Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
decat o casa, fiule, o-mparte
cu fratii tai, asa cum socotiti,
caci alta casa n-o sa mai primiti!
La anii mei (destui!), eu nu am stire
ca-n "epoca de trista amintire",
hulita ieri, dar astazi regretata,
sa-si fi facut atatea griji un tata
ca, dupa ce va trece-n nefiinta,
copiii n-or sa aiba locuinta.
Tu, vezi de pune banul peste ban,
balconul sa-l inchizi cu termopan,
sa-l faci o locuinta potrivita
pentru Getuta, daca se marita,
Gigel, cu-ai lui copii, cati or sa fie,
sa locuiasca in bucatarie,
sufrageria, de-i compartimentata,
s-o folosesti tu cu Mioara, tata,
iar dormitorul, de-l inchiriati,
aveti si niste bani asigurati.
Ca sa pot, azi, acest apartament
sa vi-l asigur printr-un testament,
am fost cu stapanirea in prigoana
si-am mers din garnizoana-n garnizoana,
am locuit in cate-o chichineata
si ceaiul mi-am facut la o zagneata,
sudoarea muncii zecilor de ani
am pus-o-n casa asta, nu in bani,
gandind ca voi avea, la batranete,
un loc in care sa imi dati binete,
cand veti veni la mine, oarecand,
in jur nepotii sa ii vad razand
si sa dau huta-huta pe genunchi
vlastarele din prea batranu-mi trunchi.
Nu crede in programul "Prima casa",
ca asta-i, tata, vorba mincinoasa
cu care vor, desigur, guvernantii
sa isi atraga, cat mai multi, votantii
si nici in Nuti Udrea sa nu risti
sa te increzi, ca vin specialisti,
nu zece, dar niciunul pe la sate,
nici de le-ar face dansa chiar palate!
Durerea stransa, surda si amara,
au pus-o-n geamantan, plecand din tara,
s-ajunga "capsunari" prin Danemarca,
vazand c-aicea se scufunda barca.
Sa revenim, eu zic, la testament!
La banca ti-am trecut, prin virament,
in contul tau deschis acum doi ani,
la sfatul mamei tale, niste bani.
E suma ce a fost agonisita
din pensia aceasta nesimtita
pe care Boc si doamna cea balaie
se dau de ceasul mortii sa mi-o taie.
Cu banii astia stii tu ce-o sa faci,
sunt bani pentru coliva si colaci
si, s-ar putea, din ei sa-ti mai ramaie
si pentru doua boabe de tamaie.
Cu astea, eu inchei acest legat
pe care, astazi, iata, l-am semnat...
Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns
ªi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,
Ãşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,
Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.
ªi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii.
Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală
De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării
Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării!
ªi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari
Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari,
ªi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt,
Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt
Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit
În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,
Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!
ª-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării,
După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei
Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:
Ne vrea ţara! îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!
Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi!
Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi!
Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,
Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire
ªi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!
Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte
Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,
Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!
Descopere-te-n fata drapelului ce vine
Purtat de mâini voinice în sunet de fanfare...
În fiorul de marire ce-si taie drum prin tine,
Vorbeste vitejeasca, stravechia-mbarbatare, -
Descopera-te-n fata drapelului ce vine !
E ros de gloante steagul dar soarele s-aduna
Si firele-i de aur s-aprind în foc si ard,
Matasa învechita acuma-i o cununa
Si nu mai pare zdrente al patriei stindard,
Caci razele de soare pe frunte lui s-aduna...
Cu soarele în crestet porneste Tricolorul
Si goarnele rasuna si inimile bat –
Cu ochii plinide lacrimi s-opreste trecatorul :
Un frate scump el vede în orisice soldat,
Si toti sunt mari în clipa când trece Tricolorul !
Ce mari sunt toti acuma ! Drapelul zdrentuit
E mult mai sfânt ca pânza bogata din altar :
Nu fumul de tamâie si nu sfintitul dar
Al cuminecaturii cu rosu l-au stropit,
Ci sângele atâtor Cristosi ce s-au jerfit...
Un trup strapuns de gloante fu masa lui de-altar.
Si soarele si ploaia si vântul l-au boltit, -
Închina-te, când trece drapelul zdrentuit !
Drapelu-i marturia izbânzilor trecute,
Mândria cea de astazi si visul necurmat –
Si-asa cum trece-n soare maret, înflacarat –
Semeata marturie a gloriei trecute, -
Cu ochii dusi la locuri pe unde-a fluturat,
Drapelul îsi viseaza fâsiile pierdute !...
avocatnet.ro explicăm legislația
rosu gheorghe 
justitiarul3 
Andreea-Ionescu