Pensie alimentara copii,
Am divorțat de fosta sotie acum 3 ani in instanță.
Conform deciziei, copiii au rămas la fosta sotie,pensia alimentara a fost stabilită la 1/3 din salariu, s-a stabilit și un orar de vizite.
Pentru binele copiilor(eu m-am mutat foarte aproape de locuință fostei soții), copiii petrec 1/2 din timp cu fiecare părinte. Dar fosta sotie insistă să îi plătesc pensie alimentara conform deciziei, deși eu stat cu copiii 1/2 din timp și cheltui și eu bani cu copiii.
Sunt șanse să obțin în instanță diminuarea pensiei alimentare, ținând cont că contribui cu 1/2 la creșterea copiilor, nu îi vizitez doar conform programului de vizite?
Mulțumesc.
Buna ziua.
Unchiul meu a decedat.
Are 3 imobile, iar asupra unui imobil i-a lăsat unei foste soții(nu cea cu care era căsătorit la momentul decesului) prin testament, dreptul de uz fruct viager.
Ținând cont, că unchiul meu are 4 moștenitori legali(soția+3 copii), beneficiara uzului fruct viager are nevoie de acordul moștenitorilor pentru a putea locui în acel imobil?
In tratament este menționat că se știe de existența moștenitorilor legatari,dar se stăruie în ceea ce scrie in testament(plus că având 3 imobile, este mai puțin de 50%).
M-ar ajuta sa știu dacă beneficiara uzului fruct viager poate locui în imobil fara acordul moștenitorilor (nu s-a făcut succesiunea, decesul este de aproximativ 10 zile doar).
Mulțumesc
Buna ziua.
Sotia a intentat divortul in instanta,avem primul termen stabilit pentru februarie,dar acum ar dori sa ne intelegem amiabial(pentru a nu aparea in sentinta de divort toata plangere scrisa de ea). Ma puteti lamuri ce variante exista?
Noi ne intelegem asupra tuturor aspectelor legate de copii,pensie alimentara,etc.
Multumesc.
Separatie bunuri
Daca fac separatie de bunuri,pentru a achizitiona un imobil prin credit bancar, aveti idee daca un credit al sotiei este luat in calcul ca si cheltuiala a mea?
Multumesc.
Eu stiu asta,dar am fi preferat sa evitam divortul in instanta,din cauza duratei mai indelungate si a costurilor mai ridicate,decat in cazul unui divort la notar.
Multumesc.
Separatie bunuri.
Sunt in prag de divort cu sotia,acum ne decidem cum vom divorta. Ea are un imobil,luat inainte de casatorie, eu nu am si doresc achizitionarea unuia inainte de finalizarea divortului. Doresc asta pentru ca am stabilit ca ii voi plati pensie alimentara 1/3 din veniturile mele,iar dupa divort aceasta pensie alimentara m-ar impiedica accesarea unui credit. I-am propus sa facem separatie de bunuri,sa accesez eu un credit,iar ulterior sa divortam la notar in condititiile stabilite deja,dar ei ii este teama ca dupa separatie de bunuri,eu voi refuza sa mai accept conditiile stabilite de ea. Exista vreo posibilitate de a semna vreun act notarial prin care eu sa ma oblig ca dupa achizitionarea unui imobil in nume propriu,sa divortam amiabil in conditiile stabilite deja?
Multumesc.
Multumesc de raspunsuri. Maximul doresc sa il platesc si eu, fiind vorba de copiii mei. Aveam impresia doar ca cheltuielile de natura chiriilor,ratelor influenteaza pensia alimentara stabilita de instanta.
Daca sotia este cea care depune actele in instanta(am impresia ca a facut asta,eu inca nu am primit citatia), mai pot solicita incetarea regimului matrimonial al comunitatii legale de la momentul depunerii cererii in instanta?
Multumesc.
Pensie alimentara.
Imi puteti spune va rog care este dpdv legal pensia alimentara pentru 2 copii? Am gasit in lege ca ar fi 33% din venituri,dar pensia impreuna cu alte cheltuieli sa nu depaseasca 50% din venituri. Este corect?
Ma intereseaza ce inseamna "alte cheltuieli". Chiria sau ratele la credite sunt incluse in "alte cheltuieli"?
Multumesc.
Achizitie imobil in nume propriu in timpul casatoriei.
Im momentul de fata sunt separat(nu divortat)de sotie si as dori achizitia unui imobil in nume propriu(20% din suma provine de la parinti, 80% credit). Exista vreo solutie in acest sens tinand cont de faptul ca sotia refuza separatia de bunuri si divortul pe cale amiabila la notar. Probabil va urma un proces in instanta,dar as dori achizitia imobilului inainte de finalizarea eventualului proces(care poate dura o perioada destul de lunga). Am vreo sansa sa pot cumpara in nume propriu?
Multumesc.