Activitate Panoiu

Bună dimineața,

Ar mai fi o soluție, dar depinde de Dvs. dacă doriți să o urmați: faceti o actiune în accesiune imobiliară și cereți să ... deveniți proprietarul fundației și al gardului. Ba, poate chiar și al părții din casă care e pe terenul Dvs
Legea (art. 577 și urm. Cod civ.) zice că orice lucru construit pe proprietatea cuiva se prezumă a fi proprietatea stăpânului terenului.
Trebuie, firește, hotărâre judecătorească în acest sens. Dar - dacă situația e cum o expuneți - șansele de câștig sunt mari. Iar dacă veți câștiga și veți dovedi că vecinul a fost de rea-credință, va trebui să-i plătiți doar contravaloarea materialelor folosite la construcție: câțiva saci se ciment, pietrișul, cărămizile, etc.
Iar vecinul, dacă e om cu scaun la cap, ar trebui să fie foarte dispus la negocieri atunci când va vedea pentru ce l-ați chemat în judecată...
Discutați detaliile cu un avocat isteț (ca toți avocații, de altfel:).

Andra609 a scris:

Bună ziua! Am următoarea problema: vecinul meu si-a ridicat o casa în anul 2017, depășind cu 30cm limita de hotar, intrând cu aceasta pe proprietatea mea. De asemenea, a turnat fundația unui gard în întregime pe terenul meu, pe o lungime de 7 m din totalul hotarului aflandu-se și casa. În momentul în care am început și eu sa construiesc pe terenul meu, în urma cu 4 luni a ridicat și un gard pe acea fundație, a cărui constructie am reușit sa o opresc cu ajutorul politiei abia în momentul în care gardul era în proporție de 80% ridicat( mentionez ca vecinul nu deține nici autorizatie pentru acel gard, nici nu sunt de acord cu gardul ales de dumnealui). Am acționat vecinul în instanta privind granituirea și revendicarea imobiliara însă nu doresc sa aștept ani întregi pana decide instanta ca am dreptate, cu un gard pe care nu il agreez,care oricum se afla pe terenul meu. Pot apela la ordonanta presedintiala privind granituirea chiar dacă procesul implica și o revendicare imobiliara? Pentru a ridica gardul pe care eu îl doresc, care bineînțeles va fi întrerupt pe alocuri de construcția vecinului...
Mulțumesc!

Bună ziua,
Așa cum foarte bine a răspuns „Dapix”, legea civilă nu are incidență asupra celei canonice.
Biserica Ortodoxă (autocefală și separată de Stat, într-adevăr) și-a stabilit de foarte multă vreme o serie de reguli de cult, de comportament, de atitudine care sunt acceptate ca atare de către cei care doresc să facă parte din această Biserică. Printre aceste reguli este și aceea că defuncții se înhumează ... întregi și nu pot fi incinerați.
Este o incompatibilitate logică între a dori o slujbă de înmormântare ortodoxă și a lua o măsură privitoare la trupul defunctului care nu e acceptată în Biserica Ortodoxă.
E ca și cum ai susține că ești cetățean român (sau ... spaniol) dar ai dori în același timp să ți se recunoască legal posibilitatea de a avea mai multe soții, pe care, de exemplu, cetățenii saudiți ori afghani o au. Nu merge, pur și simplu. Și nu există o autoritate care să oblige Biserica să slujească slujba de înmormântare în condițiile date. Într-adevăr, foștii preoți („răspopiții”) care activează pe lângă crematoriile umane ar putea oficia un ritual asemănător celui de înmormântare. Măcar pentru consolarea familiei.
Firește, nimeni nu vă împiedică să vă rugați pentru sufletul răposatului, să faceți fapte bune pe seama lui - acestea fiind, potrivit tradiției ortodoxe, lucruri mai importante decât o simplă slujbă de înmormântare. La urma urmei sunt nenumărați oameni (inclusiv ortodocși) care au murit în naufragii, în catastrofe, în războaie, etc., din care ... n-a mai rămas nimic care să poată fi înmormântat. Biserica se roagă și pentru aceștia, dar potrivit regulilor și tradiției sale.
Alegeți deci calea păcii și a înțelegerii - mai utilă și mai liniștitoare atât pentru Dvs. cât și pentru răposat, decât pe cea a unui conflict care nu va duce nicăieri și care nu va genera decât resentimente și tulburare.

Da, oferirea spre adopție este cea mai bună soluție în cazul vostru.! Discutați cu mama, așa cum vă sfătuiește D-na Avocat și aveți în vedere această variantă. Statul are un sistem bine pus la punct de a prelua copiii nedoriți și de a-i încredința unor oameni care și-i doresc dar nu-i pot avea. Nu vă începeți viața cu dun demers pe care mpai târziu ați putea să îl regretați.

Domnule Sebastian, cu 2500 lei ați fi putut face un chef monstru și poate-poate în ... feeria astfel iscată v-ar fi venit și vreo idee genială pentru lucrare. A funcționat în cazul unor poeți celebri!...
Ceva mai serios vorbind: e un vechi dicton de drept care spune că frauda corupe totul. Altul, la fel de vechi, spune că dreptul e arta a ceea ce e bine și echitabil. Îb problema Dvs. nu e vorba nici de bine și nici de echitabil, ci ... de fraudă: Dvs. ați vrut să fraudați circuitul universitar pentru a obține fără drept o diplomă. Vă mirați acum și sunteți revoltat că alții v-au fraudat pe Dvs. Degeaba vă revoltați însă: sunteți atât victima cât și unul dintre mulții generatori ai ”modelului de societate” pe care înlănțuirea de fraude în care ne complacem de mulți ani l-a creat în țara noastră.
Sfatul meu sincer e să ... învățați ceva din povestea asta, să vă puneți cu burta pe carte și să faceți o licență „pe bune”, personală - pe care fără îndoială că profesorul coordonator o va aprecia la justa ei valoare.

Bună ziua,
Fireşte, în principiu D-na raluk0207 are dreptate; într-adevăr, donaţiile sunt irevocabile. Dar de la acest principiu există nişte excepţii.
Prima dintre ele este aceea în care Dvs. aţi pus în contractul de donaţie ceva sarcini pentru donatar (adică, în schimbul darului făcut, l-aţi obligat să facă ceva - orice, nu contează, cu condiţia ca acel lucru să fie legal şi moral). Dacă donatarulş nu şi-a îndeplinit obligaţia respectivă, atunci îl puteţi da în judecată şi puteţi cere instanţei să desfiinţeze donaţia.
A doua excepţie este aceea în care, chiar dacă nu l-aţi obligat pe donatar prin contract să facă un anume lucru, el dă dovadă de nerecunoştinţă faţă de Dvs. Iar nerecunoştinţa asta este clar definită de lege, ea putând să însemne unul dintre aceste trei lucruri: a) că a încercat să vă omoare sau să omoare pe cineva apropiat Dvs. ori, dacă a ştiut că se pregăteşte o astfel de crimă, nu v-a anunţat; b) că a săvârşit împotriva Dvs. fapte penale, ori cruzimi, ori v-a jignit grav; c) că, în cazul în care aţi ajuns în stare de nevoie, a refuzat nejustificat să vă aducă alimente.
Atenţie, toate aceste fapte de nerecunoştinţă trebuie să poată fi dovedite în instanţă, nu ajunge să afirmaţi Dvs. că aşa a fost.
Şi încă un lucru: trebuie să îl daţi în judecată pe donatar în termen de un an de la data la care aţi ştiut că el nu a fost nerecunoscător faţă de Dvs. şi respectiv în termen de 3 ani de la data până la care el trebuia să îşi îndeplinească sarcinile pe care i le-aţi impus prin contract. Altfel legea prezumă că l-aţi iertat şi atunci nu se mai poate face nimic.
Citiţi detalii suplimentare în Codul civil, la art. 1020 - 1029; legea e scrisă într-un limbaj accesibil şi pentru nespecialişti.

raluk0207 a scris:

Nu puteți. Donațiile sunt irevocabile.

@CHKa: fără îndoială. Dar, pentru ca respectiva Curte să se poată pronunța cu privire la constituționalitatea unui act normativ, trebuie ca el să ... îndeplinească minimele condiții pentru a fi supus controlului de constituționalitate. Adică, în primul rând, să fie o lege. Or, guvernul nostru (sau gruparea de oameni care exercită, ulterior demiterii de către Parlament, funcția guvernamentală) înțelege să limiteze drepturile cetățenești prin emiterea unor Hotărâri de Guvern - acte care nu pot fi supuse controlului de constituționalitate. Pot fi, e drept, atacate în contencios - dar așa cum chiar CCR a arătat în vară, cadența emiterii unor atari hotărâri (lunară sau - cum am văzut ieri - cotidiană...) face iluzoriu controlul de legalitate, pentru simplul motiv că un ciclu procesual durează din păcate mai mult. Dar asta e deja o altă discuție. Am antamat-o doar pentru a arăta că, într-un mod care mie mi se pare încă și mai grav, în speța pendinte asistăm la cazul unei entități private care dispune măsuri contrare ordinii constituționale.

În fine. E limpede că tema suscită discuții aprinse, că societatea noastră e (o dată mai mult) scindată între grupurile de opinie, că oamenii se îmbolnăvesc și că mor (mă tem că nu doar de boală, ci și din cauza proastei / neconformei îngrijiri din sistemul spitalicesc).

În aceste condiții cred cu tărie că, deasupra acestor diferențe și nenorociri curente, întreaga societate ar trebui să cadă de acord asupra unui set minimal de principii care să asigure (măcar pentru generația noastră și a copiilor noștri) că un guvern nu va putea să ne încalce abuziv drepturile, prevalându-se de o criză (reală, cum e acum, sau imaginară ori creată, așa cum întreaga istorie a sec. XX ne arată că s-a putut). Asta cu atât mai mult cu cât drepturile pot fi restrânse perfect legitim, atunci când situația o impune. A eluda o astfel de legitimitate e de foarte, foarte rău augur. Repet: sec. XX a fost plin de salvatori ai poporului care au produs doar moarte, nedreptate și suferință. Nu trebuie să uităm această istorie.

În România nu a murit nimeni de la vaccin

- cu permisiunea Dvs., și tot ca observație personală: tatăl meu constituie o excepție de la această axiomă - și mă tem că vor mai fi existând multe altele. Iar lăsând afirmațiile subiective deoparte, cred că accesarea bazei de date VAERS din Statele Unite, precum și a celei a EMA a Uniunii Europene, ar putea să tempereze întrucâtva o astfel de convingere fără rest.

Dar nu de „cazuri și numere” vorbim noi aici, D-le Avocat, ci de principii de drept. Nu cred că poate fi comparată salutara interzicere (prin lege, iar nu printr-o HG „dată” de un guvern demis! :) a zbieratului noaptea, cu obligarea unui cetățean de a se injecta cu o substanță pusă pe piață cu autorizare de urgență / temporară, cu excluderea explicită (prin contractele încheiate între Comisia Europeană și companiile farmaceutice în cauză) a răspunderii producătorului și cu cea implicită (prin semnarea „declarației de consimțământ informat”) a statului.

Afirmați (în mod just, deși unele observații ar fi totuși imaginabile) că niciun drept fundamental nu poate fi exercitat în dauna drepturilor similare ale celorlați. Rămâne însă să demonstrați că persoanele vaccinate nu se îmbolnăvesc, nu îi infectează pe alții și nu mor de această boală - lucru greu, în condițiile în care chiar rapoartele zilnice oficiale arată altceva, iar statele campioane la vaccinare (Israel, Olanda, Portugalia, Irlanda, Germania, Islanda) se confruntă acum cu valuri noi de infectări și spitalizări, despre care presa cam tace...

În fine (și revenind la „tușa personală”) - subsemnatul am trecut de asemenea prin boală, iar în cazul meu febra a durat doar 2 zile. Și nici nu am avut vreun alt simptom în afară de o tuse întrucâtva supărătoare... Dat fiind faptul că sunt nevaccinat, tind să pun la îndoială faptul că lejeritatea (mai ... mică, din câte ziceți chiar Dvs., decât în cazul meu) a simptomelor Dvs. s-a datorat celor 3 doze de vaccin pe care le-ați primit. Chiar așa: ce vaccin din lumea asta necesită administrarea a 3 doze într-un an, ba chiar (așa cum se preconizează și cum pe alocuri a și început să se întâmple) a 4 ori chiar a mai multe?!...

Bună ziua,
Sunt cu totul în asentimentul colegilor care apreciază că o astfel de impunere este contractualmente nejustificată și abuzivă, iar din punct de vedere al statului de drept în care ni se tot spune că trăim este nelegală și neconstituțională. Nimeni nu poate fi obligat să se supună unui tratament medical altfel decât prin hotărâre judecătorească.
Constituția este greu de ... evitat în acest sens, deși vedem cu toții disprețul manifest pe care unii sau alții dintre decidenții noștri îl afirmă față de legea fundamentală, prevalându-se de deziderate salutare a căror implementare nu justifică și nu trebuie să justifice însă nelegalitatea și arbitrariul. Ca să nu mai vorbim de absurd, haos și contradicții.
Art. 22 alin. 1 din Constituție garantează dreptul la integritatea fizică și fizică a persoanei;
Art. 26 alin. 2 din Constituție garantează dreptul persoanei de a dispune de ea însăși;
Art. 41 alin. 1 din Constituție garantează dreptul la muncă și interzice orice îngrădiri ale acestuia.
Pe de altă parte, art. 53 din Constituție stabilește o chestie esențială pentru funcționarea unui stat de drept și care este în zilele noastre încălcată fără a clipi de decidenții noștri: anume că drepturile și libertățile cetățenilor pot fi îngrădite doar prin lege, doar în mod proporțional cu pericolul care a justificat îngrădirea și doar în mod nediscriminatoriu, fără a aduce atingere dreptului sau libertății înseși. Orice lege ar fi edictată cu privire la vaccinarea obligatorie ar trebui să aibă în vedere aceste coordonate esențiale, dat fiind faptul că 1) și vaccinații se îmbolnăvesc, 2) și vaccinații pot transmite boala, 3) un vaccin odată făcut nu poate fi „desfăcut” - lucru care aduce în discuție imperativul constituțional sus-amintit, acela ca îngrădirea dreptului să nu desființeze dreptul însuși (în speță - acela al persoanei de a dispune de ea însăși).

Rezolvarea practică a problemei Dvs. presupune ... curaj și răbdare. Într-o lume normală nu ar trebui să aveți probleme; iată însă că în jurul nostru „certitudinile” și „garanțiile” dispar în pas alert, așa cum a fost în în secolul trecut cazul la venirea la putere a comuniștilor și a naziștilor, lucru pe care civilizatul și sofisticatul secol XIX l-ar fi crezut imposibil...
Revenind, puteți începe (în perspectiva unei judecăți viitoare) prin a transmite angajatorului o notificare de refuz și de afirmare a drepturilor Dvs., cu privire la al cărei conținut vă puteți inspira din cele ce urmează:

Domnule / Doamnă ...

Subsemnatul (a)…………………………………………………………………..CNP………………………………………., domiciliat in ………………………………………….

In calitate de salariat al …………………………………………………………………., avand functia de…………………………………………………………avand in vedere informarea verbala/scrisa din data de……………………………………….prin care mi-ati adus la cunostinta faptul ca sunt obligat sa ma vaccinez impotriva Covid 19, va instiintez despre REFUZUL MEU CLAR MANIFESTAT fata de aceasta obligatie impusa mi in mod nelegal, avand in vedere urmatoarele:

MOTIVE
Vaccinarea imotriva Covid 19 NU ESTE OBLIGATORIE, avand in vedere ca nu exista la nivel national emisa o lege care sa oblige cetatenii acestei tari la vaccinarea de acest tip. Prin urmare, cererea dumneavoastra este nelegala si abuziva si solicit revenirea asupra acestei dispozitii, in cazul meu.
Va invederez faptul ca aplicarea unor eventuale restrictii sau sanctiuni pe criteriul nevaccinarii reprezinta o masura discriminatorie, in conditiile prevazute de Art. 41, Art. 26 si Art. 34 din Constitutia Romaniei, cu aplicarea prevedreilor OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Consideram ca nu este rezonabila impunerea vaccinarii de catre angajator, in conditiile in care salariatul isi indeplineste obligatiile contractuale, nu este legala obstructionarea in vreun fel a drepturilor sale. Recunoastem ca exista in societatea actuala acreditata idea unei pandemii, ca exista preocuparea si efortul unor factori de decizie de a limita efectele acesteia asupra colectivitatilor, dar asta nu indreptateste un angajator de a conditiona, de a ameninta, de a obliga in vreun fel un salariat la actul vaccinarii.
Prin conditionarea acestui act, imi sunt prejudiciate grav drepturile garantate de lege si voi expune in continuare, succinct, argumentele ce imi indreptatesc acest refuz justificat:
1. Contractul de munca reglementeaza sfera drepturilor si a obligatiilor in cee ace priveste strict raportul de munca pe toata durata desfasurarii actului de munca intr-un interval orar dat. Actul vaccinarii presupune o decizie ce depaseste actul limitat al muncii, si interfereaza cu viata privata si drepturile fundamentale ale omului, fapt ce nu este permis ( Art.41, Art.26 si Art.34 din Constitutia Romaniei, Art. 8 CEDO, OG 137/2000, Conventia de la Oviedo, Conventia de la Nurenberg)
2. Revenind la relatia strict contractuala ce defineste clar sfera obligatiilor mele in aceasta unitate, conditionarea raportului meu de munca de efectuarea unui vaccin este inoportuna, discriminatorie si incalca flagrant legislatia muncii. (Art.5 al.1, al.2, al.3 si al.4 Codul Muncii, Art.6, Art.8 al.1 si al.2 Codul Muncii, Art.17 al.1, al.2 si al.4 Codul Muncii, Art.19 Codul Muncii, Art.38, Art.39 pct.d), pct.e), pct.f), pct.h), pct.i) Codul Muncii, art.40 Codul Muncii, Art.41, Art.48 Codul Muncii, Art.171, Art.173, Art.174, Art.180, Art.182, Art.184, Art.224, Art.226, Art.254 Codul Muncii.
3. Prin impunerea actului de vaccinare in orice mod si conditionarea acestui act medical in actul muncii este o incalcare flagranta si a DREPTULUI MEU LA INFORMARE, prevazut de legislatia internationala, dar si de prevederile interne , in conditiile art. 171, art.173, art. 174, Codul Muncii, Art.16, Art.18, Art.19 Legea 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca. Am dreptul sa cunosc si sa fiu informat de masurile pe care angajatorul le ia pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv prin activitatile de prevenire a riscurilor profesionale. Desi acesata situatie de risc pandemic este relativ noua in contextul analizei factorilor de risc la locul de munca, ea se cere amplu si judicios analizata si aplicata in conformitate cu respectarea drepturilor salariatului si cu normele legislative in vigoare.

Data, Numele și semnătura,

Succes, răbdare și curaj - oricare ar fi „ordinea de întâmplare” a acestor lucruri frumoase :)!

Din păcate pentru Dl. Franceso și din ... fericire pentru bugetul local, semnarea unui angajament de plată echivalează cu recunoașterea datoriei care, la rândul ei, are drept efect „nimicirea” prescripției, fie ea chiar și împlinită (cum era cazul în situația de față). Așa că dacă utilizatorul chiar are timp și răbdare pentru un litigiu cu administrația locală, asistarea sa de către un avocat priceput este imperativă. Altfel procesul s-ar încheia rapid, și nu neapărat în sensul dorit de către dumnealui...
Firește, nu discutăm aici despre îndatorirea morală și civică de a plăti biletul iar în caz contrar amenda - ăsta e un cu totul alt subiect.

Bună ziua,
Până la reglementarea judecătorească a problemei, cred că ar trebui să luați legătura și cu DGASPC (Direcția Generală pt. Asist. Socială și Protecția Copilului) din județul Dvs. (de regulă au sediul în capitalele de județ) și să le expuneți chestiunea, solicitând informații despre cum puteți „lua” copilul în familia Dvs. sub forma a ceea ce legal se numește „plasament familial de urgență”. În mod evident, familia Dvs. are mai multe „drepturi” (și totodată și obligații...) de a crește acest copil necăjit decât concubinul mamei (care îi este cu totul străin) și totodată (sentimental, iar nu legal vorbesc acum!) decât mama însăși, care înțeleg că l-a părăsit în „grija” unui străin.
Succes!
P.S. Pentru informare, puteți studia și prevederile Legii privind protecția copilului nr. 272/2004 (în special art. 62-74) - [ link extern ]