Poezii despre România, despre guverne trecãtoare și despre noi

De vorbă cu mine însumi
Ion Minulescu

Vorbesc cu mine însumi, cum aş vorbi c-un frate
Întors rănit din lupta cu zilele de ieri,
Şi parcă tot nu-mi vine să cred că n-am dreptate -
Că El şi Eu nu suntem decât acelaşi frate,
Şi-aceeaşi rană-i doare pe ambii scutieri.

Armurile alt'dată pătate de rugină
Azi par mai sclipitoare decât oricând,
Iar spada,
Încrucişată-n luptă de-atătea ori,
E plină
De sângele netrebnic al celor ce cad prada
Aceluiaşi proteic şi veşnic Torquemada.

Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic:
- De ce mă minţi
De-atâţia ani de-a rândul că tu eşti cel mai mare
Din toţi îmblânzitorii cohortelor barbare,
Că-n gestul tău palpită străvechile altare,
Iar vasta catedrală, zidită de părinţi,
Cu-ntreaga-i melodramă de Dumnezeu şi sfinţi,
O poţi schimba-ntr-o clipă,
De nu ţi-ar fi ruşine
De bărbile lor albe,
De mine
Şi de tine?

Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic:
- De-atâţia ani,
De când mă porţi spre-acelaşi sublim necunoscut,
De ce mă minţi cu-aceleaşi îndemnuri de temut
Şi-mi profanezi credinţa cu-acelaşi prefăcut
Surâs -
Citit pe buze de josnici curtezani?
De ce din armonia supremelor cântări
Azi nu se mai aude decât grozavul urlet
Al celor ce se-neacă în descărcâri de tunet
Departe,-n cine ştie ce profunzimi de mări!...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Mă simt aşa de singur, c-aproape-mi este frică
Să mai vorbesc cu mine,
Şi-mi zic:
- Ascultă, frate,
Ascunde-ţi rana,
Uită c-ai fost rănit şi tu -
Tu, ce-ai strivit atâţia ce nu se mai ridică -
Te scutură de greul armurii-nsângerate;
Iar celui ce te-ntreabă de-ţi sunt sau nu-ţi sunt frate
Răspunde-i: "Nu".

Munții noștri - Octavian Goga


"Munții noștri aur poartă,
Noi cerșim din poartă-n poartă.”
De-am închide-a Țării poartă,
Alții ne-ar cerși la Poartă!

Însă Hoții-s chiar din Țara
Trădători la cei de-afară!
Doamne Iartă-i! Ești în Drept!
Însă Du-i hăt în deșert!

Doamne, Dă-i la Neam unire
Și Dă-i demnă cârmuire.
Că-i prea mult blajin și laș
Și supus stă la borfași!

O Neam românesc din Daci
Nu mai cerși doar pozmaci
Ci Ridică-te creștin
Ca să scapi de cel Hain!

Valeriu Cercel (Hamilton, Ontario, Canada)

Ultima rugă

O , Doamne, ce miracole faci astǎzi
Şi cum le-aşezi pe toate cum Tu vrei;
Mǎ plec neputincios în faţa soartei,
Ce-ai aşternut-o’n timp , fǎrǎ condei,

C’ai vrut sǎ urc şi sǎ cobor prin viaţǎ,
La timpul Tǎu , nu cînd eu am dorit;
M-am zvîrcolit ambiţios prin ceaţǎ,
Sǎ’nfǎptuiesc , ce Tu , n-ai plǎnuit

Şi mi-ai lǎsat ferestre , uşi deschise ,
Mi-ai arǎtat chiar drumul ce mi-e scris ;
Am rǎtǎcit pustietǎţi întinse…
Purtatu-m’au , Morganele din vis

Şi-n mîna mea ai pus talantul Tǎu ,
Ca sǎ-mplinesc divina-Ţi misiune,
L-am înmulţit şi-apoi , de capul meu,
L-am risipit întru plǎceri nebune

Şi mi-ai mai dat Pǎmîntu’ntreg , Pǎrinte ,
Sǎ iau ce-i bun , sǎ iau ce e frumos ;
Am gelozit dupǎ averi mǎrunte ,
Ce-au arǎtat , cǎ n-au nici un folos

Şi-apoi , ce ai mai mult mi-ai dat , iubirea ,
Sǎ iert , sǎ’ndur , sǎ cred , sǎ tolerez ,
Trufaş şi egoist cu firea ,
Doar EUL MEU ,….atât îmbrǎţişez;

O , Doamne , ce miracole faci astǎzi ,
Ascultǎ-mi ruga , aşa sînt toţi cei vii ,
În ceasul ultim şi cu ochii umezi ,
Mai dǎm , Te rog , o şansǎ de-a trǎi

Cea mai scumpa de pe lume!
de Nichita Stanescu

Spune-mi care mama-anume
Cea mai scumpa e pe lume?

Puii toti au zis de pasari,
Zarzarii au zis de zarzari,
Pestisorii de pestoaica,
Ursuletii de ursoaica,
Serpisorii de serpoaica,
Tigrisorii de tigroaica,
Manjii toti au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toti au zis de nuca,
Cucii toti au zis de cuca,
Toti pisoii, de pisica,
Iara eu, de-a mea mamica.
Orice mama e anume
Cea mai scumpa de pe lume!

Diasporei, cu drag

de Valentin Cernei

Iubiţi zidari şi dragi bucătărese,
Îngrijitori de babe şi bătrâni,
Vă mulţumesc că sunteţi buni români
Şi a-nceput de ţară să vă pese.

Voi cei care trimiteţi euroi
În ţara asta plină de prostie
Să o scăpaţi de crunta sărăcie,
Veniţi să vă luaţi ţara înapoi!

Acum e minunat şi câinii toţi
Îşi poartă-n cozi în linişte covrigul,
A dispărut şi foamea, dar şi frigul
Şi nu mai vezi picior de mafioţi.

Aveţi motive clare de mândrie:
Din hobby, munca s-a făcut servici,
Lucrează oamenii parcă-s furnici,
E libertate şi democraţie.

Sistemul sanitar s-a transformat –
Nu mai există nicio boală gravă,
Mâncarea-i toată bio, nu otravă
Precum era atunci când aţi plecat.

V-aşteaptă ţara să o ridicaţi
La rang de societate-occidentală,
Că ştiţi că ne-aţi lăsat în pielea goală…
Veniţi acum să ne şi îmbrăcaţi!

Veniţi să faceţi noul paradis,
Fără chinezi şi ruşi, doar cu germanii,
Noi punem ţara, voi veniţi cu banii
Şi reînfiinţăm micul Paris.

Aşa că luaţi-vă din timp bilete,
Să nu vă-nghesuiţi precum la vot
Şi-apoi să credeţi iar că-i vreun complot,
Deci, cătinel, poftiţi pe îndelete!

V-aşteaptă înapoi întreaga ţară,
E minunată-acum, cum v-aţi dorit,
O să aveţi un trai preafericit,
Veniţi, vă rog…, că mergem noi afară!