Poezii despre România, despre guverne trecãtoare și despre noi

Ce orbi suntem pana nu vedem
Ca-n orice zamislire omeneasca
Nu merita nimic sa realizam
Daca nu ne gandim pe om sa-l creasca.
De ce sa ridicam orase si palate
Cand omul tot in tina il lasam
Zadarnic e sa construim o lume
Cand pe constructor nu il inaltam.
(Edwin Markham )

Iarnă în primavară - anonim

Iarna asta e nebună!
Zău că mă exasperează,
I-am spus - pa! ... acum o lună
ªi ea uite... defilează!

Mi-a răpus un rând de ghete,
De-o mai văd... m-arunc pe geam!
ªi cojocu-i rupt în spete,
Bani de altul... nu mai am.

Să m-arunc pe geam? Vai mie!
De necaz sau şi mai rău,
La spital de-ajung, se ştie...
Alt prăpăd, alt tămbălău.

Că şi-acolo e buluc
De mâini rupte şi piciore,
Încotro să mă mai duc,
Ce să mă fac, frăţioare?

ªtiu de ce se cam codeşte,
Simte că e mult dorită,
Gândul clar i se citeşte:
Vrea şi primăvara MITÃ!

A văzut că-n ţara asta
Mita merge peste tot
ªi şi-a zis: ''ce, eu sunt proastă?
Bani frumoşi acuma scot''!

Grigore Vieru - Iarta-ma…

Iarta-ma, Doamne,
ca-ti hulesc pâinea…
Dar orice pita
e o gura fara cuvânt.
Nu te mai pot vedea
de atâta fum
în care pâini se coc!
De ce nu ne-ai dat
altceva-n loc?
De pilda, raza de soare,
pe ea sa o rontai blând,
iar cine îsi doarme ziua,
sa ramâie flamând.
Stapâne,
mi-i gura pecetluita
c-o pâine.

Să vorbim românește
de Bogdan Petriceicu Hașdeu

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ne-o pocesc.
Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
Când de dragoste se-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.
Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.
La mânie, la iubire,
La suspin şi chiuit,
După chiar a noastră fire
Graiul nostru e croit.
La iubire, la mânie,
La chiot şi la suspin,
România-i România
Cu fagur şi cu pelin.
Sucind limba românească,
Stricând graiul strămoşesc,
După moda franţuzească,
Sau cu modul latinesc,
Ne-am strâns minţile cu fracul
ªi simţul ne-am îmbrăcat
Cu haina, de unde dracul
Copiii şi-a înţărcat.
Românimea cât trăieşte
Graiul nu şi-l va lăsa;
Să vorbim dar româneşte.
Orice neam în limba sa!

Deşteptaţi-vă, odată!
- de Viorel Boldiş

Timpul a trecut şi parcă
ţara asta n-are pace,
în iluzii şi minciună
viitorul nostru zace.

Se perindă parlamente,
preşedinți unu şi unu,
de-ţi vine să-i pui în poză
şi să tragi în ei cu tunu’.

De la Dictator încoace
numa curve şi lichele
şi-au lins buzele hidoase
de dulceaţa ţării mele.

Doar scursori analfabete,
doar şacali de meserie
am votat în fruntea ţării...
oh, săracă Românie

Scutură-ţi o dată fruntea
şi izbeşte-i de pământ,
calcă-i dracu' în picioare,
spulberă-i ca pleava-n vânt.

Comunişti de promenadă
şi capitalişti balcani
au ca ţintă doar dorinţa
de-a se îngropa în bani.

Te-au vândut ca pe o curvă,
ţară dragă, orişicui,
de-am ajuns de râsul lumii,
parcă-i ţara nimănui.

Doar burtoşi cu cefe groase
în parlament se-mping buluc,
aroganţi ne râd în faţă,
ne fac legi şi ne conduc.

Doar scursori îmbolşevite,
doar patroni născuţi din jaf,
au muşcat din tine, ţară,
ţi-au făcut bugetul praf.

Timpul trece, n-are milă,
nu îi stă nimic în cale,
nu vă mai plecaţi urechea
la minciuni electorale.

Nu le mai daţi înc-o şansă,
nu îi mai votaţi o dată,
daţi-o dracului de treabă,
spulberaţi această gloată...

Politruci cu inimi hâde,
doar gunoaie şi mişei,
jos cu ei în gheena ţării,
trageţi apa după ei.

Ne-a ajuns la os cuţitul,
ţării sufletu-i amar...
fiii i-au plecat prin lume
să trudească-n alt hotar.

Niciodată ţara noastră
n-a avut mai cruntă soartă,
tristă stă în buza lumii,
ca o lacrimă pe hartă.

Murmuraţi în gând şi suflet
versul imnului ce spune
să vă deşteptați o dată:
Hai, Deşteaptă-te române!