EXECUTAREA SILITA MOBILIARA
Capitolul II din Cartea V a Codului de procedurã civilã reglementeazã executarea silitã mobiliarã, art. 406-449 din Codul de procedurã civilã.
Aceasta este o procedurã executionalã indirectã, creditorul urmãritor având asupra debitorului urmãrit o
creantã bãneascã determinatã printr-un titlu executoriu. Ea se realizeazã asupra bunurilor mobile (miscãtoare) urmãribile ale debitorului, prin vânzarea silitã a acestora (vânzarea la licitatie publicã,
vânzarea directã sau prin alte modalitãti admise de lege), astfel încât suma de bani realizatã sã îndestuleze creanta creditorului urmãritor, precum si cheltuielile de executare.
Pe scurt, executarea silitã mobiliarã este o vânzare, întrucât are loc un transfer de proprietate în schimbul unui pret, însã nu este voluntarã, ci fortatã, prin intermediul executorului judecãtoresc.
În ceea ce priveste obiectul executãrii silite mobiliare, în principiu pot fi urmãrite si valorificate toate
bunurile debitorului, în afara celor exceptate de lege de la urmãrire.
Sectiunea I a Capitolului II enumerã bunurile care sunt exceptate de la urmãrire, precum si limitele de îndestulare a creditorului urmãritor în raport de aceste bunuri insesizabile.
Sectiunile II si III ale Capitolului II reglementeazã modalitatea de urmãrire si de vânzare a bunurilor mobile supuse executãrii silite.
Executarea este precedatã de somatia prevãzutã de art. 387 din Codul de procedurã civilã, debitorului lãsându-i-se o zi liberã pentru a face plata în mod voluntar. Executarea propriu-zisã începe prin inventarierea si sechestrarea bunurilor mobile, proprietatea debitorului, chiar deþinute de un tert.
Pentru aceasta, executorul judecãtoresc se va deplasa la domiciliul/sediul debitorului sau la locul unde se aflã bunurile mobile si, în functie de cuantumul creantei, va inventaria si sechestra o cantitate suficientã de bunuri mobile, în vederea obtinerii sumei necesare îndestulãrii creantei creditorului.
Dacã existã pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmãrire, executorul judecãtoresc sau creditorul poate sesiza presedintele instantei de executare pentru ca acesta sã dispunã, prin
încheiere irevocabilã, datã fãrã citarea pãrþilor, ca odatã cu înmânarea somatiei sã se aplice si sechestrul.
Executorul judecãtoresc va evalua bunurile mobile cu acordul pãrtilor, în caz contrar urmând a solicita efectuarea unei expertize care sã stabileascã valoarea de circulatie a acestor bunuri. O
copie a raportului de expertizã se va comunica si debitorului.
In situatiile prevãzute la art. 412 din Codul de procedurã civilã, executorul judecãtoresc poate apela, pentru buna desfãsurare a executãrii, la prezenta unui subofiter sau ofiter de politie, iar în lipsa
acestora, la primar sau viceprimar, sub sanctiunea nulitãtii actelor de executare.
În urma identificãrii, evaluãrii si sechestrãrii bunurilor mobile, executorul judecãtoresc este obligat sã procedeze la întocmirea procesului-verbal de sechestru, care va cuprinde toate mentiunile prevãzute la art. 416 din Codul de procedurã civilã.
Din momentul declarãrii sechestrului, debitorul nu mai poate dispune de aceste bunuri pe timpul derulãrii executãrii, în caz contrar fiind pasibil de amendã între 2 000 000 de lei (200 RON)
si 10 000 000 de lei (1000 RON), dacã fapta nu constituie infractiune.
Din analiza textelor de lege, rezultã cã sunt posibile trei feluri de sechestre:
– sechestrul simplu;
– sechestrul cu aplicare de sigilii;
– sechestrul cu ridicata.
Procedura normalã este cea a sechestrului simplu, ea reprezentând pentru debitor avantajul de a nu fi deposedat si, prin aceasta, lipsit de folosinta bunurilor sechestrate.
În ceea ce priveste aplicarea sigiliilor, art. 419 din Codul de procedurã civilã lasã la latitudinea executorului judecãtoresc sã aprecieze dacã dã lucrurile sechestrate în custodie sau le pune sub sigilii. Sigiliul se poate aplica atât pe fiecare bun în parte cât si prin depozitarea bunurilor sechestrate într-o camerã ori într-un dulap, pe care se pune sigiliul executorului judecãtoresc.
Potrivit dispoziþiilor art. 243 din Codul penal, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la o lunã la un an sau cu amendã „înlãturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat”, aceeasi pedeapsã aplicându-se si în cazul sustragerii unui bun care este legal sechestrat (art. 244 din Codul penal).
Este bine de reþinut cã inclusiv custodele rãspunde penal în cazul sãvârsirii acestor fapte, pentru el fiind o circumstantã agravantã.
În afara rãspunderii penale, custodele poate avea si o rãspundere civilã, dupã caz, fatã de creditor sau fatã de debitor, eventual faþã de ambii, pentru pagubele produse prin neglijenta sa.
Art. 1633 din Codul civil, care se ocupã de sechestru, precizeazã cã depozitarul (custodele) trebuie sã se îngrijeascã de pãstrarea bunului sechestrat, ca un bun proprietar.
Dacă bunul ce se sechestrează se află în proprietate comună sau asupra lui există un drept de gaj ori privilegiu constituit în favoarea unei alte persoane, executorul judecătoresc, luând cunoştinţă despre acest drept, va înştiinţa acea persoană despre aplicarea sechestrului şi o va cita la termenele fixate pentru vânzarea bunului respectiv.
Potrivit dispozitiilor art. 428 din Codul de procedurã civilã, debitorul sau orice altã persoanã interesatã va putea solicita încetarea sau suspendarea urmãririi, numai dacã depune valoarea c
e i se cere sau, dupã caz, bunul reclamat, la Casa de Economii si Consemnatiuni, la dispoziþia organului de executare.
Aceste persoane au obligatia de a înmâna executorului judecãtoresc recipisa de consemnare si o copie de pe cererea de suspendare ori de încetare a executãrii silite, depusã la instanta de
executare.
Pânã la solutionarea cererii de suspendare sau de încetare a executãrii, urmãrirea se va opri în tot ori în parte.
Instanta de executare va solutiona cererea de suspendare sau de încetare printr-o încheiere care va fi supusã recursului în termen de 5 zile de la pronuntare, când s-a dat cu citarea pãrtilor, sau de la comunicare, dacã s-a dat fãrã citarea pãrtilor. În orice altã situatie, debitorul are deschisã calea contestatiei la executare, urmãrirea silitã urmând a continua.
Odatã cu sechestrarea bunurilor, se terminã primul act procedural al urmãririi silite mobiliare, dupã care se trece la etapa vânzãrii silite ori a valorificãrii în alt fel a bunurilor, urmatã de eliberarea
sau distribuirea preþului obtinut din vânzarea bunurilor debitorului.
EXECUTAREA SILITA DIRECTA
Executarea silită directă reprezintă a doua modalitate a executării silite, care constă în executarea în natură, prin îndeplinirea întocmai a unei obligaţii de a face stabilită prin titlul executoriu . Principiul este reprezentat de dispoziţiile art.1073 C.civ., potrivit cu care creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul de dezdăunare.
Executarea obligaţiilor cu caracter personal nu poate fi solicitată, astfel că vom avea în vedere executarea silită a obligaţiilor de a da , a face şi a nu face .
Potrivit art.3711 alin.1 C.proc.civ., obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţa sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. De aici se poate deduce că orice obligaţie se schimbă în dezdăunări, însă această regulă are o sferă de aplicare limitată la obligaţiile a căror executare implică o contribuţie personală din partea debitorului, contribuţie care nu poate fi considerată corespunzătoare, decât atunci când este adusă la îndeplinire de bunăvoie, cum ar fi, de pildă, obligaţia de a executa o operă de artă .
În cazul în care obligaţia debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiunii unui bun, în predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, în desfiinţarea unei construcţii, plantaţii sau a altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa în termenul prevăzut în somaţie, executorul sau, după caz, creditorul, în raport cu împrejurările cauzei şi natura obligaţiei ce se execută, va proceda fie la executarea silită, fie va sesiza instanţa de executare în vederea aplicării unei amenzi civile (art.572 C.proc.civ.).
Aşadar, regula constă în îndeplinirea de bunăvoie de către debitor a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu şi, numai dacă debitorul nu înţelege să o execute în acest mod, se va proceda la executarea silită.
Executarea silită este directă atunci când debitorul tinde să obţină realizarea în natură a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei debitorului înscrisă în titlu executoriu, obligaţia de a face .
În plan procesual, prin intermediul executării silite directe, executarea în natură a obligaţiei, se pune în acel mod ca în dreptul material, în sensul că debitorul are obligaţia să îndeplinească întocmai prestaţia ce formează obiectul acelei obligaţii.
S-a ridicat întrebarea dacă este posibilă intervertirea executării silite directe în executare silită indirectă. Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să se facă distincţia după cum se pune în executare o hotărâre cu condamnare alternativă sau cu o singură condamnare.
În cazul hotărârilor cu condamnare alternativă , creditorul poate cere executarea indirectă a sumei de bani stabilită prin titlul executoriu, ca reprezentând contravaloarea obligaţiei în natură imposibil de executat.
În cazul hotărârilor cu o singură condamnare , art.574 C.proc.civ. stabileşte că, dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilităţii predării acestuia, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Hotărârea este executorie şi este supusă recursului. Suspendarea executării acestei hotărâri nu se va putea obţine decât cu consemnarea sumei stabilite . Dispoziţiile art.428 sunt aplicabile în mod corespunzător. Pe baza acestei cereri, instanţa va putea înfiinţa măsuri asigurătorii.
Potrivit art.573 C.proc.civ., care prevede o dispoziţie comună celor trei feluri de executare silită directă, Dacă creditorul justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, preşedintele instanţei de executare va putea dispune, prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor, ca executarea silită a obligaţiilor prevăzute la art.572 să se facă de îndată, fără somaţie .
Executarea silită directă îmbracă trei forme :
-predarea bunurilor mobile (art.575 – 577 C.proc.civ.),
-predarea bunurilor imobile (art.578 – 5801 C.proc.civ.) şi
-executarea unei obligaţii de a face sau de a nu face (art.5802 – 5805 C.proc.civ.).
avocatnet.ro explicăm legislația
Roxana Roxana, Consilier juridic
dana2space, utilizator
dalela23