divort de comun acord

Am avut doua cazuri, unul l-am luat, unul l-am refuzat. Cazuri de impartire "contencioasa amiabila".
Nu sunt de acord cu aceste lucruri, cred ca formalitatea legii iti poate da in cap planul, uneori... Prima data am refuzat ca asa mi se pare mie corect, ca nu vad logica sa mergi in instanta daca nu e conflict (cu exceptiile legale) si pentru ca eu as respinge ca inadmisibile astfel de actiuni.

Al doilea caz l-a luat colega mea... pana la urma reclamantul din dosarul cel amiabil s-a gandit sa nu plateasca nici cheltuielile, sa nu contribuie deloc... ca a inteles el ca paratul poate sa fie obligat sa plateasca tot si lui nu-i trebuie totusi asa de mult imparteala repede... :D
Si uite-asa, amicitia s-a transformat in razboi... nu stiu ce s-a mai intamplat, dupa asta am lasat-o balta!

Nu mai iau astfel de cauze...
Pe mine nu ma intereseaza ca partile spun... ele spun ce e mai avantajos pentru ele si e corect, dar eu fac ce e mai avantajos pentru mine si e la fel de corect... avantajos pentru mine e sa nu-mi periclitez meseria ca te pomenesti care parte se supara pe ceva si-mi face vreo plangere... atunci, strict formal, as fi vinovata ca naiba! Si nu vad unde sa mai conteze ca sotii se intelegeau privitor la neintelegerile dintre ei... :(

Asa incat, nu e corect, nu e deontologic si nici nu trimit oamenii sa-si ia 2 sau 10 avocati. Le explic inainte de consultatie ca asta presupune ca atat pot face eu pentru ei... ca nu pot face mai mult... e simplu, sunt fair play de la bun inceput, ei apreciaza daca le convine au ba!
Oricum, daca fac eu consultatia si un coleg actiunea, tot aia e! Tot banii aia! Deci... nu pierde sau castiga nimeni vreun ban in plus...
Nu fac intampinare ca sa reduc cheltuielile, dar depinde de la cauza la cauza, evident... eu folosesc martorul pentru ca sa dovedesc faptul ca stie celalalt sot de proces... este un element de fapt unde locuieste sotul si am grija ca martorul sa cunoasca aspecte si in sensul asta. Presupune numai o intrebare in plus...

Mi-a placut raspunsul tau, inclusiv partea cu acele consideratii personale... Nu sunt neaparat de acord si stiu ca relatiile au fost mult mai disfunctionale in trecut, consider ca fiecare trebuie sa faca exact ce e bine pentru el, dar mi-a placut pasiunea ta!
Nu vad cu ce e mai prejos un parteneriat decat o familie? Familia, astfel cum a fost reglementata ea, este o chestiune de statistica, asta e logica introducerii casatoriei cu acte... te simti bine stiind ca esti un numar pe o foaie? Ca pe mine nu ma intereseaza, pentru mine conteaza daca sunt fericita au ba!
In rest... Daca te mariti la 20 de ani o fi mai bine? Daca faci un copil si mananci bataie? Daca vezi copilul cum e trimis de partener sa cumpere tigari si bautura?
Consider ca divortul e benefic in multe cazuri... Ca si parteneriatele... daca sotul nu iti e partener, atunci ceva lipseste, degeaba au cei doi un act, nu le tine de cald... nu-i ajuta sa comunice...

Eu cred ca e o lipsa de comunicare majora intre oameni si, din pacate, omul e egoist si fiinta sociala prin natura lui. Asa incat, oricat s-ar chinui, nu poate face abstractie de propriile nevoi si dorinte... iar socialul din el, daca e limitat in comunicare, il duce la o nevoie neimplinita care se anexeaza celorlalte neimpliniri... si ies toate la iveala, rabufnind, ceva mai tarziu. Prea tarziu.
Comunicarea da, cred ca e o problema majora, cel putin in societatea romaneasca, in orice relatie: parinti-copii, soti, parteneri,. frati, prieteni etc.
A! Si apropo de probe, pe mine o astfel de perioada "de proba" m-a ajutat sa nu intru intr-o casnicie disfunctionala. Nu stiu pentru altii cum e, dar pentru mine a fost buna...

divortul se poate face de comun acord cand nu sunt copi.avand in vedere ca aveti trei copii trebuiesc facute probe pentru incredintarea minorilor

Avand in vedere ca doresc (si sotul cel putin pana acum este de acord) ca cei 3 copiii sa ramana dupa divort la mine, ce ne sfatuiti: eu sau sotul sa introduca cererea de divort? Exista vreun risc sa pierd din copiii in cazul in care introduce el? Va multumesc! (inca imi sunt neclari pasii pe care ii avem de facut si cum trebuie procedat)
Problema e ca sotul meu este preot si de aici greutatea lui (dar si a mea) de a apela la un avocat. Din dorinta de a pastra discretia, ne chinuim impreuna de ani buni si am tot amanat...

Nu conteaza care introduce actiunea...
In plus, daca va intelegeti, nici probe nu se administreaza, cum spunea colega mai sus...
Contactati un avocat indiferent daca va va reprezenta sau nu, important e sa intelegeti ce inseamna procedura, in ce consta ea, asa veti fi, amandoi, mai linistiti.
Nu are legatura profesia cu luatul unui avocat; in alta ordine de idei, consider ca poate fi chiar mai decent cu avocat, clar... Mai rapid... cel putin nu aveti sanse mari sa ramaneti ... nedivortati! Asa cum sunt cei care fac apel si se trezesc in apel ca raman in continuare... casatoriti! :D
Astfel, avocatul macar limiteaza aceste infatisari si decat sa va plimbati pe la cateva instante, stiti ca va limitati la una...

Cand faceam o pledoarie pt casatorie ma refeream nu la casatoria civila ci la un act deosebit si unic: NUNTA. Cand mirii pasesc in fata preotului pt ca Dumnezeu se binecuvanteze legatura dragostei lor se fac niste juraminte pe care oamenii le cam uita. Stiu ca pot fi catalogat retrograd, inapoiat, mistic, dar imi asum acest risc, intrucat cred cu tarie ca la momentul cununiei se intampla ceva mai presus de fire, ceva ce nu poate fi definit , ci doar trait.
Casatoria este o TAINA. Cine are curiozitatea sa intrebe un preot ce este casatoria si ce se intampla la slujba cununiei, va asigur ca va ramane uimit de ce ii va explica preotul.
Dar intram pe alte taramuri si menirea acestui forum este de a da sfaturi juridice si nu duhovnicesti.