divort de comun acord

Puteti fi dvoastra reclamant (in cazul divortului prezenta acestuia e obligatorie la fiecare termen) si sotul, parat. Inteleg ca sotul doreste discretie si nu va veni la instanta, dar totusi aveti nevoie de un avocat, macar pt o consultatie, fiindca e vorba de un divort cu minori si un posibil partaj de comun acord, deci o tranzactie.
Puteti merge impreuna la un avocat la o consultatie, ii expuneti problema si cred ca aveti 2 posibilitati::
- fie avocatul va merge in instanta si-l va reprezenta pe parat, adica pe sotul dvoastra, el nefiind obligat sa se prezinte in instanta
- fie avocatul doar va redacta actele (cerere de divort, tranzactie si intampinare) si nu va va reprezenta in instanta, ci veti merge dvoastra singura
Avocatul poate face aceste acte in masura in care nu exista conflict in ce priveste pretentiile sotilor.

Nu prea e deontologica treaba asta, nu?
In primul rand, chiar daca ar putea sa-i consilieze pe amandoi, nu ar mai putea apoi sa reprezinte vreunul, nu crezi?

Cu atat mai mult nu vad deontologie si probitate profesionala sa redacteze si cerere si intampinare... Care intampinare la ce sa foloseasca? Pentru ca oricum vor a divorta amandoi, martorul va sustine la fel culpa comuna, intampinarea nu e obligatorie in divort... :-/
Deci sa redacteze asa, ca sa ia mai multi bani sau cum?
Eu nu cred ca e legal ca acelasi avocat sa facaa actele de care spui, chiar daca, practic, nu e conflict... Divortul din culpa comuna e, totusi, o procedura contencioasa, se presupune macar teoretic faptul ca partile au interese contrare...

Doamna, personal cred ca e mai discret si mai sigur cu avocat... dar depinde de fiecare, evident. In plus, aveti 3 minori, asa incat ar fi indicat, daca tot nu vreti circ, sa cereti ca hotararea sa nu fie motivata, sa nu vada copiii peste 10 ani ca mama a spus ca tata tipa sau ca martorul a aratat ca mama nu face curat... sau mai siu eu ce!
Iar ca sa obtineti o hotarare de divort fara motivare, trebuie sa cereti amandoi asta instantei... ar fi bine sa se prezinte si sotul.
Apoi, mai depinde si ce nume aveti (daca l-ati luat pe al sotului la casatorie) si daca vreti sa il pastrati, iar trebuie sa se prezinte si el personal. :(
E greu sa iei o astfel de hotarare si nu stiu de cat timp va ganditi amandoi la asta... Unii oameni au nevoie de o perioada mai mare de adaptare la schimbare.
Poate are nevoie de ceva timp sa se obisnuiasca, de regula oamenii nu pot privi in fata situatiile cu a caror existenta nu s-au impacat... poate mai are nevoie de ceva timp, dati-i-l! Daca nu aveti vreo graba in a adivorta, va dori el mai tarziu, poate cateva luni, sa faca totul bine, sa se informeze etc.
Va doresc succes si sa va intelegeti bine pentru copii, chiar si dupa divort! :)

Va multumesc mult pentru informatii si sfaturi. Am sa apelez la ajutorul unui avocat (cel putin eu). Doresc o sentinta fara motivare (nu am stiut pana acum ca e posibil asa ceva, si acuzatiile ramase pe hartie la adresa ambilor parinti ma inspaimantau, pentru ca ma gandeam la copiii care vor citi peste ani...) si sper sa obtin asa ceva, desi cu sotul meu nu prea am cum colabora. Probabil nu se va prezenta. Cu ingaduinta D-voastra, poate am sa scriu cam ce mi-a spus avocatul si o sa ma mai sfatuiti. Ma gandesc apoi cu teama sa nu pierd vreunul din copii...
Inca o data multumesc!

Buna ziua, am si eu o rugaminte,...am nevoie de un model de cerere de divort cu acorul partilor, se poate sa ma ajutati? Multumesc.

Draga Liliana, colegial , cu mult respect si admiratie pt efortul pe care il depui pe acest forum (aceste aprecieri le zic sincer, fara nici un fel de ironie) iti raspund:

Daca, in cazul in care cei 2 mi-ar fi solicitat consultanta si as fi constatat ca intre cele 2 parti exista o minima urma de neintelegere, cu siguranta nu as fi mers mai departe cu niciunul. E nu numai lipsit de etica profesionala, dar si de constiinta, moralitate, cum vrei sa-i zici, nu mai vorbesc de secret profesional, ca in timpul consultatiei sa afli lucruri despre un sot, iar apoi sa le folosesti impotriva lui in proces, aparandu-l pe celalalt.

Iar faptul ca si centrez si dau cu capul (ca redactez cererea de divort si intampinarea), in realitate nu este o simulatie, fiindca nu exista nici atac nici aparare, asta ca principiu. In fapt, intampinarea nu ma interesa ca mijloc de aparare, ci, in cazul lipsei paratului, sa-mi acopere procedura cu afisarea (616 indice 1), sa arate instantei ca paratul are cunostinta de proces si ca este de acord cu pretentiile reclamantei.

Iar chestia cu banii pt intampinare, sper, din explicatiile de mai sus, ca se poate trage concluzia scopului redactarii intampinarii. Cu siguranta va fi taxat si acest serviciu, dar in context, sa zicem ca un accesoriu si nu ca un serviciu principal. Si tot "cu siguranta" era mai economic sa la spun partilor, refuzandu-i, pe motiv de deontologie, mergeti fratilor si luati-va 2 avocati, cate unul de caciula.

Presupunand , teoretic, ca in divortul din culpa comuna, partile au interese contrare, iti dau un exemplu de asemenea procedura contencioasa, care nici pe de parte n-are asemenea urme. Chiar si pe acest forum s-a pus de mai multe ori intrebarea: cum scapam mai ieftin cu succesiunea, la notar sau la instanta. Raspunsul unanim: urmati procedura "contencioasa" a instantei. Deci pe un considerent economic se merge la insatnta sa se dezbata succesiunea si sa se faca partajul. Binenteles ca partile, au fost consiliate de un avocat, apoi, aceleasi parti, cu interese "contrare" merg la judecata, iar reclamantul este asistat in instanta de acelasi avocat. Brusc, la primele termene, daca procedural e posibil, partile doresc sa incheie o tranzactie. Sa nu-mi zici ca n-ai facut regia asta macar o data ca nu te cred.

Oricum te felicit sincer pt faptul ca le spui oamenilor, ca lasand, la o parte neintelegerile, dintre ei, sa se gandeasca intai la copii. Si apoi indiferent ca vor face pasul (desi e dureros dupa ani si ani in care insotiti pe acest drum oamenii vor sa paraseasaca drumul inceput impreuna) e bine sa se gandeasca impreuna la viitorul copiilor si sa se inteleaga in acest sens.

Este greu , aceste situatii in care sunt 3 copilasi la mijloc, e greu sa fii in pielea acestor oameni. Noi suntem profesionisti, dar nu suntem din piatra si chiar unii dintre noi avem familii si copii. Cu siguranta, trebuie sa incercam , pe cat e posibil, sa-i impacam pe acesti oameni. De multe ori s-a ajuns, din pacate la ura, violenta, chiar si verbala, sau a aparut un tert care complica si grabeste lucrurile. Dar din propria experienta, am observat, ca oamenii au uitat sa ierte si sa iubeasca totodata, iertand. E multa patima fara rost.

Din pacate constat ca aceasta frumoasa si trainica institutie a casatoriei e din ce in ce mai batjocorita , minimalizata si bagatelizata. E luata in deradere. In toate filmele e caricaturizata. Se ofera solutii alternative, parteneriate, etc. Este incurajata lipsa de responsabilitate si usuratatea. Carpe diem. Stam 1 an, doi intr-un asemenea mariaj de "proba" (Doamne, ce expresie), apoi daca nu suntem compatibili, ne luam jucariile si plecam. Cu 2-3 mariaje d-astea de proba ajungi usor la 35-40 de ani, varsta maturitatii desavarsite. Apoi, faci 1 copil (deja al doilea e un accident nedorit), ti-ai facut o cariera de care esti mandru/mandra (bine, ca de timpul tau profita angajatorul asta-i partea a doua) si uite asa te consideri la pensia privata (pilonul nu stiu care), cand vei ajunge, un om implinit de o viata pe masura. Da, felicitari ai fost un egoist desvarsit, ti-ai atins toate obiectivele: planing familial, cariera, prieteni, tot.

Multumesc pt rabdare, imi cer scuze realizatorilor topicului si promit sa fiu mai scurt. Mai ales ca in ultima parte au fost niste consideratii personale, care poate sunt in afara subiectului, despre importanta sau mai degraba lipsa de importanta din ce in ce mai acuta acordata casatoriei.