caz de un control se face ulterior. Important este sa fie data o serie și un nr distincte. Legat de faptul ca dvs ați completat documentele, atâta timp cât el si-a însușit asta prin semnatura și a acceptat completarea lor ca și cum ar fi fost facute în mod normal de el, nu vad care e problema. Dacă a semnat înseamnă ca a fost de-acord cu totul. Dacă se pune problema de ce ați completat dvs documentele, o sa spuneți deoarece v-a rugat el pt ca e bătrân și nu vede bine. Mai ales ca nu e prima data când se întâmplă treaba asta. Așa ca eu în locul dvs. Nu mi-as face nici un fel de probleme. Actele au fost semnate sub smnatura privata si aricand se poate face o expertiza pt a se dovedi autenticitatea. Sper ca v-am fost de ajutor! O zi plăcută!
Pentru liniștea ta, fa un contract de vanzare - cumpărare cu o rudă apropiată - pentru laptop si telefon sau orice alt bun. Asa sigur nu ti-l mai i-a nimeni si vei fi tu însuți mai liniștită. Mult succes!