Dacă Andreea E a ajuns în manualul de istorie alternativă, de ce nu ar ajunge şi maneliştii în manualele de literatură română? Probabil asta s-a întrebat persoana care a compus următorul comentariu literar.
Este vorba despre un text care circulă pe internet. Cu speranţa că nu vom apuca ziua când vom vedea acest text într-o lucrare de bacalaureat, vă prezentăm în continuare... comentariul litarar al unei manele.
"Trei luni de senzaţii" de Florin Peşte - Comentariu literar
Încă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.
"Ce miracol şi ce vrajă /Stau cu gagica pe plajă"
Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă - trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.
În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren:
"Am chef de distractie/ 3 luni de senzatie"
Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitultul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în "3 luni de senzaţie". Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni - iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.
Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.
Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.
A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.
"Dau o cheie la Mertan Si am plecat pe litoral/Mi-am pus plinul de benzina/ Si in dreapta o blondina"
"Merţan"-ul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei "plinul de benzină" nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.
Noţiunea “plin” are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. Ea este o "blondină" - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de a treia strofă.
"Am mertanul de mult timp/ Si-o blondina prototip/ E a mea numai a mea/Si-mi petrec vara cu ea"
Hiperbola "blondină prototip" descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita - "prototip" - autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemenea ţinuturilor exotice, fascinante dar încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.
Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăgostiţi.
"Marea neagra e calduta/ Blonda-i sexy si finuta"
Iubirea se consumă în apa caldă a mării. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului.
"Ziua stau cu ea la soare/Noaptea o scot la plimbare"
Succesiunea zi-noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului "noaptea" din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol. Este vorba doar de trei luni de distracţie.
In captivitate sigur nu iubesc, ci ajung sa sufere de sindromul stockholm, ceea ce poate fi agreabil la un moment dat. Poate fi agreabil pentru ca agresorul este olecuta "dus cu pluta", altfel n-ar aborda iubirea ca posesiune, iar victima ajunge sa se identifice cu emotiile agresorului si sa-i devina simpatic, chiar sa devina dependenta de acesta.
Sigur, e posibil ca, din simpatia nascuta, sa se aleaga cineva cu o funie, dar, sa stii, e din dragoste!
Partea aceea cu femelele libere care se comporta ca si cand n-ar fi captive, cred ca e anormal, ca ele trebuie sa fie captive ... Doar caii nu suporta lanturile, chiar daca acestea ar fi de aur, femelele trebuie sa poarte, ca doar suntem "oameni si femei".
In orice caz, e rusinos sa se comporte in libertate ca si cand n-ar fi captive! Eu le-am vazut :D
Nu e parodie, nu e fabula ..este o laudabila constatare a realitatii - in versuri!
(de Radu Pietreanu)
Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă și un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei
Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așează
Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează
Azi ne-nvață imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide
Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăți
Cum să facem Mall-uri, vile, scoțând piatra din cetăți
Pe Vlad Țepeș cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învață idioții că Bălcescu a fost laș
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaș
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimțiți cât să-și permită a ne ponegri eroii?
Niște dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate
Bieți defăimători de stirpe, lacomi si periculoși
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoși?
Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată
Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
Fara paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turcesc
Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!
Dacă nu muream in luptă la Neajlov si la Rovine
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă
Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă!
Si a trebuit adesea, spre a ne salva norodul
Sângele lui Brâncoveanu să inunde eșafodul
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți
Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
Ca un preambul la imnul ”Desteptați-vă români”
Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma si necazul
Si coroană pentru Doja, si baltag pentru Viteazul
Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați
Insă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați
Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință
Am trecut peste milenii cu speranță si credință
Si-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi
Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci...
Astăzi... cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam si pentru țară?
Groșii și libidinoșii, snobii si analfabeții,
Banii mulți și burta plină, pentru ei sunt sensul vieții
Niște lacomi fără școală, niște scârbe, niște javre
Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre
Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții
Si-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții
Să ne facă de rușine cerând mită pe la toți
Si să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți
Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale
Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale
Pițipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?
Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi in țară, oameni demni și responsabili
Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?
Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini
Cincisprezece milioane, câți am mai rămas prin țară
Să fim pentru haimanale animale de povară
Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar
Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Si nici mame disperate, ”ce le dau la ăia micii ?”
Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenți de tratamente
Si cu banii pentru hrană cumpărând medicamente
Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghisee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee
Ca o boala fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie
Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte
Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte
Si vor face curățenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!
La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
ªi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.
Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
ªi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
ªi nu l-aş da nici mort.
Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
ªi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!
Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi:
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!
El poartă calul, dând ocol,
În trap grăbit, în pas domol,
ªi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut, de suflet gol.
- "O mie de ţechini primeşti?
- "O, paşă, cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti!
Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, mia de ţechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini!
Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
ªi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum! -
El strânge banii mai cu foc,
ªi pleacă, beat de mult noroc,
ªi-aleargă dus d-un singur gând,
Deodată însă, tremurând,
Se-ntoarce, stă pe loc.
Se uită lung la bani, şi pal
Se clatină, ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari, cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.
Cuprinde gâtul lui plângând
ªi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi: - "Pui de leu,
Suspină trist. Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând!
Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini, din mâna lor,
Ei n-or avea cui da!
Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n şea pe rând!
Ei nu vor mai ieşi râzând
În calea mea şirag!
Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!
Raira, tu, nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum, urmându-te la pas,
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea!
Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor
Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti: Drum bun!
Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
ªi ca să simţi sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ!
O, calul meu! Tu, fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
ªi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!
Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
ªi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!
ªtia pustiul de noi doi
ªi zarea se-ngrozea de noi -
ªi tu de-acum al cui vei fi?
ªi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi?
Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
ªi te vor bate,-odorul meu,
ªi te-or purta şi mult, şi greu;
Lăsa-te-vor flămând!
ªi te vor bate,-odorul meu,
Să mori tu, cel crescut de noi!...
Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!
Se-ncruntă paşa: - "Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te de-a câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun!
- Al tău? Acel care-l crescu
Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu!
Al meu e! Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu -
Ai inimă! Tu poţi să ai
Mai vrednici şi mai mândri cai,
Dar eu, stăpâne, eu?
Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpeşti şi mă despoi,
M-arunci pe drum să pier.
ªi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge, paşă, să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc -
Ce bine-mi poţi tu da?
Dă paşa semn. - "Să-l dezbrăcaţi
ªi binele în vergi i-l daţi!
Sar eunucii, vin, îl prind -
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii îngheţaţi...
El scoate grabnic un pumnal,
ªi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
ªi cade mortul cal.
Stă paşa beat, cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
ªi-arabul, în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi.
Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
ªi-aruncă fierul crunt din mâini:
- "Te-or răzbuna copiii mei!
ªi-acum mă taie, dacă vrei,
ªi-aruncă-mă la câini!
cred ca reflecta starea noastra de azi, fiind parodiata, deci cunoscuta si citita
In captivitate sigur nu iubesc, ci ajung sa sufere de sindromul stockholm, ceea ce poate fi agreabil la un moment dat. Poate fi agreabil pentru ca agresorul este olecuta "dus cu pluta", altfel n-ar aborda iubirea ca posesiune, iar victima ajunge sa se identifice cu emotiile agresorului si sa-i devina simpatic, chiar sa devina dependenta de acesta.
Sigur, e posibil ca, din simpatia nascuta, sa se aleaga cineva cu o funie, dar, sa stii, e din dragoste!
Partea aceea cu femelele libere care se comporta ca si cand n-ar fi captive, cred ca e anormal, ca ele trebuie sa fie captive ... Doar caii nu suporta lanturile, chiar daca acestea ar fi de aur, femelele trebuie sa poarte, ca doar suntem "oameni si femei".
In orice caz, e rusinos sa se comporte in libertate ca si cand n-ar fi captive! Eu le-am vazut :D
avocatnet.ro explicăm legislația
nucu$, utilizator
ContSters305985, utilizator
rosu gheorghe 
justitiarul3 
Valeriu TUDOR