avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 456 soluții astăzi
Forum Activitate Costiff

Activitate Costiff

E vorba de declaratie in fals prin omisiune la notarul care a emis certificatul de mostenitor

sau certificatul de calitate mostenitor depus la comisia privind fondul funciar.

Daca veti reusi in instanta sa anulati certificatul la o ulterioara revizuire vor pierde partea de

mostenire a tatului dvs. asa ca bazandu-va pe acest rationment ati putea 'negocia' cu unchii

dvs.sa va cedeze partea de padure pt care ati avut drept.

Cam asta ar fi rationamentul. Negocierea ar putea fi facuta si prin apelarea unui negociator,

institutie legala la ora actuala.

Oricum, ar trebui sa verificati daca suprafata revendicata si atribuita prin hotararea

judecatoreasca nu a fost deja micsorata cu cota de proprietate de care discutam. Pentru

asta ar trebui sa aveti o copie dupa titlul cu care au revendicat, adica certificatul de

mostenitor depus la dosarul cauzei.
Toate legile pe care le enumerati ca fiind aplicabile necesita dovedirea titlului prin certificat de mostenitor asa ca hotararea este atacabila prin prisma dovedirii falsului. Ideea e ca legislatia a fost conceputa astfel ca totul sa stea in mana autoritatilor locale si la bunul plac al unor functionari publici.
Nu este chiar asa d-na avocat. Daca cei care au notificat probabil cf legii 10/2001 sunt rude cu tatal defunct al lui CRISTIANBOBO atunci ar fi trebuit sa-si justifice pretentiile printr-un certificat de mostenitor ( sau la depunere chiar certificat de calitate de mostenitor ) are daca ar fi omis pe toti mostenitorii sau persoanele cu calitate de mostenitor atunci este un fals prin omisiune si poate fi atacat.
Daca cota de mostenire mentionata in certificat nu este integrala asupra imobilului , atunci cf art.4 din Legea 10/2001 , se putea revendica numai cota aferenta.
Cred totusi ca pt CRISTIANBOBO ar fi mai utila o negociere cu unchii sai pt ca anularea deciziei de restituire nu i-ar aduce folos.
Stimati colegi de discutie. Dpdv legal NU aveti dreptate. Administratorul ca si Presedintele ales sunt retribuiti pentru activitatea lor , deci au obligatia de a-si indeplini sarcinile legale, inclusiv programul de lucru.
Nici in ceea ce priveste micul "santaj" cu acordul privind stabilirea sediului social al unei firme la domiiliul unui membru al Asociatiei nu este legal. Nu poate fi conditionata actiunea de a fi de acord cu stabilirea sediului social al unei inteprinderi cu achitarea tuturor penalitatilor la debite anterioare inteleg. Solicitantul acordului poate isi (va) castiga existenta prin aceasta activitate si prin refuzul adminitratorului relPresedintelui i se produc prejudicii ce afecteaza veniturile acestuia si practic scad sansele de recuperare a debitelor.

In cazul in care debitorul se incadreaza in una din cazurile in care Asociatia poate lua masuri drastice de recuperare a debitului ( somatii, intreruperea alimentarii cu apa, electricitate sau chiar actiune in instanta privind vindere la licitatie apartament, etc ).
Referitor la dobanda, dvs. ca persoana fizica nu puteti prevedea in contractul de imprumut o dobanda pentru intarzieri ( mai ales calculata zilnic) pentru ca ar fi considerata camatarie, infractiune prevazuta de codul penal.
Era posibil sa prevedeti in contract dobanda aferenta deprecierii monedei ( daca imprumutul este in EUR nu stiu fata de care moneda ) sau un coeficient de inflatie calculat la suma in RON calculata la cursul din ziua acordarii imprumutului.
Oricum problema principala este recuperarea creditului in conditiile in care legislatia in vigoare nu prevede decat faptul ca puteti prin executor sa valorificati prin licitatie oricare din bunurile debitorului, si aceasta in conditiile in care sunt libere de sarcini, etc.
Se mai pune si problema ca de fapt orice cetatean platitor de CASS dispune de aceleasi servicii de sanatate indiferent de suma achitata. Daca esti angajat si tie si angajatorului i se retin e CASS-ul si e OK. Dar pentru un venit suplimentar ridicol ( speta de astazi cu redevente sau dividende de 5 RON ) sa platesti disproportionat sumei incasate este un abuz al legiuitorului si in orice caz al functionarului de la Finante.
Si in cazul salariatilor CASS-ul era limitat parca la un plafon de circa 4 ori salariul mediu pe economie asa ca aplicarea procentului de 5,5 % din salariul minim pe economie e un abuz.
Ar putea cineva sa indice norma juridica ce ar justifica aceasta masura abuziva ?
Nu de alta dar cand protestezi trebuie sa stii si impotriva carei norme juridice o faci .
In anul 2008 am obtinut o sentinta definitiva si irevocabila prin care Comisia Locala pt aplicarea legilor funciare dintr-un oras este obligata sa puna la dispozitia Comisiei Judetene un teren intravilan de x metrii patrati in intravilanul localitatii Y pentru cre aceasta e obligata sa emita titlu de proprietate pentru subsemnatul.

Dupa multe tergiversari si amanari, s-au primit numai oferte privind fie terenuri cu situatie juridica incerta, fie extravilane , fie terenuri trecute in intravilan desi nu dispun de utilitati si sunt grevate de faptul ca exista restrictii privind utilizarea fiind intersectate de canal dejactii sau retea de medie tensiune pe amplasaent.
In anul 2010 am inregistrat actiune oblica cu Oras Y prin Primar ( adica Consiliul Local ). Desi sentinta din 2008 obliga Comisia Locala am considerat ca dpdv functional nu ma pot judeca cu o institutie lipsita de personalitate juridica. Actiunea se referea la faptul ca doream sa fiu pus in posesie cu o suprafata proprietate a orasului pentru care in cursul anilor 1994 - 1997 a fost consesionata unor persoane fizice in vederea construirii unor imobile destinate locuirii ( cf legii 50/1991 ) dar care pana in prezent nu s-au edificat astfel de constructii.
Actiunea a fost respinsa pe exceptie lipsa calitate procesuala pasiva ( deoarece nu ar exista identitate intre debitorul obligatiei prevazute de sentinta judecatoreasca din 2008 si creditorul ( proprietarul ) terenului concesionat ilegal.
Nici pana in prezent nu am fost pus in posesie cu suprafata x din sentinta judecatoreasca din 2008 si Primaria ma sfideaza refuzand sa prezinte oferte conforme acesteia.
Exista corespondenta scrisa cu Comisia si Consiliul Local asupra ofertelor primite.
Nu e prea plauzibil ca un procuror sau judecator sa va creada. Practic faceati imprumutul ca sa va plateasca un salariu timp de 25-30 de ani ? Chiar la 19 de ani fiind nu e de crezut ca nu puteati sa banuiti ca nu este ceva in regula. Se poate considera complicitate la savarsirea infractiunii.
Singura dvs sansa e sa puteti dovedi ca ati avut o tentativa de sesizare a organelor de urmarire penala ( sectia de judiciar a politieiau politia economica ). Chiar daca nu ati depus inscris ar trebui sa aveti un nr de inregistrare la intrare, sa identificati ofiterul cu care ati discutat. Chiar e cam vopsita cu ata alba chestiunea. Mie mi se pare complicitate toata ziua!
Răspuns la discuția Fraude pe net
La unitatea bancara unde au fost incasati banii dvs sigur exista o camera de luat vederi ale carei inregistrari sunt pastrate 2 saptamani. Cred ca politia va solicita aceste inregistrari ( chiar ziua si ora la care banii au fost ridicati ) pt a-l identifica pe cel care v-a inselat.
NB Mai nou noul Cod Penal a redus pedepsele la inselaciune, dar tot frauda se cheama.
Oricum nu mai afirmati ca este o frauda pe net pentra ca situatia are la baza credulitatea dvs de a comunica numele si seria de buletin unei persoane straine care a profitat de asta.
Succes in recuperarea banilor !
Consiliul Local nu doreste sa rezilieze cateva contracte de concesiune incheiate cf Legii 50/1991 ( deci al caror obiect este dreptul de a construi, nu concesionarea terenului ) incheiate cu cativa concesionari ( persoane importante) care nu au indeplinit conditia impusa de legea respectiva ( si anume de a solicita autorizatie de constructie intr-un interval de un an de la concesionare). Mai mult unii dintre ei nici pana in prezent nu au construit ceva ( cu exceptia gardului ).
Onor CL in frunte cu primarul ne sfideaza chiar in instanta civila ( am solicitat rezilierea contractelor in instanta civila pe baza unei actiuni oblice - noi avand o hatarare judecatoreasca anterioara care obliga Comisia Locala Funciara sa puna la dispozitia Comisiei Judetene o suprafata de teren din intravilanul localitatii.
Aceasta actiune a fost respinsa si pe fond si pe recurs pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a UAT prin Primar ( adica obligatia stabilita de catre o alta instanta pt Comisi aLocala Funciara ) nu se rasfrange si asupra UAT prin Primar ( in opinia hilara a instantelor acestea reprezentand alte entitati ).
Intrebarea mea este: as putea initia o alta actiune civila prin care sa oblig CL sa constate si sa declare reziliate contractele de concesiune constructie - pe baza clauzei rezolutorii stabilite de legea 50/1991- si in consecinta sa dispuna actualizarea CF prin eliberarea de sarcina constituita de concesiunea pe 99 ani stabilita prin contractele incheiate in 1995 - pana la aparitia OG referitoare la concesiunea propriuzisa.