Prea multe prevederi de protectie nu cred ca sunt. Daca cesiunea a fost facuta dupa intrarea in vigoare a OUG 50/2010 (21 iunie 2010) dar mai inainte de modificarea ei prin Legea 288/2010 (sfarsitul anului 2010), banca (cedentul) avea obligatia sa va notifice cesiunea, altfel aceasta nu va e opozabila:
Art. 70 - În cazurile în care drepturile creditorului în temeiul unui contract de credit sau contractul însuşi se cesionează unei terţe persoane, consumatorul are dreptul să invoce împotriva cesionarului orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva creditorului iniţial, inclusiv dreptul la compensare.
Art. 71 - (1) Consumatorul este informat cu privire la cesiunea prevăzută la art. 70.
(2) În situaţiile în care informarea consumatorului cu privire la cesiune este obligatorie, conform prevederilor alin. (1), cesiunea, individuală sau în cadrul unui portofoliu de creanţe, devine opozabilă consumatorului prin notificarea adresată acestuia de către cedent.
(3) Cesionarul este obligat să aibă o persoană de contact în România pentru rezolvarea eventualelor litigii şi pentru a răspunde în faţa autorităţilor publice.
(4) Cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile de la încheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(5) Notificarea va menţiona creditorul care va încasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului după cesiune, precum şi numele şi adresa sediului social şi a punctului de lucru al reprezentantului legal în România.
In rest, trebuie sa cititi contractul de credit pentru a vedea in ce conditii datoria putea fi declarata scadenta anticipat.