avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 563 soluții astăzi
Forum Activitate lucretia voinea

Activitate lucretia voinea

La implinirea varstei de pensionare se va recalcula pensia tinand cont de anii de facultate și de cele 2 luni lucrate, asa cum am mentionat? Multumesc.
Buna ziua,
În martie am depus dosar de pensionare la limita de varsta fara penalizare, cu reducerea varstei de pensionare, cu 2 ani, pentru ca locuiesc intr-o localitate poluata și am primit decizia de pensionare, anticipata?!
În mai am depus incetarea contractului de munca.
Am constatat faptul că, nu s-a ținut cont de anii de facultate și nici de cele 2 luni în care am mai lucrat, de la data depunerii documentelor până la data depunerii incetării contractului de muncă.
Este corect așa?
De fapt, consider că este penalizare și faptul că nu s-a ținut cont de anii de facultate și nici de cele 2 luni in care am mai lucrat.
Pot face cerere de recalculare? Ce ar fi legal sa fac? Dacă pot face ceva.
Multumesc.
Li s-au ridicat permisele de conducere pana la solutionarea cauzei și li s-a spus ca sunt pasibili pe privare de libertate și amendă.
Multumesc.
Cod rutier - proces penal vatamare
Buna ziua,
Evenimentul s-a produs in febr 2021. Un copil a trecut pe trecerea de pietoni cu trotineta, soferul care a facut accidentul a spus ca nu l-a vazut din cauza a doua autoturisme care erau parcate langa trecerea de pietoni, jumatate pe trotuar și nu a avut vizibilitate.
Au luat la cunoștință de producerea acestui eveniment, azi.
Care sunt sancțiunile pe care le pot primi cei doi soferi care aveau parcate masinile dupa cum am mentionat mai sus. Lângă locul unde au parcat acestia, este parcare amenajata de Primarie. Ocupata permanent.
Va multumesc.
Mulțumesc!
Vă doresc sărbători fericite!
Bună ziua,
Sunt născută în septembrie 1962, am 30 de ani vechime, locuiesc într-una dintre zonele prevăzute în ultima modificare a Legii pensiilor care prevede reducerea cu 2 ani a vârstei standard de pensionare fără penalizare.
Aș dori să știu când mă pot pensiona la limită de vârstă și când anticipat fără penalități și, dacă se poate cumula pensia cu salariul, ulterior acestui fapt.
Când vor fi luați în considerare anii de studiu? Sunt absolventă de studii superioare.

Vă mulțumesc.
Cum se inregistreaza in contabilitatea unei firme, veniturile si cheltuielile din cercetare? Se fac produse software care pot imbunatatii pe cele existente dar si altele noi. Multumesc.
1. Supraveghetorii de noapte servicii sociale, ingrijitorii, infirmierii, asistentii maternali profesionisti, au posibilitatea de promovare?
2. Daca da, care sunt gradele acestor functii, care este legislatia ce se aplica la stabilirea drepturilor salariale?
3. Cum este stabilit salariul de incadrare al acestor categorii profesionale?
Multumesc.
Multumesc pt raspuns, intrebarea era ce documente elaboreaza DGASPC si in ce termen,dupa ce primeste decizia de la comisia superioara.
V-as ruga, daca se poate,sa detaliati putin, pe fiecare caz in parte, de la a la c...
Multumesc anticipat.
Care sunt documentele pe care le intocmeste DGASPC in vederea punerii in executare a deciziilor Comisiei superioare de evaluare a persoanelor cu handicap şi care sunt termenele pt punerea in executare?