Poezii despre România, despre guverne trecãtoare și despre noi

Treceţi, batalioane române, Carpaţii!

Un cântec istoric ne-aduce aminte
Că fraţii în veci vor fi fraţi,
Un cântec de luptă, bătrân ca Unirea,
Voi, compatrioţi, ascultaţi.

Treceţi, batalioane române, Carpaţii,
La arme cu frunze şi flori,
V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii
Cu inima la trecători.

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă,
Nădejdea e numai la noi,
Sărută-ţi copile părinţii şi fraţii
ªi-apoi să mergem la război.

‘Nainte, ‘nainte spre Marea Unire,
Hotarul nedrept să-l zdrobim,
Să trecem Carpaţii, ne trebuie Ardealul,
De-o fi să ne-ngropăm de vii.

Cu săbii făcură Unirea, ce inimi!
Spre Alba cu toţii mergeam,
Toţi oamenii ţării semnau întregirea,
Voinţa întregului neam.

Cu toţii eram regimente române,
Moldova, Muntenia, Ardeal,
Fireasca unire cu patria mumă
Ne-a fost cel mai drept ideal.

Aceasta-i povestea Ardealului nostru
ªi-a neamului nostru viteaz,
Istoria-ntreagă cu lupte şi jertfe
Trăieşte-n unirea de azi.

Dreptatea şi pacea veghează Carpaţii
ªi ţara e frunze şi flori,
A noastră izbânda, ai noştri sunt fraţii,
Trăiască în veci trei culori.

Vrem linişte-n ţară şi pace în lume
Dar dacă-ar veni vreun blestem,
Carpaţii şi fraţii sări-vor ca unul,
Urmând comandantul suprem.

Treceţi, batalioane române, Carpaţii,
La arme cu frunze şi flori,
V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii
Cu inima la trecători.