doresc sa pastrez numele dobandit in urma casatoriei insa sotul nu este de acord

O casatorie mi-a fost de ajuns. Un alt copil daca voi mai avea va primi numele meu.
De casatorie m-am lecuit.

doamna Romascanu zicea despre copii ca fac o nazbatie si spun "te spun lu` tata"
al meu o sa spuna evident "te spun lu` mama" ca lu` tata-su in cel mai bun caz ii poate da un telefon si atat.

Am o amica cu situatie similara-decat ca acela nu a fost atat de batut in cap la faza cu numele-si fie-sa ii spune tatalui "ãsta". Pot eu sa ma pun luntre si punte, daca tatal nu se poate face iubit...
Adica nu vrea.

Cand mai creste copilul poate sa aleaga sa reia numele tatalui, nu o sa ma pun de-a curmezisul. Nu e genul meu.
Prin consens se poate rezolva orice problema. Insa momentan cred ca e spre binele comun sa purtam acelasi nume cu cei cu care von convietui, care ne vor sprijini si fi alaturi , vreau sa spun buncii, unchiul...rudele mele.

:hm: Adica, veti avea doi copii cu nume diferite? Si asta nu-i va deranja? Sau dv. intelegeti ca numele sotului dv. este al dv.? Ca sa fie clar: e un imprumut, atat; asa prevede legislatia romaneasca.
Ca sa inteleg, esenta era ca dv. si copilul sa aveti acelasi nume... acum e important si ce nume, neaparat al sotului... :(
Iar pe copil credeti ca-l va deranja un nume diferit de al dv., insa nu-l va deranja un nume diferit de al fratelui sau...
:confused: Sigur asa stau lucrurile?

Caci in acest caz, va dau ca sfat sa nu aratati instantei care e situatia de fapt reala, caci daca o intelege in acest fel, nu va incuviinta in vecii vecilor ca dv. sa pastrati numele altui om.

Motivul folosit de dv., sa aveti acelasi nume cu al copilului, e neintemeiat, din doua motive:
1. copilul poate avea acelasi nume cu al dv., schimbat pe cale administrativa, numele dv. de dinainte de casatorie, dar nume comun cu al dv., oricum;
2. nu retin ca, in ordonanta privind schimbarea pe cale administrativa a numelui, mama sa poata opta sa-si schimbe numele luandu-l pe cel al copilului, numai invers se poate; astfel, acest lucru nu este considerat motiv intemeiat de lege.

In rest, ca e tata bun sau rau, ca e gras sau slab, nu are vreo relevanta in subiectul discutat de noi.
Daca numele era asa o treaba importanta pentru dv., puteati sa incercati sa-l convingeti pe sot ca sa va ia el numele la casatorie... daca era capat de lume...

Referitor la o alta eventuala casatorie, nu spuneti nu, caci acum cativa ani nu cred ca aveati in plan sa divortati... Viata ne rezerva lucruri nebanuite si neimaginate... si asta o face frumoasta, altfel am trai ca si cum am vedea un film in reluare...
Va doresc un copil fericit si impacat!

cred ca undeva pe "drum" m-am facut gresit inteleasa, sa vedem daca pot sa ma clarific:


eu nu stiudaca o sa mai am un copil sau nu, de unde as putea sti?
ce stiu e ca vreau sa am acelai nume cu al copilului si de ar fi sa ma cheme .... pacala.
restul... nu conteaza.
de cand stiu de posibilitatea schimbarii pe cale administrativa m-am linisit.
i-am spus sotului ca e alegerea lui ce nume va purta cpopilul, eu vreau sa am acelasi nume cu copilul si-l voi avea.
de aici e mingea in curtea lui.
pt ca am vazut ca va intereseaza acest subiect as avea o intrebare: ce motiv poate sa existe in capul unui barbat/tata/sot care tine mortis sa ia inapoi numele sotiei?
eu cred ca as fi fost mandra daca si-ar fi dorit numele meu!!
...
asta da problema de psihologie.....

Este exprimarea unei furii adunate in timp, asta e motivul uneori. Daca intrebi omul respectiv, poate nici nu e constient de ce anume... stie doar ca asa vrea si ca nici nu sta la discutie.
Un gen similar de a exprima furia este si cand celalalt sot doreste pastrarea numelui. Este ca atunci cand vrei un fruct dintr-un copac si iti rupi si-un picior sa-l iei.
Nu stii ca-ti poti rupe uin picior, ca poti primejdui ceva mult mai important pentru marul ala, ca doar mere sunt si-n piata, nu-i mare lucru un mar...
Dar, inexplicabil, il vrei pe ala... e o ambitie pusa la incercare, un orgoliu, un razboi care, uneori, se duce intre tine si mar... care nici nu e constient de razboiul tau...
E la fel de ciudat.
Apoi, uneori, orgoliul pare a se simti tare lezat cand, de pe un asa-zis picior de egalitate se porneste divortul, insa vede ca fosta ramane si cu minorul si cu parte din bunuri dar si casa in natura... si cu numele, care nici macar nu-i al ei?... Ei bine, atunci cand vad ca este un lucru, un singur lucru care depinde exclusiv de ei, intind mana sa culeaga marul ala afurisit.
Chiar daca, pe termen lung, relatia cu propriul copil ar putea avea de suferit din afisarea unui astfel de orgoliu...

Sincer, mi se pare de inteles... Nu e ok, dar e o reactie de inteles.
Variantele de mai sus sunt doar unele dintre posibilitatile de argumentare a unui astfel de comportament.
Apoi, pentru unii oameni este important numele, la fel ca si pentru dv. Pentru mine este important numele de familie prin prisma faptului ca este un subiect favorit pentru mine, prieteni si cunoscuti sa facem glume pe seama lui si pentru ca eram cunoscuta si strigata pe numele de familie mai mult decat pe numele mic. Asta, mai toata copilaria si adolescenta mea.
In toate tarile dezvoltate, civilizate, luarea, pastrarea sau dispunerea cu privire la numele propriu este un lucru important si de o anumita valoare sociala. Este un drept personal. Asta ca sa intelegeti si de ce legea trateaza in acest mod acest subiect.