avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 723 soluții astăzi
Forum Activitate Anonimus@

Activitate Anonimus@

Bună seara, mă interesează dacă a reușit cineva sa obțină suspendarea autorizației de construire în cadrul unui proces. Atenție! Mă refer la solicitarea făcută de deținătorul autorizației de construire, motivul fiind ca intervalul de timp în care se desfasoara procesul ar duce la expirarea acesteia, chiar și atunci când s-ar uza de prelungirea acesteia. Ma interesează dacă exista decizii definitive în acest sens. Mulțumesc!
Cred ca cel care a deschis topicul s-a lămurit. Bunătatea nu rămâne nerasplatita, trebuie sa angajeze avocat, sa plătească taxa de timbru sa aștepte decizia instanței și eventual sa treacă iarna ca să poate fi evacuata persoana în cauza. Sigur va rămâne și cu utilitățile neplătite de bătrâna în cauză. Cu siguranta a învățat o lecție despre cum nu trebuie să procedezi chiar dacă intenția a fost bună. Și va fi o lecție destul de scumpa. Sincer îi urez bafta în demersul sau. Ca și sfat, informați-va de la cei care se pricep înainte sa va băgați în asemenea situatii. În loc sa se bucure de imobilul achiziționat, cel în cauză a ajuns să scrie pe forum necazul prin care trece.
Am uitat să scriu de cheltuielile de executare, chiar dacă sunt în sarcina persoanei care determina executarea, dacă aceasta nu are venit rămân plătite de cel care cere executarea silită. Ca nu o sa muncească executorul judecătoresc gratis.
Sărbători fericite va doresc tuturor!

Alexandru Surcel a scris:

În momentul în care din bunătatea lui proprietarul primește pe cineva în casă creează un raport juridic prin care persoana primită în casă devine detentor precar al acesteia. Prin urmare, are un drept de a stat acolo, conferit chiar de proprietar, iar dacă cei doi la un anumit moment nu se mai înțeleg e atributul instanței să stabilească situația de fapt și de drept. Bine, în această speță nu proprietarul, ci agentul imobiliar ar fi introdus acea persoană în locuință, dar de dragul discuției am preluat ipoteza dumneavoastră. În orice caz, dacă oricine ar putea fi evacuat din locuință pe cale de mușchi și șmecherie, ar păți-o și proprietari de drept (care apoi ar trebui să lupte în instanță împotriva celor care i-au deposedat). Ar fi mană cerească pentru clanuri dacă legea le-ar permite să facă evacuări de capul lor.

Apoi, nu cred că ați înțeles foarte bine ceea ce am spus în comentariul anterior. O evacuare făcută de proprietar pe calea mușchilor nu înseamnă că vine proprietarul, îi spune respectivului să plece, iar ăla cuminte își adună toate lucrurile și pleacă. Este foarte posibil ca respectivul să riposteze și să se ajungă la violențe. Care pot face obiectul unor plângeri separate. Dacă provoci niște vânătăi unuia care stă fără drept pe proprietatea ta sau dacă îi arunci lucrurile afară și se strică/sparge ceva, acelea sunt infracțiuni distincte de loviri și alte violențe, distrugere etc. pentru existența cărora e irelevant că victima ocupa abuziv proprietatea agresorului. Chiar și o simplă atitudine amenințătoare a proprietarului poate fi întoarsă împotriva lui, mai ales dacă ocupantul proprietății are și copii. E și ăsta un motiv pentru care în caz de refuz al părăsirii imobilului, legea prevede o procedură rapidă pentru obținerea unui titlu executoriu, cu ajutorul căruia evacuarea să se efectueze cu executor judecătoresc, care poate cere legal asistența poliției.

Și după cum bine cunoaștem, orice acuzație trebuie probata. La fel și faptul ca nu oricine își poate permite sa susțină un proces, vorbim de costurile în cauză. Discuția a pornit de la faptul ca cineva locuiește în imobilul altcuiva doar din simplu fapt ca proprietarul a avut mila de persoana în cauza, fără sa existe un contract care sa stabilească condițiile în care persoana poate locui în acel imobil. Cum poți dovedi în instanță ca ai dreptul sa locuiești acolo? Adică dacă unul care nu are casa, bate la mine la ușă, intra în casa și refuza sa mai plece, eu trebuie sa ma adresez instanței sa plece? Sa fim serioși! Când se naște dreptul lui de a locui la mine și în baza cărui act? Asa și în cazul prezentat, omul a lăsat pe cineva, din bunătate sa locuiască în casa lui, în ce baza legala cel în cauză poate refuza sa plece? Doar în baza propriei voinței?

Alexandru Surcel a scris:

Da, are ce să spună poliției. Că a fost amenințat, șantajat, agresat, că i-ați distrus lucrurile, că i-ați traumatizat copiii etc. Toate acuzații cu implicații penale. Faptul că aceste lucruri s-au întâmplat când proprietarul l-a evacuat prin violență din casa pe care i ocupa abuziv nu legitimează aceste fapte. Așa că a face apel la "tupeu" e o strategie riscantă.

Bună ziua, am pățit și eu lucru asemănător cu fostul proprietar care după ce a primit prețul cerut a refuzat sa plece. Am disperat 2 luni și ala râdea și zicea sa merg sa-l dau în judecata. Jigodiile se informează cum pot sa te amâne cu ajutorul legii. Însă cu aceasta ocazie am aflat ceva, neoficial, dar practicat de alte persoane. Este ceva de genul,, la tupeu răspunzi cu tupeu,, ca dacă stai după lege tu stai la ușă imobilului tău iar ala fără drepturi în casa. Am aflat ca poți merge și îl poți scoate cu forța din casa, lucru practicat de persoane mai versat și cu tupeu. Sa zicem ca cheama politia, ce sa spună? Ca a fost evacuat dintr-o casa unde nu are domiciliu sau reședință și nici acte de proprietate.Adică cineva vine de pe strada la mine în casa și eu trebuie să-l dau în judecata sa plece? Legea asa vrea? Dacă stați după lege o sa deveniți bătaie de joc pentru smecherii. În cazul dvs. vorbim de șmecherie și tupeu. Cum sa aduci pe cineva la mine în casa, fără un act încheiat în forma autentica, act în care eu îmi exprim acordul ca cel în cauză sa fie acolo, și apoi sa ma pui pe mine sa merg la instanța și sa ma lupt sa-l scot afara? Suntem sănătoși? Nu contest procedura de evacuare și termenele, dar cred ca se refera la o persoana care a deținut un drept legal de a domiciliat la o adresă și nu la o persoana care ocupa abuziv și fără drept o proprietate privată. Este o diferență mare.

mocanu_anghel a scris:

Buna ziua!
Am achizitionat un apartament in care locuia deja o batrana fara forme legale, fara sa aiba vreo legatura cu proprietarul, fiind adusa sa locuiasca de catre agentul imobiliar. Am fost de acord ca la cumpararea apartamentului sa ii dam termen 3 luni agentului imobiliar sa ii gaseasca batranei un alt loc unde sa locuiasca.
Acum dupa cele 3 luni descopar ca batrana este inca in apartament si nu doreste sa plece, intretinerea nu este platita, agentul imobiliar imi spune ca la vara o scoate din apartament prin executare silita.
Exista vreo varianta mai rapida, cumva sa o constrang pe batrana sau pe agentul imobiliar sa ma lasa sa intru in drepturi?
va multumesc!

Restituire impozit teren agricol

În anul 2000 o persoană fizică a vândut un teren agricol, fără a depune la primărie actul de vânzare- cumpărare și deci terenul în cauză a rămas pe rolul său fiscal. Recent a depus la primărie actul în cauză însă impozitul achitat la zi pentru terenul vândut în anul 2000, i se va restituii doar pe 5 ani în urmă. Cel în cauză a obținut de la OCPI un documen care arată că terenul în cauză a fost revândut de mai multe ori, adică primăria avea posibilitatea să constate că terenul nu mai aparține proprietarului inițial și să nu mai stabilească obligație fiscală în sarcina sa. Chiar dacă vânzătorul a fost neglijent și nu a depus actul de vânzare-cumpărare, primăria nu are nici o scuză că nu a constatat că terenul nu mai aparține proprietarululi inițial și nu l-a radiat de pe rolul fiscal al acestuia. Se poate afla dacă acest teren a fost declarat la primărie de cumpărătorii ulteriori și astfel primăria a stabilit, în mod eronat, impozit în sarcina mai multor proprietari ? Cu siguranță că primăria în cauză nu va fi dornică să răspundă la această întrebare. Din moment ce proprietarii în cauză au depus documente la OCPI și astfel că avem un istoric al proprietarilor terenului, cred că presupunerea că acest teren a fost declarat la primărie de fiecare proprietar în parte, în funcție de momentul achiziționării, este o presupunere rezonabilă. Care ar putea fi soluția prin care primăria să fie forțată să comunice , în mod corect, dacă terenul a fost declarat de proprietarii ulteriori ? S-a încercat cu mai multe petiții însă se evită răspunsul la întrebare. Ce reprezintă stabilirea unui impozit nedatorat în sarcina unei persoane care nu are această obligație , pentru o perioadă de 23 de ani , de către o instituție publică ? Oare infracțiune? Vă mulțumesc !
Nu mai induceti în eroare cu răspunsuri greșite, dacă eu merg sa duc gunoiul și nu am actul de identitate la mine asta înseamnă că nu pot fi legitimat? Transmit verbal datele de identificare iar cel care ma verifica are obligația de a verifica la randul lui cele declarate de mine. Ce are dacă prezint o poza cu actul meu de identitate (pe telefon)? Înseamnă că nu se poate stabili identitatea mea în baza fotografiei cu actul de identitate? Ba se poate. Ideea este sa se stabilească identitatea prin folosirea oricărui document cu poza. Nu va mai pronuntati pe lângă subiect. Legat de legitimare, agentul care solicita legitimare este obligat sa comunice și motivul pentru care solicită legitimare. Pe asta nu o știați.

adriandimitriu a scris:

verbal? nici vorba. la solicitarea de a va legitima trebuie sa prezentați actul de identitate, original. nici o poza de pe telefon nu e valabila

Poate nu a fotografiat ci cu telefonul, însă a folosit camera telefonului pentru a încarcă ci în aplicația eDac. La nivelul MAI există aplicația eDac care prin fotografierea ci verifică dacă cetățeanul a săvârșit infracțiuni sau este dat în urmărire. Poate și Politia Locală are ceva asemănător. Nu au voie sa fotografieze c. i cu telefonul personal,nici la MAI nu se poate face acest lucru. Este o încălcare a Regulamentului privind protecția datelor cu caracter personal.

tot60 a scris:

la solicitarea unui Agent al poliției locale, de a mă legitima, este suficient să dau verbal datele, CNP-ul, numele ..?Dar este normal ca C.I. Să mi-o fotografieze, pentru așa zisa legitimare? Vă mulțumesc.

Se naște întrebarea dacă trebuie depusa cerere de revizuire sau de recalculare? Voi ce spuneți?

Cornel Vasile a scris:

Prin Decizia nr. 28/2024, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 2755/95/2022, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile a decis că:
În interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (44) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (l) lit. i) din aceeaşi lege, în locurile de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, produce efecte şi sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, iar nu doar cu privire la determinarea stagiului de cotizare, potrivit art. 56 alin. (1) lit. d) şi la reducerea vârstei de pensionare, potrivit art. 562 din Legea nr. 263/2010.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.


Din 12 iulie 2024 Decizia ICCJ a inceput sa-si produca efectele.

In speta, puteti depune cerere la Casa de Pensii pentru a pune in aplicare decizia respectiva.

Am găsit și o alta opinie, Codul Civil.

SECŢIUNEA a 3-a
Întreruperea prescripţiei extinctive
Art. 2540

Punerea în întârziere

Prescripţia este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripţia numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.
SECŢIUNEA a 2-a
Punerea în întârziere a debitorului
Art. 1522

Punerea în întârziere de către creditor

(1) Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de chemare în judecată.


Cornel Vasile a scris:

Parcurgerea procedurii prealabile nu opreste termenul de prescriptie.

Parcurgerea procedurii prealabile stopeza termenul de prescriptie privind dreptul la actiunea în contencios-administrativ? Dacă procedura prealabilă a fost parcursă înainte de îndeplinirea termenului de 3 ani, în cazul drepturilor salariale, se stopează automat și termenul de prescripție, sau acesta continuă să curgă? Adică se poate parcurge doar procedura prealabilă și ulterior, chiar dacă au trecut mai mult de trei ani se poate merge în instanță cu acțiune, sau acțiune în instanță se depune în termenul de 3 ani. Cum se calculează cei trei ani ? De la momentul în care a fost acordat dreptul sau de la momentul la care acordat acestuia a încetat, în cazul dreptului salarial acordat pe mai multe luni.
Vă mulțumesc !
Din ce am lecturat, termenul de prescripție este de trei ani de la data la care dreptul respectiv era datorat, iar pentru a interveni o întrerupere a cursului prescripţiei trebuie ca recunoaşterea să vină din partea pârâtei.