avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 643 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Cultură generală Comentarii literare - satire - parodii - pamflete - ...
Discuție deschisă în Cultură generală

Comentarii literare - satire - parodii - pamflete - fabule

Dacă Andreea E a ajuns în manualul de istorie alternativă, de ce nu ar ajunge şi maneliştii în manualele de literatură română? Probabil asta s-a întrebat persoana care a compus următorul comentariu literar.
Este vorba despre un text care circulă pe internet. Cu speranţa că nu vom apuca ziua când vom vedea acest text într-o lucrare de bacalaureat, vă prezentăm în continuare... comentariul litarar al unei manele.

"Trei luni de senzaţii" de Florin Peşte - Comentariu literar

Încă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.
"Ce miracol şi ce vrajă /Stau cu gagica pe plajă"
Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă - trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.
În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren:
"Am chef de distractie/ 3 luni de senzatie"
Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitultul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în "3 luni de senzaţie". Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni - iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.
Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.
Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.
A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.
"Dau o cheie la Mertan Si am plecat pe litoral/Mi-am pus plinul de benzina/ Si in dreapta o blondina"
"Merţan"-ul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei "plinul de benzină" nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.
Noţiunea “plin” are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. Ea este o "blondină" - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de a treia strofă.
"Am mertanul de mult timp/ Si-o blondina prototip/ E a mea numai a mea/Si-mi petrec vara cu ea"
Hiperbola "blondină prototip" descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita - "prototip" - autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemenea ţinuturilor exotice, fascinante dar încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.
Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăgostiţi.
"Marea neagra e calduta/ Blonda-i sexy si finuta"
Iubirea se consumă în apa caldă a mării. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului.
"Ziua stau cu ea la soare/Noaptea o scot la plimbare"
Succesiunea zi-noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului "noaptea" din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol. Este vorba doar de trei luni de distracţie.




Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 17:05, 9 Mai 2017
Magda Staicu a scris:
Alcatuiti o scurta povestire , de cel mult zece randuri , pornind de la enuntul
" vantul il cunosc de mic "


Vantul il cunosc de mic… Ce asa mirare? M-am nascut acolo unde-ntoarece vantul, unde-i e viteza mica…Pana sa se faca vantul mare devenim doi prieteni buni: cand sunt in curtea gospodarului vantul bate in directia mea pentru ca vreun Grivei sa nu-mi simta prezenta…Tot vantul ma ajuta, cand ma dau la cai – imi aduce la nas mirosul frunzelor de menta, pe care nu trebuie decat sa le rup, sa ma frec pe corp si calul ma urmeaza fara galagie… Si, tot pentru ca am crescut odata cu vantul, ma ajuta in fuga necesara, uneori, ridicand valuri de praf cenusiu in calea urmaritorilor – si praful asezat mai apoi imi acopera urmele…
:secret:
Al naibii Topârceanu!
Ai şi baladele? Nuuuu! Nu să le postezi, doar din curiozitate întrebam...:">

Bine, el are un mare talent la descriere. Iata, de pilda, cum pune problema unui divort, cu amanunte ...

IN JURUL UNUI DIVORT



Misu St. Popescu vrea sa divorteze.
Lung prilej de vorbe si de ipoteze!
Unii spun ca Misu singur e de vina,
Ca la ei in casa n-a fost zi senina.
Ca nu poate nimeni sa-i mai intre-n voie
Si-a avut norocul de-a gasit pe Zoe,
Care-i rabda toate de cand l-a luat.
Ca desigur alta nu l-ar fi rabdat
Nici macar o luna, insa biata fata
Este bunatatea personificata!
Ca-nainte Zoe pana nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Jorj Athanasiu, cind era flacau...
Goldman de la Credit... Guta Popandau,
Angrosist de vinuri, o partida rara
Si cu care Misu nici nu se compara
Toti cu situatii si destul de „bine“,
Refuzati de dansa, ca sa ia... pe cine!
Ca saraca Zoe cand l-a cunoscut
Era fara slujba si dator vandut.
Ca de-atunci incoace ea zadarnic spera,
Ca el n-are-n casa nici o maniera,
Nu respecta seara orele de masa,
Rareori cu leafa nimereste-acasa,
Frecventeaza cele mai de jos localuri
Si se tine noaptea numai de scandaluri...
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Misu St. Popescu este imoral!
Parca ea nu stie ca, de-acum un an,
Dumnealui se tine cu madam Varlan?


O caricatura... un chibrit... o aia
Cu piciorul mare si c-un par cat claia,
O mahalagioaica... Afectata... rea,
De se mira lumea: ce-a gasit la ea?
Altii spun ca totusi nu-i de vina el,
Ca din contra, Misu e un sot model,
Insa ea, Popeasca, este o ingrata.
C-ar fi stat si-acuma tot nemaritata,
Daca din pacate nu s-ar fi gasit
Un neghiob ca Misu, un imbrobodit...
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un var de-al lui
Care-avea la dansii casa cu chirie.
Ca vorbeau adesea la bucatarie,
Mai cu seama ziua cand trecea la masa.
Ca duduca Zoe scutura prin casa
Si nu zice nimeni ca era bigota
Insa frantuzeste nu stia o iota!
Ca gasind odata niste carti franceze,
A rugat pe Misu „s-o initieze“...
(Promitea fetita!) Tot asa mereu,
Azi o sarutare, maine... mai stiu eu?
Ba cu frantuzeasca, ba cu scuturatul,
Pana cand la urma a-ncurcat baiatul!...
Toate astea insa la un loc denota
C-a luat-o goala, fara nici o dota.
Trei perechi de case? Stie Dumnezeu...
Trei perechi de mofturi! N-o spun numai eu.
Intrebati pe Lambru, pe madam Palade
(O persoana-n varsta, foarte cumsecade)
Si pe toata lumea care-o cunostea,


C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea...
El putea desigur altfel sa se-nsoare,
Dar in loc sa-i fie recunoscatoare,
Sa-l respecte-n casa si sa-l menajeze,
Dumneaei, din contra, tine sa dicteze!
Misu nu e liber nici macar un pas,
Toata lumea vede ca l-a dus de nas.
Dar in schimb, fireste, ea, de la-nceput
Fara nici o jena a facut ce-a vrut,
Seara, cand o cauti, pleaca la cucoane.
Ziua se ocupa numai cu romane,
Iar bucatareasa (c-au schimbat femeia)
Are tot pe mana, pana cand si cheia
De la magazie si de la dulap,
Care va sa zica si-a facut de cap.
Altii spun ca Zoe, la madam Lipan,
A-ntalnit pe unu, Iorgu Damian,
Flutur de saloane, mare puslama.
Ca-ntre ei desigur exista ceva,
Fi’ndca ea-ntr-o clipa de sinceritate
A scapat o vorba la madam Stamate:
„Ah, ma chere, ce nobil si distins baiet!...“
Iar madam Stamate n-a tinut secret,
Si-i destul sa afle cateva persoane...
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a facut pesemne lui o anonima
Unde iscalise doar atat: „Cu stima...“
Si-i scria acolo spun din auzite
Ca „madam Popescu prea se compromite...“
Dar el n-a citit-o, nefiind francata.
Si-a trecut si asta.


In sfarsit, odata
Trebuind sa plece Misu la Vaslui
Pentru niste case, un amic de-al lui,
Unul de la Banca, l-a pornit cu sila
Sa ia trenul numai pana la Chitila
Si sa stea acolo tocmai timpul strict,
Ca sa-i poata prinde in flagrant delict...
Ca venind Popescu si vazand lumina,
A intrat in curte tocmai prin gradina
Si batand la usa care da-n salon,
Cineva din casa i-a stigat: „Pardon!“
Zoe sta de vorba, nici nu s-astepta
(Ca era devreme... zece si ceva)
Si crezand ca-i mata sau vrun alt ecou,
Cand vazu ca-i Misu, a ramas tablou,
El paru deodata foarte incantat.
Ma iertati le zise ca v-am deranjat!...
Puse-apoi paltonul peste geamantan
Si venind cu-ncetul catre Damian
Care sta sa plece, zise: Buna seara.
(Damian atuncea s-a facut ca ceara.)
Nu mai stati de vorba? Poate ca ti-e somn...
Te grabesti prea tare, mult stimate domn!
Si zicand acestea cu o voce calma,
Vru sa-l ia de guler si sa-i dea o palma.
Domnule Popescu... nene! stai un pic...
Pe parola noastra ca n-a fost nimic!...
Damian, saracul, nu stia ce zice,
Dar gasind la urma un moment propice,
Cand vazu ca treaba tot mai rau se-ncurca,
A fugit...

Iar sotii se certara furca.
Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din „draga“,
Socotind ca astfel va putea s-o dreaga,
Dar la urma urmei, ca sa-l deie gata,
A-nceput sa faca, ea, pe suparata.
Ca odinioara l-a iubit un pic,
Dar nu-l cunoscuse chiar asa mojic...
Si-ntorcand o clipa capul indarat,
I-a strigat din usa: Te-ai prostit di tat!...
*
Toate astea insa n-au nici un temei,
Ca nu stie nimeni ce-a fost intre ei.
Vineri toata lumea a putut sa-i vada
Amandoi alaturi, brat la brat, pe strada...
Ei, si stiti, aseara, dupa ce-a stat ploaia,
Ce-a aflat Tantica de la Procopoaia
Cand s-a dus sa-i ceara un model de sort?...
Ca madam Popescu nu mai da divort.


Autor: George Toparceanu
Poezia IN JURUL UNUI DIVORT de George Toparceanu

Asadar, atentie, martori!
Ultima modificare: Vineri, 17 Decembrie 2010
elena138, utilizator
sa nu ne distantam de tema..:D



Intr-o balta neagra,
Patru ochi priveste.
Ce sa este oare?
Este doua peste.
......
Si din bolovani cu apa
S-au format inspre apus,
Muntii tai de incretire
Orientati cu varfu-n sus.

......
Trece lebedele-n zare.
Eu ma uit,
ele dispare...
:pleasantry:

Ultima modificare: Vineri, 17 Decembrie 2010
ContSters163072, utilizator
:sorry:
care era tema?!:rolleyes:
:hm:
:rtfm::secret:

chiar, care-i tema?

Alte discuții în legătură

A murit poetul adrian paunescu rosu gheorghe rosu gheorghe Incepand de astazi Flacara poeziei lui ADRIAN PAUNESCU nu mai palpaie, dar ne va lumina neincetat. Odihna vesnica neobositului poet! (vezi toată discuția)
Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... justitiarul3 justitiarul3 Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)
De la mos craciun pentru toti membrii comunitatii avocatnet.ro Valeriu TUDOR Valeriu TUDOR Aseara-a venit Mos Craciun, Mosul cel darnic si cel bun. Sper ca din sacul plin cu toate V-a adus Mosul multa sanatate! Petreceti sarbatorile cu ... (vezi toată discuția)