Imi cer scuze daca mai exista un topic asemanator insa cautand pe forum nu am gasit subiectul propriu zis. Va rog sa va expuneti opiniile asupra unor probleme ref. la Legea medierii raportata la celelalte dispozitii in vigoare, m-ar interesa sa cunosc in mod special parerea avocatilor dar sigur ca orice alte opinii sunt binevenite.
1. Personal nu m-a interesat aceasta problema si probabil nici nu o sa ma intereseze prea curand, insa cum ramane cu activitatile de mediere ca forma de exercitare a profesiei de avocat? A existat o modificare expresa in acest sens in statutului avocatilor privind obligativitatea promovarii cursurilor de mediere? Si daca nu, putem considera legala acitivitatea de mediator a avocatului in baza propriului sau statut? Pana la o reglementare clara, mi se pare mai normal sa vad legea medierii ca o completare/statutul av. ca e o exceptie, voi ce credeti?
2. Daca exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibila cu orice alta profesie autorizata sau salarizata in tara sau in strainatate atunci cum si-ar putea desfasura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor?
Referitor la avocati imi este destul de clar avand in vedere ca inclusiv anterior acestei legi activitatea de mediere era compatibila.
De notari nu vreau sa vorbesc, au oricum grija sa le fie bine, le invidiez solidaritatea.
3. Cum priviti exercitarea profesiei de mediator de catre orice persoana cu alte studii superioare decat cele juridice?
Personal, mi se pare ca prin obligativitatea promovarii unui examen pentru o activitate oricum specifica, prevazuta de statut pana atunci s-a impus o ingradire NEJUSTIFICATA a activitatilor specifice profesiei de avocat (justificata doar fiscal). Percep medierea mai degraba ca pe o specializare decat ca pe o profesie distincta si consider ca licentiatii de drept ar fi trebuit sa aiba cel putin o reglementare speciala in aceasta lege prin simplificarea conditiilor de promovare . Cunostintele juridice sunt de baza in exercitarea activitatii de mediator, fie si daca privim numai din perspectiva intelegerii necesitatii solutionarii pe cale amiabila a unor presupuse litigii si a importantei acestei alternative. Probabil cei din afara sistemului vor vedea aceasta opinie ca pe o incercare de eliminare a concurentei insa ii asigur ca nici un avocat nu si-ar lasa profesia de baza in vederea exercitatii profesiei de mediator, aceasta fiind cel mult o alternativa neprioritara.
Pana la urma , partile apeleaza la mediere motivati de anumite implicatii juridice, medierea reprezintand o modalitate facultativa de SOLUTIONARE A CONFLICTELOR. Si , ca "sa fac o aroganta" :D nu cred ca rolul mediatorului este doar acela de a privi 2, 3 ore partile dupa care sa redacteze in scris o intelegere, (daca exista una...s-ar putea ca medierea sa esueze si din considerentul neintelegerii consecintelor implicarii intr-un litigiu la fel cum nici procedura concilierii prealabile nu e tratata prea serios,chiar si atunci cand aceasta este obligatorie). Deci activitatea de mediere nu este o activitate de secretariat.
Logic, sa nu cadem in cealalta extrema, nu spun nici ca mediatorul e responsabil cu urmarirea avantajului unei parti, acesta este desigur doar rolul avocatului.
4. Oricum, in Ro - cel putin momentan- medierea nu este prea folosita, desi "se spune" ca medierea nu are dezavantaje. Sa fie oare societatea civila neinformata suficient de existenta/ utilitatea/forta ei?
Ne intrebam daca instanta ramane pana la urma cel mai "solid", "clar" , "serios" mod de a solutiona un conflict, chiar si o eventuala tranzactie intervenita in cadrul acelui proces avand parca o greutate mai mare in mintea justitiabilului desi in fond intelegerea putea fi foarte simplu obtinuta in mediere..Probabil ca da...desi instanta nu este nici cea mai simpla nici cea mai ieftina modalitate. Legea medierii ar trebui sa aiba deci o mai ampla publicitate, dispozitiile acesteia fiind de un interes public real si major, functionalitatea ei rezolvand totodata un aspect deloc de neglijat, problema numarului covarsitor de dosare cu care instanta este investita. Acest efect ar duce mai departe la analiza mai profunda a cauzelor ramase si la o reala eficienta in solutionarea lor justa de catre magistrati. Desigur ca nimic nu scuza o hotarare judecatoreasca netemeinica si nelegala , insa daca acesta este motivul cel mai des invocat atunci sa vedem cum s-ar lucra si fara el.
30 zile calendaristice.
daca sunt necesare cercetari, termenul se poate prelungi pana la 15 zile.
"DECI ACA aveti incredintarea minorului si schimbati resedinta minorului in alta tara,informind tatal asupra noii resedinte,NU SE INCEPE O URMARIRE PENALA impotricva dvs. si nu se pune problema unei rapiri pe baza conventiei.NU VA TREZITI CU PROCESE PENALE,SPUN EU."
Si cine va contrazice? Vad ca ati ajuns la o exprimare mai atenta. In continuare , nu sfatuiesc nici un parinte sa stabileasca resedinta minorului intr-o alt tara fara a se asigura ca poate face dovada respectarii dreptului de vizita. Avocatii nu sperie , dar informeaza cu privire la toate consecintele negative posibile si bine fac. Nu toata lumea sfarseste prin a fi libera ca pasarea cerului in urma unor fapte care aparent nu reprezinta nimic grav/gresit.
HOTARAREA GUVERNULUI NR. 94 din 26 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate
ART. 24
(1) Cetatenilor romani minori li se permite iesirea din tara numai insotiti de o persoana fizica majora, daca sunt prezentate in situatiile prevazute de art. 30 din Legea nr. 248/2005, dupa caz, urmatoarele documente:c) hotarare judecatoreasca de incredintare a minorului, ramasa definitiva si irevocabila;
Atentie , acest articol se refera la IESIREA si nu la stabilirea domiciliului minorului in strainatate, care este prev. in
ART. 29
(1) Domiciliul cetateanului roman minor se stabileste de drept, in conditiile legii, in statul in care au domiciliul ambii parinti sau, dupa caz, doar unul dintre parinti, daca exista acordul expres al celuilalt parinte.
Aceeasi Hotarare care a facut o mentiune expresa referitoare la hotararea judecatoreasca de incredintare in articolul 24 , in art. 29 nu mai conditioneaza dupa cum parintele are sau nu hotararea de incredintare, deci legiuitorul nu avea nici o retinere la cateva articole mai sus sa ne precizeze ce se intampla si in atare situatii. dar in art. 29 acest lucru nu se mai intampla si repet, unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa o facem. Adica unei formulari generale a textului legal trebuie sa-i corespunda o aplicare a sa tot generala, fara a introduce distinctii pe care legea nu le contine. Dna Mary, mi-e foarte greu sa explic nuante invatate in ani. Nu vreau sa fac referire expresa la dvs. , insa nu pot ignora faptul ca luati doar franturi din ceea ce spun si faceti un talmes, un adevar spus pe jumatate este mai periculos decat o minciuna intreaga.
In orice caz,dl avocat Claudiu Lascoschi a pus punctul pe i, ar trebui sa se apeleze la justitie pentru modalitatea exercitarii dreptului de a avea legaturi personale cu minorul in cazul in care acestuia i s-a schimbat domiciliul pe un teritoriu strain. Daca in hot jud. se prevede dreptul parintelui de a-l lua la domiciliul sau, atunci ce se va intampla? Pentru ca totusi hotararea asta confera si ea niste drepturi , obligatii...ce trebuie respectate ..fie ca ne avantajeaza sau nu. Copilul va luat o data/ la doua sapt la domiciliul parintelui din Ro? E clar ca nu. Si iata cum nu se mai respecta legaturile personale cu minorul datorita vatamarii interesului superior al copilului. Deci se va reconsidera situatia cu o alta solutie potrivita contextului nou in care se regasesc toti 3.Asa ca parintele "fericit" cu o hotarare de incredintare nu poate sa abuzeze de pozitia lui si trebuie sa tina cont de drepturile si interesele celor doi, drepturi provenite din lege si nu din mila sa.
Asa ca, dna Mary, (tot va plac nominalizarile) nu am nimic cu dvs. dar nu mai revin asupra subiectului pentru ca nu mai vreau sa repet aceleasi lucruri.
Paste linistit alaturi de cei dragi!
Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat ieri, după întâlnirea cu reprezentanţii Projust, că presiunile nu rezolvă problemele şi că nu există fonduri pentru plata drepturilor salariale restante obţinute prin hotărâri judecătoreşti. „Lamentările, conflictele, solicitările care fac abstracţie de contextul în care ne aflăm nu pot aduce soluţii“, a spus ministrul. Acesta a mai precizat că pe 15 şi 16 aprilie se va întâlni cu preşedinţii şi prim-grefierii Curţilor de Apel din ţară pentru a încerca să rezolve conflictul. Personalul auxiliar din justiţie s-a săturat însă să aştepte. Preşedintele Projust, ªtefania Teleman, a anunţat ieri, după întâlnirea cu Predoiu, că personalul auxiliar se pregăteşte să declanşeze greva de avertisment începând cu 15 aprilie, iar dacă nu se va ajunge la niciun fel de soluţie se va declanşa greva generală începând cu 21 aprilie. Pe de altă parte, şi judecătorii care nu şi-au primit drepturile salariale obţinute în instanţă s-au solidarizat cu grefierii şi au precizat că vor contesta în contencios administrativ ordinul ministrului justiţiei din 9 aprilie, prin care personalul auxiliar primeşte sporul de 50% numai în baza unei hotărâri definitive. „Solicităm ministrului justiţiei eliminarea de îndată, după adoptarea bugetului pe 2009, a discriminărilor salariale între magistraţi, anularea imediată a ordinelor din 9 aprilie. (...) în cazul în care răspunsul MJ nu va fi în concordanţă cu declaraţiile şi angajamentele publice ale ministrului, judecătorii îşi rezervă dreptul de a acţiona în consecinţă“, se precizează în protestul judecătorilor. (sursa: Curentul).
Stie cineva daca la J4 se tin sedintele?
ce sa mai zicem de "protestul" personalului auxiliar al instantei#-o
Va rog sa va abtineti de la raspunsuri tendentioase, nu este cazul. Daca ati fi fost mai atenta(asa cum v-am si sugerat de altfel intr-un msj anterior) ati fi observat ca vb strict de incalcarea,impiedicarea dreptului de vizita, un drept de vizita exercitat in modalitatea stabilita prin hotarare judecatoreasca care este obligatorie pentru ambele parti. Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga. Inteleg ca priviti foarte subiectiv acest caz , insa in acest forum nu este vorba numai despre situatia dvs. pe care ma bucur ca ati trecut-o cu bine. Fiecare speta are atat de multe particularitati incat ar fi injust sa tratam discutiile juridice raportat strict la cazul dvs. pe care nici macar nu il cunoastem in detaliu (pt dvs. probabil nu e important acest aspect, pt avocati da). Si sa revin la intrebarea initial postata pe forum, parintele nu poate parasi tara cu minorul fara a avea o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila/acordul celuilalt parinte in forma autentica , nici macar temporar, intr-o simpla vacanta. Mai departe, nici existenta unei hotarari nu ii da dreptul parintelui sa plece de capul lui impreuna cu minorul deoarece are o obligatie legala de respectat...si nu trebuie "sa se ascunda" neaparat pentru a-i incalca celuilalt parinte dreptul de vizita. Este de ajuns sa paraseasca tara fara sa anunte . Solutia concreta pentru ca nici parintii si nici copilul sa nu sufere este intelegerea amiabila, in caz contrar-instanta O sa inchei cu un articol din Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului, legea nr. 272/2004 , art. 18 (2) Deplasarea copiilor in tara si in strainatate se realizeaza cu instiintarea si cu acordul ambilor parinti; orice neintelegeri intre parinti cu privire la exprimarea acestui acord se solutioneaza de catre instanta judecatoreasca. Eliminand in lumina legii speciale obligativitatea acordului in cazul unei hotarari jud.def. si irev.. instiintarea cu privire la parasirea tarii si cu atat mai mult instiintarea si acordul stabilirii resedintei minorului in alta tara sunt necesare daca nu doriti procese penale! E doar un sfat, fiecare traieste dupa propria sa constiinta.
Toate cele bune!
Mary355 a scris:
inca o data spre clarificare doamna Stoica si doamna Ginaiacovici.
Daca mama are dreptul de incredintare a minorului DEFINITIV SI IREVOCABIL,MAMA ARE DREPTUL DE A SCHIMBA RESEDINTA MINORULUI ,DE A PLECA DIN TARA SI A SE MUTA CU MINORUL IN ALTA TARA!FARA ACORDUL TATALUI.Inca o data tatal nu are voie a ingradi dreptul mamei de a se stabili si trai unde doreste.Mama nu este obligata a-i cere permisia de a parasi tara si de a se stabili in alta tara si VORBESC DE STABILIRE,NOUA RESEDINTA ,NU DOAR IESIRE DIN TARA!.Mama este obligata sa ii comunice noul domiciliu,pentru ca el sa poata sa isi exercite dreptul de vizita in continuare.Distanta este o problema,dar NU A MAMEI.In ceea ce priveste conventia de la Haga,nu se aplica in acest caz.NU s-a violat dreptul de incredintare a minorului (mama avind acest drept,daca era dreptul la tatal si mama il lua pe copil,atunci era rapire si se aplica Conventia).Nu se violeaza nici dreptul de vizitare pentru ca mama a informat tatal si nu se ascunde cu copilul.Cred ca sunt foarte bine informata,cazul meu fiind primul proces international Romania Germania bazat pe Conventia de la Haga si cunosc toata materia,toate legile cistigind pe linie. dar pot sa spun ca sunt foarte putini avocati specializati pe drept international privat in Romania,ei putind fi numarati pe degete.Multi sustin ca sunt adinciti in materie,dar rezultatele sunt dezamagitoare.
Ai putea te rog sa arati si temeiul de drept asa cum am facut si noi? Deoarece , sincer,pe langa faptul ca nu suporti sa fii contrazisa si nu ai rabdare sa citesti raspunsurile fara sa te ambalezi,, argumentarea ta e cam dezamagitoare.
De acord cu dna Stoica.
"Un drept de vizita nu inseamna ca mama nu poate iesi din tara fara acordul tatalui". Era vorba despre schimbarea resedintei minorului intr-o tara straina/stabilirea pentru o perioada de timp care ar afecta dreptul de vizita. Daca ar fi dupa cum spuneti dvs , dna Mary, atunci mama ar savarsi fapta penala prev. de art. 307 Cod penal " fapta persoanei cãreia i s-a încredintat minorul prin hotãrâre judecãtoreascã, spre crestere si educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre pãrinti sã aibã legãturi personale cu minorul, în conditiile stabilite de pãrti sau de cãtre organul competent. " Prin deductie logica, parintele care prin parasirea tarii cu minorul afecteaza drepturile celuilalt parinte de a avea legaturi personale cu minorul, savarseste o infractiune. Daca nu ar fi asa, orice parinte care ar dori sa se razbune/sa refuze cu orice chip legatura minorului sau cu celalalt parinte ar pleca din tara si basta. Or legiuitorul a instituit acest articol tocmai pentru a preveni inclusiv astfel de situatii. Nu mai vorbesc ca poate fi aplicabila Conventia de la Haga care ofera o serie de masuri pentru a intermedia inapoierea imediată a minorilor mutati sau retinuti ilegal în orice stat contractant si prevede obligatia autoritatilor administrative sau juridice de a actiona cu rapiditate în procesele de inapoiere a minorilor.
Totodata , Codul familiei intareste sustinerile de mai sus
Art. 97
Ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei, ori infiati.
Ei exercita drepturile lor parintesti numai in interesul copiilor.
Art. 98
Masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti, de comun acord.
Dacă vătămarea corporală din culpă prin accident de circulaţie a necesitat peste 60 de zile de îngrijiri medicale ori a produs o altă consecinţă gravă (pierderea unui simţ sau organ, o infirmitate permanentă, sluţirea, avortul sau punerea în primejdie a vieţii persoanei), acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar autorul accidentului va fi pedepsit chiar dacă victima nu ar depune plângere. Interesati-va de dosar si constituiti-va parte civila in actiunea penala.Constituirea ca parte civila se poate face in cursul urmaririi penale, precum si in fata instantei de judecata pana la citirea actului de sesizare. Calitatea de parte civila a persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa in calitate de parte vatamata in aceeasi cauza.Actiunea civila poate fi alaturata actiunii penale in cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila.
Repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile:
a) in natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, prin desfiintarea totala ori partiala a unui inscris si prin orice alt mijloc de reparare;
b) prin plata unei desp agubiri banesti, in masura in care repararea in natura nu este cu putinta.
De asemenea, se acorda despagubiri banesti pentru folosul de care a fost lipsita partea civila.
Actiunea civila poate avea ca obiect si tragerea la raspundere civila pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.
Parerea mea - declaratia luata la iesirea din spital trebuie sa fie interpretata sub imperiul traumei puternice suferite recent.
Asa este, nu existau. Si oricum, a fost doar o intamplare fericita. In rest, culpa comuna sau exclusiva s-a dovedit intotdeauna (si) cu martori.
avocatnet.ro explicăm legislația
