Pentru cei care Casa de Pensii nu vor sa reduca diminuarea .
Legea nr. 142/2016 s-a modificat, printre altele, conţinutul art. 65, alin. 4 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, care va avea următorul cuprins: "(4) Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 2^1".Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 17.07.2016 (si se incheie in 31.08.2024 )şi se aplică persoanelor ale căror drepturi de pensie anticipată parţială se deschid după această dată.
Legea nr. 216/2017 corectează discriminarea generată prin aplicarea incorectă a spiritului şi literei Legii nr. 142/2016 - care nu face disociere între beneficiarii de pensii anticipate parţial cu pensii aflate în plată şi viitorii pensionari ai acestei categorii sociale.
Aşa cum modificarea valorii punctului de pensie se aplică automat, fără vreo trimitere la neretroactivitatea legii, tot aşa, prin similitudine, solicitarea de aplicare a noilor procente de diminuare pentru fiecare lună de anticipare pe viitor şi nu retroactiv.
Încetarea, suspendarea sau reluarea plăţii pensiei, cât şi orice modificare a drepturilor de pensie se face prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie. Nu exista la dosarul de pensie nicio cerere de suspendare nici din partea mea si nici a Casei de Pensie.
Pensia anticipata partial nu a fost suspendata incepand cu luna urmatoare emiterii deciziei , adica din august 2021 ,deoarece ea nu a fost pusa in plata, activand ca functionar public.Am avut doar venituri din salarii in perioada 2021-2024 cand m-am pensionat, deci nu exista cumul pensie cu salariu.Repet, nu a existat nicio plata pentru pensie,nicio suspendare in aceasta perioada,nicio reangajare.
Legea este interpretata de Casa de Pensie.
Mi s-a comunicat de la Casa de Pensii ca nu se va recalcula pensia anticipata partiala cu diminuarea asta pana la 65 ani.
Trebuie sa ii dau in judecata?
Buna seara .
Am o decizie de pensie anticipata partiala din anul 2021 care a fost pusa in plata in iulie 2024 .
Intrebare:
1.Trebuie sa primesc o noua decizie de pensie actualizata cu punctul de pensie din 2024 ?
2.Dupa ce perioada de timp de la depunerea Ordinului de incetare a activitatii trebuie primita noua decizie?
3.Care sunt dispozitiile legale.
Multumesc anticipat.
Buna ziua.
Care este varianta optima in situatia in care am facut o cerere pentru obtinerea de daune morale si nu a fost semnata, instanta anuland-o .
1.Recursul la ICCJ.
2.Cerere de rexaminare.
3.Depunerea unei alte cereri identice.
Mentionez ca instanta are dreptate.
Va multumesc anticipat.
Buna seara.
Am io decizie de pensie anticipata partiala in anul 2021 care a fost in plarta in 2024 luna iulie.Am 63 ani si am contribuit la CAS 39 ani pana in 2021 plus 3 ani din 2021-2024.Total 42 ani din care 20 luni somaj din 2004-2006.
La punerea in plata am primit aceasi pensie care o aveam in anul 2021.
Intrebare:
1.Pensia nu se va recalcula in 01.09.2024 sau va ramane asa pana la 65 ani ?
2.Pot solicita trecerea la pensie de varsta in 01.09.2024 si recalcularea ei?
Multumesc.
Se poate arhiva un dosar de judecata atata timp cat recurentul a facut recurs in termen legal, in lipsa comunicarii sentintei instantei de Contencios Administrativ.
Totusi, cu toate ca instanta a primit in sedinta publica,la termenul de judecata respectiva tranzactie nu a incheiat hotarare de expedient .Exista o procura speciala in care se specifica faptul ca mandatarul poate incheia orice tranzactie in numele mandantului.
Rog a mi se comunica actul legal care prevede faptul ca judecatorul poate sa nu acorde tranzactiei vechi valoare juridica si sa solicite una noua, centralizatoare cu toate partile.
Multumesc pentru raspuns.
am doua neclaritati:
1.in situatia in care se va face o noua tranzactie cu toate partile , tranzactia veche se va anula?
2.ce se va intampla cu sumele de bani care au fost platite respectiv incasate , Se vor restitui, urmand a se face alte plati conform noii tranzactii (nu se modifica nici continutul tranzactiei si nici suma ci se face o singura tranzactie cu toate partile)?
3.care este cadrul legal al solicitarii instantei de a centraliza toate tranzactiile intr-una.