Unui om în toată firea e moral să-i zici smintit,
Dar nebunului pe nume dacă-i zici, e necinstit.
Trebuieşte-ntotdeauna spre a fi-n moralitate
Să te faci apărătorul caselor de sănătate;
La nebun să zici cuminte, pe neghiob să adorezi
ªi de s-află în Mărcuţa geniu să-l decretezi.
În nimica, de-azi-nainte, răul nu-şi mai are leacu,
ªi o naţie mai bine nu s-a dat de-a berbeleacu,
Iar desigur niciodată dezmăţarea n-a domnit Într-o epocă fatală, sub un aer mai tâmpit…
În tot locul predomneşte o sfruntare colosală… Imoralul ia cuvântul şi-ţi vorbeşte de morală… Cine crezi că ţi-e prieten ţi-e duşman neîmpăcat…
N-ai să faci un singur bine, c-ai făcut şi un ingrat, Cine crezi că e mai nobil e mai plin de laşitate…
Tot netrebnicul se crede scriitor de-nsemnătate…
Nu e om care sub masca unui vecinic carnaval
Ca lozincă să nu poarte: ,,Interesul personal”. Legile sunt o minciună: slove puse pe hârtie…
Ziaristica mai toată cuib nerod de mişelie. Cei de sus îşi umplu punga; cei de jos, cu mare zor,
Se silesc ca să-i ajungă pentru-a-şi umple şi pe-a lor.
,,Patria” e-n orice gură, ,,Pentru patrie” sunt toate…
Toţi voiesc la mal s-o scoată, însă nimenea n-o scoate.
Stihuri in stema domniei tarii Romanesti, neam casei basarabeasca
de Udriste Nasturel
Ceastă ţeară corbu-ş poartă întru pecetea ei,
fericit acum se-au dat adaos peceţii.
Scut la pieptul corbului cu un semn ca acela,
om den jeţiu şezându-ş toiag laudă acela.
Mare neam băsărăbesc cu aceasta semnează,
că marea acelor isprăvi a toţ(i) să-i vază.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Mi-e scârbă de democraţie
- Staţi, nu vă repeziţi, e doar la voi o tragedie -
Nu-n general
... De cea de-aici, din deal.
Iubesc democraţia
- Staţi nu vă-n veseliţi, cea ce-mi păstrează seminţia -
... Pe cea reală,
Ce n-o mai am, în ţara mea, natală.
Mi-e scârbă de democraţie
- Staţi nu vă repeziţi, e una din prostie -
Manipulată
Înspre sărăcia mea, subtil planificată.
Iubesc democraţia
- Staţi nu vă-nveseliţi, cea ce-mi respectă din trecut, copilăria -
Căci merit dar, s-o am
De drept, nu doar s-ascult şi veşnic s-o reclam.
Mi-e scârbă de democraţie
- Staţi nu vă repeziţi - vorbesc de-o Românie;
Unde doar tu-n respect o-asculţi
De la îmbogăţiţi din furt... tu făcând parte din desculţi.
Mi-e scârbă, dar iubesc democraţia
-Ce lumea a inventat-o, preţuind frăţia-
Nu să ne pierdem darul de-a vorbi, de-a spune;
Cu plasture pe buze, muţi, doar s-auzim, trăind deşertăciune.
Spuneţi-mi, cui să m-adresez, s-o am
-Nu toată, cum la alţii, doar un dram-
Nu doar prin dreptul la cuvânt, de mut, crezând c-ajunge
Strigăt, la cei ce nu ascultă... ªi-au numai gustul meu de sânge!?!
Tarnacopul, pila, mana, musca stanca cu-ndarjire.
Vana de-aur banuita e adanc in munte-ascunsa...
Stralucirea ei curata nicaieri nu e raspunsa,
Ci mereu se departeaza, ca furata de-o vrajire.
Ma cuprinde, cateodata, o-ntristare s-o-ngrijire:
Strabatea-voi, prin vointa, pana-n taina nepatrunsa,
Sau ramane-va s-aceasta vechea Meka neajunsa,
Si platit voi fi de munca fara seaman, c-o ranjire?
Dar desi, dintre unelte, pe granit mi-au fost sfarmate,
Rand pe rand, aproape toate, in asalturi necurmate,
Si cu toate ca, gramada, zac tocite, si chiar rupte,
Nici acum in al meu suflet nu sta-nfipta disperarea.
Simt izbanda-n departare printre truda si noi lupte, Caci unealta neatinsa ce pastrat-am e: Rabdarea.