avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 699 soluții astăzi
Forum Activitate ContSters456634

Activitate ContSters456634

Răspuns la discuția Divort din cauza mea
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Nu este necesar acordul sotului pentru divort.
Răspuns la discuția Custodie totala
Exercitarea autorităţii părinteşti doar de unul dintre părinţi se poate dispune în situaţii obiective, raportate la fiecare caz în parte. Motivele avute în vedere pot fi dezinteresul complet, alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri, violenţa faţă de copil sau de celălalt părinte, condamnări pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni de violenţă sau cele privind viaţa sexuală, precum şi orice alt motiv care ar prezenta risc pentru copil.

De asemenea, exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte se poate dispune şi în baza acordului exprimat de părinţi, minorul putând fi audiat în acest sens.

Cererea poate fi introdusă de persoana interesată oricând, până la momentul când copilul devine major, la judecătoria din circumscripţia domiciliului minorului. Aceasta trebuie să conţină toate elementele obligatorii ale unei cereri de chemare în judecată şi propunerea probatoriului pe care se sprijină. Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Răspuns la discuția Auto
Incercati sa obtineti o procura de la proprietarul din acte.
Sigur ca da; cititi cel mai bine in Caietul de Sarcini conditiile de participare la licitatie.
Aveti actiune in evacuare pe rolul instantei de judecata ? Pentru a se preveni o paguba iminenta exista procedura Ordonantei Presedintiale pentru a patrunde in imobil si a efectua reparatiile.
Răspuns la discuția Evacuare chiriaș
Daca refuza sa primeasca notificarea de denuntare unilaterala, veti apela la procedura de comunicare prin agentul procedural al unui executor judecatoresc; procesul - verbal de comunicare incheiat de acesta este suficient pentru dovada comunicarii notificarii de denuntare unilaterala, necesara in cazul unui proces de evacuare. Daca ati inregistrat la ANAF contractul de inchiriere, acesta are putere de titlu executoriu si mergeti direct la executorul judecatoresc pentru recuperarea chiriei neachitata.
Răspuns la discuția Divorț
Bunurile dobandite in timpul casatoriei se impart intre soti, dupa regulile prevazute de Codul civil. Nimic nu va opreste sa introduceti o actiune de divort, nu este necesar acordul sotului.
Răspuns la discuția Plata taxelor la bloc prin banca
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Administratorul persoana fizica sau juridica are ca atributie, in principal, informarea trimestriala, in scris sau prin posta electronica, a proprietarilor, membrii asociatie de proprietari, cu privire la toate elementele cheltuielilor comune cu intretinerea, inclusiv modul de calcul al penalitatilor. Asadar, ca prim pas, va sfatuiesc sa solicitati in scris o situatie a cheltuielilor suportate de dvs. pe ultimele 3 luni, cu modul de calcul al penalitatilor. Daca va refuza, aveti toate sansele sa ajungeti in instanta.
Autoritatea parinteasca exclusiva a fiicei dvs. se poate obtine doar prin hotarare judecatoreasca de divort, in baza unor probe ce vor fi prezentate instantei de judecata.
Intreprinderea Individuala se inchide la Registrul Comertului; este necesara completarea unei cereri la care se anexeaza in original certificatele de infiintare si autorizatiile de functionare daca a fost cazul sa le obtineti pentru activitatile desfasurate.