Poezii despre România, despre guverne trecãtoare și despre noi

ROMÂNIA, ULTIMUL BAL

de Adrian Paunescu


În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.
Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.
Trăim acelaşi tragic simţământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
ªi suntem de prisos şi nerentabili.
Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
ªi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.
Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
ªi suntem cerşetori la noi acasă?
ªi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.
Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.
ªi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
ªi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.
Probabil, mâine-aici va fi pustiu
ªi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

Erezia politicii

Ce harnică poate să fie politica
domnilor ce tandră Cum ştie ea să
toarcă firul de plumb din clepsi-
dra istoriei O cât de repede poa-
te fi prins cetăţeanul în plasa
iluziilor sale Cât mai repede de-
zamăgirea s-ajungă armă de nimici-
re în masă O chiar de la primul
scâncet blitzul autocunoaşterii
funcţionează impecabil O ce victi-
mă perfectă e repetabila noastră
naivitate Ce mic e omul Doamne şi
ce prost Hai să-l mai votăm o dată




poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă (15 septembrie 2010)

BLESTEM DE OM SÃRAC
de Dan Puric

Din balegi şi din cuib de cuci,
Răsar ca viermii, politruci
ªi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat !
ªi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
ªi-aţi pus pe noi şi jug de boi !
Blestem, blestem, blestem pe voi !

Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!
V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
ªi vile v-aţi făcut, de soi...
Blestem, blestem, blestem pe voi !

Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.
Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
ªi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.
ªi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi !

Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa ?
Ghiolbani de jafuri şi gherţoi,
Blestem, blestem, blestem pe voi !

Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
ªi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri !
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum ?
La tâlhării vă strângeţi roi !
Blestem, blestem, blestem pe voi !

Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
ªi să vă roadă viermii capul !
Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
ªi să aveţi doar oase moi !
Blestem, blestem, blestem pe voi !

Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii ?
Chiar ţi-e jenă să iubeşti ţara asta ? Nu trebuie să fii naţionalist-comunist pentru asta.

:flowersblue:

La multi ani Gabriela Pintea!

Pablo Neruda – Poem

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul
unui vartej de emotii, acele emotii care fac ochii sa
straluceasca, oftatul sa surada,
si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si
indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile “responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine
nu raspunde chiar daca cunoaste raspunsul.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intodeauna ca
“a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire
splendida.

Totul depinde de cum o traim…

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi…

@ shishiza

Vă mulţumesc pentru prietenia dvs. care mă onorează. :bow:



Viaţa-n alfabet
-Adrian Păunescu-


Cu cât eram de şcoală mai aproape,
Cu cât mă pregăteam de înrolare,
Simţeam şi îmi spuneam în gura mare:
nu-ncape viaţa-n alfabet, nu-ncape.

Că este de tipar sau e de mână,
nu-i literă în stare să cuprindă
întreaga noastră lume suferindă,
nici uşa ei ieşită din ţâţână.

Am străbătut şi cicluri, şi etape,
şi nici o literă nu mă înşală
Dar am aflat puterea ei reală;
cu cât mă simt de moarte mai aproape

sunt mai convins ca-n primul an de şcoală,
nu-ncape viaţa-n alfabet, nu-ncape.





Din volumul "Locuri comune", Editura Albatros, Bucureşti, 1986