Acţiunea proprietarului a fost de revendicare, da şi? Aceasta a fost promovată în contradictoriu cu statul, nu cu chiriaşul, astfel încât hotărârea pronunţată în revendicare este opozabilă statului, în sensul că proprietarul se poate intabula în cf, se poate înscrie pe rolul fiscal şi îşi poate exercita drepturile de proprietar, dar nu-l poate evacua, în temeiul acestei hotărâri, pe chiriaş. Cu privire la raporturile eventuale între actualul proprietar şi fostul chiriaş al statului, apoi fost proprietar în temeiul Legii nr. 112/1995 al cărui drept de proprietate s-a anulat, se vor parcurge etapele prevăzute de legea specială şi de OUG 40/1999.
Sau a existat, ulterior acţiunii în revendicare prin care actualul proprietar şi-a recâştigat dreptul de proprietate, şi o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995 în contradictoriu cu actualul chiriaş, fost proprietar?
in acelasi proces s-a cerut constatarea nevalabilităţiii titlului satului, anularea contractului de v-c şi lăsarea în deplină proprietate a imobilului
În această situaţie, chiriaşul va fi obligat să lase în deplină proprietate imobilul actualului proprietar, deoarece cred că în cadrul acestui proces chiriaşul actual a făcut apărări bazate pe OUG 40/1999. În caz contrar, poate face o contestaţie la executare şi în acelaşi timp să introducă o acţiune prin care să solicite actualului proprietar să încheie contract de închiriere, şi să solicite pe calea contestaţiei suspendarea executării silite a hotărârii până la soluţionarea definitivă a acestei acţiuni.
Altfel, chiriaşul va fi evacuat fără discuţii. Executorului degeaba îi va spune de prevederile OUG. 40/1999.....
In aceasta situatie, chiriasul fiind tert in procesul de revendicare dintre proprietar si statul roman, nu ii este opozabila hotararea. Dreptul chiriasului nu se stinge prin schimbarea proprietarului!
Prin OUG 40/1999 privind protectia chiriasilor se instituie tocmai obligativitatea prelungirii contractului de inchiriere intre noul proprietar si chirias pentru 5 ani. In caz de refuz al proprietarului de a incheia contract, acesta se prelungeste de drept, potrivt art. 11.
Depinde cand s-a incheiat procesul de revendicare pentru a aprecia cat de linistit poate sta chiriasul...
Intr-adevar, chiriasul fiind tert in raportul dintre proprietarul revendicant si unitatea/societatea detinatoare a imobilului, acesta trebuie evacuat pe cale legala, prin notificare, obtinere de hotarare judecatoreasca si executare.
Insa, daca chiriasului nu i s-a reinnoit contractul, fiind notificat despre aceasta optiune a revendicantului si somat sa parasesca locuinta, acesta poseda fara drept, iar ca atare prevederile OUG 40/1999 nu-i sunt aplicabile.
Oricum prelungirea contractelor de inchiriere in baza OUG 40/1999 a expirat de mult...