Poezii despre România, despre guverne trecãtoare și despre noi

de Nora D.


Oameni noi
Priveşte
Viermii ce-i hrănim
Vorbeşte
Despre cum trăim
Chinuiţi
Umiliţi
Rece şi-anonim

Minciuna
E tot ce mai avem
Minciuna
E apa ce o bem
Te slăvim
Te iubim
Comandant suprem

Cravate
Peste univers
De toate
Pentru omul şters
Pentru voi
Drumuri "noi"
Pe care-aţi mai mers

Ecrane
Pentru rugăciuni
Maşină
De făcut minuni
Nimeni nu-i
Doar al lui
Casă de nebuni

Priveşte
Moartea e în roz
Priveşte
Omul din moloz
Rânjet fals
Fără glas
Chipul tras
În bronz

Adrian Paunescu - Din nou, Dacii liberi


Noi n-am avut nevoie
Să luam adeverinţe
Că vieţuim acasă,
În patrie la noi,
Am fost şi vom rămâne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.

La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Şi stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Şi-am râs de toţi barbarii
Strigând la ei cu steagul
Făcut din cap de lup.

Această dăm de ştire,
De sub pământul nostru,
Urmaşilor în care
Reinviem acum.
Femeile iubindu-şi
Să nască dacii liberi
Spre răzbunarea noastră
Pe cel din urmă drum.

Numiţi şi ţara noastră
Cu numele ei dacic
Iubiţi pe nou veniţii
După atâţia ani,
Dar veşnic ţineţi minte
Că peste dacii liberi
Au tot călcat invazii
Şi altfel de romani.

Noi am rămas în glie
Şi devenim pădure,
Şi devenim recolte,
Să vă hrănim pe voi,
Şi temelia ţării
S-o întărim cu oase
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.

Cu tot ce năzăreşte
Din firea noastră veche,
Dăm Romelor de ştire,
Prin ierburi murmurind,
Că numai oboseală
Ne-a aşezat sub scoarţă,
Dar dacă e nevoie
Ne vom scula oricând.

ROMÂNIA, ULTIMUL BAL
de Adrian Paunescu

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară .
Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.
Trăim acelaşi tragic simţământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.
Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.
Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?
Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.
Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.
2
Şi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.
Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mama patrie ,adio!

Acum șaptezeci și doi de ani se năștea la Copăceni, județul Bălți, Adrian Păunescu.


Sunt radical


Sunt radical
mai precis
sunt pentru păstrarea
unui just raport
între minciună şi adevăr,
între eroi şi eroi,
între plus şi minus.

Sunt radical,
mai precis,
mi-e silă de demagogia socialistă
mai tare decât de
demagogia burgheză
pentru că o simt
apăsându-mă cu mult mai de aproape.

Sunt radical,
cred că nu e bună legea
care te condamnă mai grav
dacă ucizi un urs
decât dacă ucizi un om,
ba mai mult,
te condamnă mai grav
dacă vorbeşti,
dacă ai opinii,
decât dacă ucizi.

Sunt radical
adica îmi închipui
că dacă ecuaţia
“poporul ne-a ales,
vorbim în numele poporului,
guvernăm în numele poporului,
construim socialismul
cu oameni şi pentru oameni,”
este adevărată,
nu e corect
să-i distrugi omului
casa, oraşul sau satul,
fără să-l întrebi pe om;
zece elevi au declarat la şcoală,
când i-a întrebat dirigintele
ce fapte bune au săvârşit
în ziua aceea,
ca au ajutat o bătrână
să treacă strada.
dar de ce aşa de mulţi,
s-a mirat dirigintele
pentru că bătrâna
nu voia să treacă strada
au răspuns ei.

Cam asta ar fi situaţia
sunt radical
şi o privesc în faţă,
dacă bătrâna nu vrea să treacă strada
e greu să te lauzi
că eşti cel mai bun dintre oameni
pentru ca o obligi
să traverseze,
şi lucrurile stau chiar aşa,
bătrâna nu vrea
să treacă strada.
bătrâna nu se află pe stradă
nici nu există stradă,
şi bătrâna nici nu e bătrână
ci o ţară emoţionată
că va trebui să traverseze.

Sunt radical,
adica mi-e groază
de remuşcările
care nu mai pot salva nimic,
mai ales viaţa
care şi aşa se încăpăţânează
de câteva generaţii încoace
să se ducă în paştele mă-sii.

Sunt radical,
îmi plac prunele, piersicile,
merele văratice, libertatea,
femeia, graniţele istorice,
şi strugurii tămâioşi.

Sunt radical,
aş putea dicta un poem
şi de la un telefon public,
dar tot radical sunt
şi menţionând
că n-aş putea face aceasta
decât dacă şi cea
căreia îi dictez
ar avea telefon.

Sunt radical,
cred că Mareşalul Ion Antonescu,
dacă ar fi rejudecat
de un tribunal imparţial,
ar putea fi declarat
fără rezerve,
erou al României post-mortem
şi martir universal,
măcar după lectura
Pactului Ribbentrop-Molotov.

Sunt radical,
cred în valoarea frunzei de varză
aplicată pe lucrurile dureroase
ale corpului.

Sunt radical,
nu cred să existe
înger mai urât
şi demon mai frumos
decât omul,
şi, mai mult decât atât,
nu cred să existe
accident mai rodnic
şi lege mai contrariată
decât omul.

Din mine însumi
şi din ceilalti
extrag rădăcina pătrată
şi observ că nu e decât apă,
apă în stare de gândire,
apă cu suflet şi cu vârtejuri,
apă într-o nevindecabilă
formulă chimică.

Sunt radical,
când ploua
şi când ninge
ştiu că e vorba
despre mine,
despre apa care sunt,
despre apa care sunt.


Din volumul Poezii cenzurate (1990)

Rămas singur pe planetă

Publicat pe 4 aprilie 2015 de Sangeru

Mă învârt pribeag prin mine

Mie însumi giruetă

Parcă-s chiriașul ultim

Rămas singur pe planetă.



Strig, hei, omule, balenă

Pasăre sau zbilț cu flori

Ce ești, fiindcă nu-mi dau seama,

Noaptea ta e fără zori?



Nici ecoul nu mai vine

Aș dialoga cu el

Dar și el e mort în vale

Nu dă glas de niciun fel.



Tropăi, dau în brânci, fac tumbe

Dau să mă apuc de-o cracă

Dar nimic nu se aude

Cerul nu se mai apleacă.



Vreau să scriu cuiva, dar cui

Tabla lumii-i fără cretă

Cred că-s chiriașul ultim

Rămas singur pe planetă.